Despre copiii altora

copii_in_avion

Copiii sunt minunaţi, o ştie toată lumea.

Părinţii.
Am o problemă cu copiii care urlă în public. Nu atât cu ei, ci cu părinţii care se uită la mine ca şi cum eu ar trebui să îl iau în brate şi să îl liniştesc. Sau fac altceva. Se uită pe geam, citesc, în timp ce ăla micu’ îşi varsă plămânii pe nervii mei. Nu e normal. Nu am plătit biletul de avion sau de autobuz pentru asta. Înghit cu noduri friptura, chiar dacă el urlă “Anotimpurile”.

E copil, nu am ce să îi fac!
Corect. Însă, cum spuneam şi aici, hai să învăţăm să evităm nişte chestii. Nu îl provoca. Dacă ăla urlă că tu îi dai să mănânce, nu îi mai da să mănânce. Dacă urlă că vrea în braţe, ia-l în braţe. Nu, un restaurant nu e locul potrivit să îi dai o lecţie şi să nu îl iei în brate. Asta o faci acasă, pe nervii tăi. Eu am venit aici să mă simt bine. La fel la cinema sau în avion. Nu îl lăsa nesupravegheat. Nu e tocmai amuzant să opreşti un copil care nu e al tău să îţi tragă de fermoarul de la pantaloni, pentru că e lucios, în timp ce vaca de mă-sa zâmbeşte aprobator.

Calmează-l.
Asta presupune că atunci când urlă să îl opreşti. În Bucureşti, e la modă să îl laşi să urle în scaun sau cărucior şi tu să te uiţi pe geam, pedepsindu-l că nu e cuminte şi că urla. Bagă-i biberonul în gură. Dă-i o jucarie. Joacă-te cu el. E al tău. Nu îl lăsa să urle.

Nu te ofusca.
Să vă ferească Allah să îi spuneţi unei femei că plodul e enervant şi că ar trebui să îl liniştească cumva. E ca şi cum l-aţi fi dezlănţuit pe badigardul de la BiGieS. Nu îi spui tu cum să îşi crească copilul, da? E treaba ei. Vezi-ţi tu de ale tale, puştiule. Când o să ai tu copii, o să vezi cum e. Cu respect, însă nu eu l-am adus aici şi nu e necesar să suport asta. Mamele ar trebui să fie mai atente unde îşi duc copiii. Urlă la restaurant? Îi găseşti bonă sau nu mai mergi! Urlă când îl duci pe raionul de jucării? Nu îl mai duci decât când eşti decisă să îi iei ceva! Ştiu, face prea mult sens pentru o femeie ce zic.

Emanciparea.
Dar eu sunt o femeie modernă, nu vreau să stau acasă cu copilul, vreau să ies în oraş şi să îl car şi pe el cu mine. Nu. Dacă l-ai făcut, trebuie să ai grijă de el. Ştiu că vrei să te distrezi în continuare ca şi cum n-ai avea copii, dar nu se poate. Toate mamele visează asta. Dar vai, dragă, câteva luni o să stau cu el, până creşte un pic, după aia pot să îl iau după mine, o să fie ca înainte. Nu vă supăraţi, nu mai fumaţi, îl deranjează pe ăla micu’, pe care l-am adus cu mine pentru că sunt foarte deşteaptă.

De ce îl lasă să urle?
Închipuiţi-vă că staţi cu un monstruleţ căcăcios 6 luni. După o vreme, o să deveniţi imuni la urletele lui. De asta mamele îşi lasă plozii să urle. Pe ele nu le deranjează.

Tranziţia.
Am prieteni care erau foarte de acord cu cele de mai sus. Ia uite-o şi pe aia, şi-a adus copilul la ora 9 în bar. Până când l-au avut şi ei pe al lor. Atunci erau ei ăia care aduceau copilul în bar, să inhaleze fum şi păr de şobolan. Pentru că…de ce să îl lase acasă?

Totul se reduce la bun simţ. Nu trebuie să te învăţ eu să îţi creşti copilul şi nu trebuie să îţi atrag atenţia când ar trebui să îl faci să tacă. Tu, ca părinte, ar trebui să realizezi singur asta. Mulţi nu o fac. Articolul ăsta e pentru ei.

Pe aceeaşi temă

Despre copiii altora - 73 comentarii

Pagina: « 1 [2] Toate comentariile

    51.
  1. gravatar Marele Han a scris pe

    @zoso: in cazul asta asta o sa le vand copiilor niste tricouri personalizate “parintii nostri sunt mai tampiti decat ai lor!”

    cred ca i-as bate io pe asemenea parinti idioti

  2. 52.
  3. gravatar waven a scris pe

    Despre copiii altora … numai de bine :)
    Eu le doresc celor de mai sus care-ţi dau cu părerea de pe margine, să aibă cât mai curând un guguloi care să le poarte numele. Atât!
    A, şi-ar mai fi introducerea de IQ minim obligatoriu pentru a avea dreptul la procreare. Măcar pentru vreo 50 de ani!

  4. 53.
  5. gravatar individul.x a scris pe

    Sigur, aceste articol trateaza o problema specifica scoasa din contextul general in care traim. Aceste context general este: “Toti suntem oameni si traim printre oameni. Actiunile noastre ii afecteaza pe altii asa cum actiunile lor ne afecteaza pe noi”. Scotand problema din context se poate dezbate la infinit, fara sa se ajunga la un consens. Adevarul este ca sunt mult prea multe variabile, si ar fi bine sa ne multumim cu ideea ca nu exista “retete”. Eu m-as multumi daca toti ar intelege aceste context global si s-ar stradui sa se gandeasca in ce masura ii afecteaza pe ceilalti in toate situatiile in care se afla.
    Lucrurile devin cu atat mai complicate cu cat ne dam seama ca psihicul uman are aceasta “calitate” de a observa doar anumite lucruri, in special cele care ne deranjeaza pe noi. Intotdeauna este mai usor sa dam vina pe altii si sa refuzam sa recunoastem ca si noi am putea face ceva pentru a evita situatia in cauza. Nu spun ca e normal sa aduci copilul in bar ( mi se pare chiar o prostie ), pe de alta parte si tu daca vrei sa te relaxezi, te poti duce in creierii muntilor, sau intr-un loc cu adevarat linistit. Intamplator, eu sunt adult si ma deranjeaza fumul de tigara. Ma intreb cati fumatori realizeaza ca fumul lor poate provoca neplaceri unui alt individ? Sigur, poate aparea replica. Pai ce cauta intr-un bar in care se fumeaza? Pai daca numai d-astea sunt? ar putea fi o contrareplica.. si discutia poate continua. Pe de alta parte un fumator se simte deranjat sau discriminat daca ajunge cumva intr-un loc in care fumatul este interzis. Deci asa cum spuneam sunt mult prea multe variabile si este greu de stabilit unde se opreste toleranta si unde incepe nesimtirea.
    Ceea ce imi doresc eu este ca tot mai multi oameni sa inteleaga acest context complex in care traim si sa incerce sa priveasca situatiile din cat mai multe puncte de vedere. In mod sigur nu regulile si rautatile pot duce la rezolvarea problemelor ci mai degraba comunicarea cooperarea si intelegerea…

  6. 54.
  7. gravatar alex a scris pe

    :)
    foarte intepator subiectul…totusi..ca si tata de 2 baieti sunt de acord cu cele mai de sus..dar dupa ce am trecut prin multe faze asemanatoare am reusit cat de cat sa ii stapanesc in spatii publice..dar tocmai ca am trecut prin toate fazele posibile de la supermarket la avion nu ma mai deranjeaza cand aud un copil zbierand..pt ca il inteleg pe parintele respectiv…ptr ca inteleg ca copilul poate sa aiba motiv sau nu ca sa zbiere…cateva locuri de joaca amplasate unde trebuie in locuri publice ar rezolva 90 % din probleme..din fericire asta este o chestie care intra incet incet in cultura romanilor intreprinzatori..adica si parintii trebuie sa se distreze si copilul trebuie sa iasa din casa…un exemplu scurt..in sibiu este o librarie cafenea cu loc de joaca..mergeti de curiozitate vara acolo sa vedeti cata lume si cate “zbierete” sunt si nu deranjeaza pe nimeni..:)

  8. 55.
  9. gravatar Marius a scris pe

    Eu nu sunt, inca, parinte, dar urmeaza sa avem un copil in aproximativ 7 luni. Iar principiul “Libertatea proprie merge pana intr-acolo unde o ingradeste pe-a altcuiva” este unul pe care il imbratisez (educat fiind in acest sens) de cand ma stiu.

    Cred ca a fost cel mai echilibrat pana acum, majoritatea orientandu-se catre exceptii mult mai comfortabile din punctul de vedere al argumentelor.

    Desigur ca parintii care-si duc copiii prin baruri sau restaurante de fumatori sunt niste depravati. Si mai sigur este ca in avioane gasesti si “odrasle” de – o sa incerc sa fiu “politically correct” la asta – parinti cu un nivel de educatie mai mult decat scazut (voi puteti sa le spuneti “manelisti”, “cocalari” samd). Dar, oameni buni, voi refuzati sa acordati tuturor parintilor prezumtia de nevinovatie. Educatia presupune, intr-un mod pervers, refuzul de a ii indeplini copilului orice dorinta.

    Acum, o sa mergeti un pic inapoi si o sa crucificati parintii care nu ar fi trebuit sa aiba urmasi pana cand nu intruneau toate “conditiile”. Ok, dar pentru a fi parinte imi trebuie obligatoriu studii de specialitate? Oricine nu le are este descalificat automat pentru simplul motiv ca nu va fi in stare sa preintampine urletele copiiilor? Un om nu este mai bun ori educat daca plange sau nu pana la 5 ani.

    Toti ce ati scris majoritatea dintre voi ar fi litera de lege intr-o lume perfecta.

    Iar pentru , sigur ca poti comenta ca si “ne-sofer” daca eu, posesor de permis, trec pe rosu la semafor. Dar aici e vorba despre lucruri mult mai detaliate, accesibile doar “soferilor”. Prin urmare, ai voie sa emiti pareri, dar nu sa ii si judeci pe cei care sunt parinti. E ca si cum tu mi-ai reprosa ca am derapat pe zapada, motivand ca “nu-i mare lucru sa pui frana de motor si sa nu faci miscari bruste de volan”. Chiar daca ai cauciucuri de iarna, lanturi etc., uneori gheata invinge…

  10. 56.
  11. gravatar Radu a scris pe

    Gata ma, s-a rezolvat! Cumparati-va iPhone ca exista aplicatie: http://www.crytranslator.com/index.html

  12. 57.
  13. gravatar Marius a scris pe

    Sorry, am folosit tag-uri HTML. My bad! Vroiam sa spun ca “boglous” este cel mai echilibrat (al doilea paragraf), in vreme ce ultimul paragraf i se adreseaza lui “Dojo”.

  14. 58.
  15. gravatar borg a scris pe

    Mai, astia cu ideile, ca sa nu comentam daca nu avem copii. Voi aveti impresia ca ca daca v-ati tras-o si o iesit copchilu, gata sunteti experti in crescut copii sau cum?

  16. 59.
  17. gravatar XaeL a scris pe

    @zoso: In limba romana, ideile AU sens, nu FAC sens. Finalul alineatului 4.

  18. 60.
  19. gravatar mari a scris pe

    @Cata: ce frumos e sa stai cu un bebe cateva ore pe zi( si asta presupun ca nu in fiecare zi…) si sa pretinzi ca stii sa “manevrezi si manipulezi” un copil, nu? felicitari! poate scrii si o carte!

  20. 61.
  21. gravatar blogdeprost a scris pe

    imi place aia q ”ai copii?dak nu,n-ai cum sa intelegi…”

  22. 62.
  23. gravatar zoso a scris pe

    e normal. toate mamicile care s-au simtit au sarit repede cu gura. e mai usor sa dai din clanta decat sa il faci sa taca. e general valabil.

  24. 63.
  25. gravatar dovero a scris pe

    zilele trecute am fost rugata sa stau cu un bebelus de 8 luni pentru cateva ore. Pentru ca eu nu am copil si iubesc foarte mult copii am acceptat rapid pentru ca mai statusem cu el si alta data. De data aceasta insa doar dupa cate minute de la plecarea mamicii a inceput sa urle. Am incercat sa gasesc o solutie pentru al impaca si l-am leganat in brate , l-am plimbat in brate prin casa pana cand intr-un final a adormit. As fi incercat orice sa fac numai sa se linisteasca pentru a lasa pe mamica lui se recreeze si ea cateva ore.

  26. 64.
  27. gravatar Cata a scris pe

    @ mari: nu pot sa scriu o carte, ca nu am copil :) ) Probabil daca as fi analfabet dar parinte, as putea foarte bine sa scriu o carte. Serios vrobind, este foarte posibil sa stiu mult mai multe decat tine despre cum se “manipuleaza” un copil. Daca nu stii la ce ma refeream in comentariul initial, mai studiaza, poate descoperi lucruri noi ;)

  28. 65.
  29. gravatar Pongo a scris pe

    Ma distreaza teribil comentariile celor ce nu au inca copii si sunt deranjati de ai altora. Si asta pentru ca atitudinea lor denota un oarece grad de egoism (fa-l sa taca pe borac!!). Dar tocmai categoria asta atunci cand are copil devine aia despre care initial ei vorbesc cu dispretz. :-) . Bineinteles din cauza aceluiasi egoism, care nu are “culoare politica” cu copil sau fara el exista. Brusc totul are o explicatie, iar lumea inconjuratoare nu “corespunde” necesitatilor lor. Prostu ala fumeaza in bar, nu ne vede cu copiiilu??? etc.
    A avea un copil este in sine o provocare. Si tentatia imediata este sa ignori nitel necesitatile extrem de importante ale alora care n-au.

  30. 66.
  31. gravatar george a scris pe

    era de asteptat sa comenteze toti tarani prosti asa-zis parinti. In copilarie tatal meu nu mi-a dat nici macar o palma si mi-a explicat mereu de ce nu fac bine un anumit lucru. Cand ieseam cu el in oras nu era nevoie sa tip sau sa zbier cand vroiam un lucru ci pur si simplu imi explica de ce nu poate sa imi ia acel lucru. Suntem intr-o societate si trebuie sa respectam niste reguli de bun simt, prin urmare nu este vina celorlalti ca tu nu esti in stare sa iti educi copilul. Da: este vorba de educatie. Dar ce sa asteptam de la niste nesimtiti care la randul lor nu stiu cum sa se comporte in societate. Pentru ca acestia au copii care deranjeaza oriunde se duc.

  32. 67.
  33. gravatar adriang a scris pe

    Nimeni nu se naste educat si cu bun simt, asa ca nu mai astepta sa se civilizeze altii de la sine. Da-le exemplu si cand ei sar calul, taxeaza-i urgent, sa tina minte. Rabdam prea multe, de-aia isi permit nesimtitii sa fie nesimtiti.
    Exemplu: eu in tramvai, obosit, plus altii la fel. Chiar pe scaunul din fata mea, o baba cu un prunc care tot urla vesel de minute bune, asa, pt propria lui placere. Baba, evident, nu-l tempereaza, mai face conversatie cu el, i se par normale sau dragute urletele asurzitoare. Turma din tramvai tace si rabda, pana la interventia salvatoare a super-eroului (eu). Baba se indigneaza, se socheaza, zbiara si ea la mine, cum ne-ar putea deranja un copil etc. Pe scurt, ideea e ca eu am urlat mai tare ca amandoi (desi nu-mi sta in caracter) si s-a facut liniste. Deci se poate.

  34. 68.
  35. gravatar fleurdulys a scris pe

    @zet – sigur o sa cresti un copil extraordinar . (cam ca tac-su) Mare om, mare caracter. Deh, Romanica.

  36. 69.
  37. gravatar cikalaka a scris pe

    regulile de bun simt sunt valabile si cand ai, si cand n-ai copii.
    asa ca replica “fa-i pe-i tai si vezi tu dupa aia” e stupida in perspectiva asta.
    adica ce, faci copii si te prostesti, nu mai stii/recunosti ce-nseamna bun simt?
    alta inseamna nitica toleranta, intelegere, dar asta cand pricepi ca mami/tati sunt depasiti de situatie si se vede ca fac eforturi, nu stau ca dobitocii.
    bai, cretinii, nesimtitii, dobitocii, idiotii, impuscabilii, prostii pluii pe care i-am omori cu pietre cateodata au fost crescuti in felu asta idiot, n-au priceput niciodata ce inseamna o norma de convietuire si isi dreseaza puii in acelasi fel cum au crescut ei.
    daca esti parinte si vii cu copilu de 2-3 ani in carciuma, sau vara, la mare, la 1 noaptea, plodu iti plange isteric de oboseala la masa – esti un bou.

  38. 70.
  39. gravatar eu a scris pe

    Oh… nu-mi aduce aminte! Am avut ONOAREA sa calatoresc 2:30 ore pe avion avand in stanga mea o mama cu fata de peste 5 ani care a cantat incontinuu manele, incontinuu strigat o alta fata aflata pe randul din spate, dat cu capul de scaun + iesit pe culoar si fugit cam de 5 ori Iar ma-sa ii mai zicea din cand in cand un “potoleste-te”, care mai tare intarata creatura diavoleasca.
    Eu nu inteleg dc in asemenea situatii nu avem nici o solutie. Dc daca si eu am platit acelasi pret la bilet trebuie sa suport urletele lui copilul lui x, schimbatul scutecului pe scaun!!!(nu la baie! personal sunt sensibila la senzatii olfactive de genul asta de mi se intoarce stomacul pe dos). De ce nu se face o clasa speciala pt astia cu “dispozitive urlatoare/kktoare” si acolo sa cante si sa urle cat ii tin plamanii!

  40. 71.
  41. gravatar Vladimir T. a scris pe

    Copiii plâng, blogeriii se plâng, şi proştii se miră.

  42. 72.
  43. gravatar Blogosfera și copiii « Waven's world a scris pe

    [...] pro/anti-copil în România? Se pregăște blogosfera pentru asta?De ce de în ultima vreme a scrie despre copii altora sau clișeele părinților a devenit așa important? Nu mai zic despre experții care dau sfaturi [...]

  44. 73.
  45. gravatar Gabriela N. a scris pe

    Eu sunt mama de baietel care are 3 ani si e un copil frumos din toate punctele de vedere, dar nu a fost intotdeauna asa, in primula an de viata a fost f plangacios si aproape ca nici nu am iesit din casa din cauza asta. Cand avea 6 luni am venit cu bebele pe avion din USA in Romania si…a plans aproape non stop, credeti ca am stat linistita si nu am avut nici o probl pt ca urla in urechile tuturor si mai ales ale mele?! Oamenii au fost intelegatori dar hostesele sau purtat f deranjate si deloc neantelegatoare!
    Ei si ce trebuia sa fac? Sa nu mai ies din casa? Cei care au copii stiu ce vreau sa spun!!

Pagina: « 1 [2] Toate comentariile






Arhive