Cum faci bani cu domenii lucrând la Vodafone

scris de 68

alex_stefan_vodafone

Gen câteva mii de euro din domenii expirate pe care un angajat Vodafone sau ROTLD le trece pe numele lui şi le vinde.

Schema

Connex aveau acum câţiva ani serviciul MYX, prin care se puteau înregistra domenii anual, primii din România care puteau face asta (ei si register.com, parcă). Începând cu 2001, clienţii Connex (acum Vodafone) au înregistrat foarte multe nume de domenii bune. Extrem de multe nume de domenii.

Cu timpul, unii dintre posesorii de domenii au renunţat la ele. Conform politicii Vodafone, domeniile care nu se mai prelungesc sunt comunicate la ROTLD ca pending-delete şi devin libere la înregistrare.

Aici apare în schemă Alex Stefan, un băiat care ştie ce domenii urmează să expire. Ce se întâmplă mai departe îmi e neclar, cert e că domeniile ajung în posesia lui, şi el le scoate la vânzare (a şters intre timp, o copie este aici).

Ce s-a vândut şi ce e de vânzare

Cantare.ro, CasaDeBilete.ro, Miri.ro, 222.ro, Goblenuri.ro, Grafic.ro, HouseFM.ro, ClickFM.ro, Sounds.ro, Review.ro, UK.ro, Monitoare.ro, Dosare.ro, Tutoriale.ro, Script.ro, Xvid.ro şi altele.

Julia.ro, Trackers.ro, Erori.ro, Icil.ro, Nerv.ro, FelDeFel.ro, Confeti.ro, WiFi.ro, Wi-Fi.ro, Reverse.ro, Adria.ro, Alarms.ro, Prost.ro, PokerGame.ro.

Exemple

wintweaks.ro era luat de mine în 2004 prin MYX şi lăsat în 2005 să expire. A fost înregistrat de altcineva în 2007. Cum arată înregistrările whois pentru un domeniu lăsat de Vodafone să expire şi apoi reînregistrat? Cam aşa:

ROTLD nu ţine minte decât anul 2007, nu şi 2004. La fel şi pentru digg.ro, tot al meu, luat prin 2005 parcă.

Hai să vedem nişte domenii care ar fi trebuit să expire şi totuşi nu au făcut-o:

review_archivereviews_rotldscript_archivescript_rotldsounds_archivesounds_rotld 222_archive 222_rotld

Toate domeniile au aceleaşi caracteristici: Vodafone ar fi trebuit să comunice expirarea lor către ROTLD şi aceştia să le şteargă. Dar ele au fost interceptate pe parcurs de un angajat deştept şi scoase la vânzare după doi ani, să nu bată la ochi. După cum vedeţi din screenshoturi, ele nu sunt înregistrate pe numele unei singure persoane, deci excludem posibilitatea ca un norocos deştept să fi luat atâtea nume bune.

Întrebări

Alex Stefan (numele pe care îl foloseşte în mailuri, nu ştiu dacă e cel adevărat şi nu am cum să verific asta) lucrează la Vodafone sau la ROTLD? Teoretic, schema se poate face şi de un angajat ROTLD şi de unul Vodafone.

Cum reuşeşte să obţină domeniile? E oare legal ce se întâmplă? Ce părere are Vodafone sau ROTLD despre asta?

update1: la două ore după publicarea acestui articol, a început să îşi şteargă urmele. există copie aici.

update2: nu lucrează la ROTLD, ci la Vodafone.