Cum să fii fericit în 5 paşi extrem de simpli

Cu cat petrec mai mult timp în Germania, cu atât devin mai fericit. Nu e o aroganţă, e o stare de spirit. Din care noi, românii, putem învăţa.

Modelul german

Neamţul e un om simplu. Se duce la serviciu, trage acolo ca boul, se întoarce acasă, bagă nişte wursti cu bere şi nu vrea să mai audă de nimeni şi nimic. Ce îl diferenţiază de român? Neamţul e împăcat cu soarta lui. Sunt angajat să spăl strada? Atunci asta fac, şi o fac bine şi cu zâmbetul pe buze. Dacă o fac bine, oamenii care trec pe stradă nu se vor murdări de praf şi vor fi şi ei fericiţi. Şi ei mă vor servi pe mine cu zâmbetul pe buze la magazin sau la poştă. Neamţul nu are ifose, e rece şi precis. Munca e munca, distracţia e distracţie. Neamţul îşi va apăra parcul şi dreptul la a pedala cu aceeaşi îndârjire cu care munceşte.

Românul, naţie de director

Două mii de kilometri mai la vale, românul are o problemă cu orice. Toţi vor să fie directori plătiţi regeşte pentru a avea responsabilitate zero. Fătuca care mi-a luat comanda azi la mec era sictirită. De ce trebuie ea să muncească la mec? Directorul de vânzări era sictirit ieri la meeting. De ce nu e el încă director general şi trebuie să facă munca asta de kkt? Şi tot circul care degenerează de aici. Românul nu vrea să muncească şi dacă o face, o face în sictir. Trage asfaltul în sictir, îţi spală maşina în sictir, îţi propune business în sictir. Provocând acelaşi sictir celorlalţi. Care la rândul lor…

Hai să ne împăcăm cu noi înşine. Nu voi fi niciodată mai mult decât sunt acum. Şi dacă cineva mă plăteşte să fiu ce sunt, e cazul să îmi fac treaba bine şi precis. (nu discutăm de cei care trag din greu să facă mai mult în viaţă)

Mai fericiţi

Cred că aşa putem fi mai fericiţi. Cred că putem îmbătrâni mai frumos dacă facem precum neamţul. Şi delegăm. Eu trebuie să fac un singur lucru. Să lipesc integrate la uzină. Asta e tot. Nu trebuie să cresc struţi sau porci sau să pun murături. E un gog care asta face, pune murături. Le visează noaptea, la fel cum eu visez noapte integratul tridimensional. Eu nu voi ajunge niciodată la acelaşi nivel de performanţă în pusul murăturilor ca ăla care face asta zi de zi. La fel cu porcul şi cu via şi cu agricultura. Tata e dezamăgit că nu merg cu el la muncitul viei. Şi i-am explicat problema simplu: eu merg 20 de weekenduri şi îmi rup cocoaşa la sapă şi la cules, după care mă duc la munca mea a doua zi cu bătături şi dureri? Pentru ceva ce pot cumpăra de la magazinul din colţ mai ieftin? Păi nu e mai ieftin, ca după un an de muncă ai două butoaie de vin gratis. Corect, dar nu beau două butoaie şi weekendurile alea le vreau pentru relaxare. Relaxare care mă ajută ca luni să fiu în plină formă pentru a munci cu avânt pentru banii cu care cumpăr weekendul viitor sticlă de vin pe care viticultorul o produce profesionist.

Unchiul din Germania a lucrat în construcţii 40 de ani. Nu vă suparaţi, ce motor are Mercedesul? Nu ştiu. Aveţi casa izolată şi pe afară? Nu ştiu. Eu ştiu drumuri. Asta am făcut şi asta ştiu. Nu am dat şi la pensulă, nu am reparat şi motorul maşinii, nu am pus şi gresia din baie. Pentru fiecare există un meseriaş. Ei mă angajează pe mine să fac şosea şi eu pe ei să repare maşini.

E o filosofie simplă. Şi practică. Desigur, nu toată lumea trebuie să o pună în practică. Ferice însă de cei care o fac.

Scris de zoso Sâmbătă, 12 Septembrie 2009, 09:58 | Tags: agricultura, bani, bere, cultura, editoriale, educatie, jobs, munca, romania, weekend Comments closed.