Care e drumul?
Nu ştiu de ce, dar unii tineri pe care îi cunosc văd în mine un exemplu de la care pot învăţa câte ceva. Un sfat, o idee, o pildă. Şi nu mă costă nimic să le-o ofer, în special celor mai tineri ca mine. Raluca e ultimul învăţăcel care mă trage de limbă, în speranţa că va învăţa ceva din greşelile mele. Cum să abordez munca, cum să…ce să…
Ce spun eu?
Primii 5 ani sunt de libertate. Munceşti pe unde apuci, sari din job în job, experimentezi diverse medii, încerci să realizezi ce ţi-ar place să faci. Fugi de răspundere, îţi dai demisia ca să pleci la mare, încerci să acumulezi cât mai multă experienţă şi să furi meserie de la cât mai mulţi, colinzi prin cluburi până dimineaţa într-o zi de muncă…tot tacâmul. Primii ani sunt o continuare a facultăţii sau a liceului şi uneori se intersectează.
Următorii 5 sunt de acomodare. Te-ai decis ce vrei să faci, îţi cauţi un job în domeniu, încerci să îţi faci un nume şi, în ultimii 2 din cei 5, începi să te gândeşti la o carieră sau o afacere proprie. Îţi calculezi cu mai multa grijă mutările de la un job la altul şi începi să fii productiv şi interesat de mediul în care lucrezi.
După 30 de ani. The only way is up. Promovare, salariu mai mare, beneficii, maşină de firmă, casă, credite, copii. Asta nu presupune neapărat pierderea inocenţei sau renunţarea la nebunii, ci doar o aşezare a lucrurilor şi o maturizare. După 30 se presupune că ai destui bani pentru a face ce vrei.
Sunt etape.
Cel care până la 30 de ani a frecat-o aiurea şi nu ştie să facă nimic îşi va găsi mai greu de muncă dacă nu are sânii mari. Şi e foarte nasol să o iei de la zero la 30 de ani, angajându-te ca junior alături de tineri de 20 de ani. E demoralizator. E şi mai trist să vezi că ai colegi care au ajuns şefi de proiect sau de departament, deşi v-aţi angajat amândoi în acelaşi loc şi în acelaşi timp. Şi asta pentru că nu ai înţeles că la 28 nu te mai poţi comporta ca la 20.
Dacă vreţi exemple de “aşa nu” uitaţi-vă la artiştii mari trecuţi de 50 (cântareţi, actori). Majoritatea nu o duc bine, pentru că s-au comportat ca nişte copii cu banii câştigaţi. Şi apoi uitaţi-vă la Florin Călinescu, Stela Popescu, Alexandru Arşinel. Oameni care s-au aranjat şi nu vor să moară în mizerie sau să cerşească la stat pentru o pâine atunci cand n-o să mai poată munci. Îl mai ţine cineva minte pe Gil Dobrică, care ajunsese să se căciulească pe la uşi? La fel se întâmplă şi în muzică. Băieţii de la “Celelalte Cuvinte” au înţeles bine asta. Da, muzică, e frumos, hai să investim banii ăştia în afaceri şi apoi să cântăm de plăcere şi fără să fim presaţi de studio să lansăm un album pe an şi să ne comercializăm atât de rău încât să ajungem să cântăm doar balade, ca alţii.
Sunt etape. Etape în care te distrezi, etape în care munceşti să devii cineva şi etape în care munceşti mai puţin, pentru că ai ajuns deja la un nivel la care nu ai nevoie să cari pietre de moară ca la 20 de ani şi ai subordonaţi care fac asta. Sau eşti destul de stăpân pe ceea ce faci încât să nu mai fie o corvoadă, ci o plăcere.
Toţi ne uităm la dinozauri cum o freacă toată ziua prin cafenele, îşi iau maşini de 30.000€ şi stau prin Bermude sau Bali. E nasol însă să vezi doar beneficiile pe care le au la 40 ani şi să treci cu vederea cei 20 de ani de muncă.
Viaţa merită trăită frumos, dar cât de mult poţi călări trenul “las’ că văd eu ce-o fi”?
@Hamsia: Munca nu are cum sa fie un microb. Poate doar dorinta de realizare pe plan profesional si ,mai ales, financiar. Putina lume munceste pentru a demonstra ca se pot afirma, si trebuie sa recunoastem, lumea munceste pentru a incerca sa isi faca o viata mai buna ( sa nu zic, pentru a avea ce pune pe masa … suna cam urat ).
Daca cineva m-ar “sponsoriza” sa nu fac nimic, nu cred ca as avea o problema in a ma lasa de “microbul” numit munca.
Plec din tara , dar si in afara trebuie sa stii sa faci ceva , si nu cred ca e deajuns ce stiu eu pentru a face ceva in viata , macar momentan..
Se elimina din start (capsunile si constructiile)
)
cine o mai hali englezismele gen ” articol deep” …..offf….in orice caz mishto post…:D
Deep pe dracu. Real, poate. Personal, habar n-am.
Acest post se adresează celor câţiva care au urechi să audă. Şi după cum se vede generaţia lor are de obicei urechile acoperite cu căştile de la iPod.
Iar despre 30+ şi only way is up, aveţi grijă cum citiţi. Z. a spus-o clar, dar totuşi destul de ambiguu. Up, oameni buni, nu înseamnă ŞEF. Scoateţi-vă din cap prostiile inoculate la grădiniţă şi vedeţi-vă lungul nasului. Suntem o ţară de şefi, pensionari şi hoţi. Şi uităm că şefia nu întotdeauna plăteşte ratele la casă, educaţia copiilor sau concediile decente. Un venit decent, din orice poziţie ai avea în organigramă, da!
A te uita la dinozaurii care o freacă elegant din postura de vânzător de banane în piaţă sau cititor amator de bloguri este de mare fail. A face o plăcere din mersul zilnic la job sau măcar a-ţi face plăcere să faci asta doar în ziua de salariu, asta-i realitatea crudă.
Şi din păcate cei 5+5 ani sunt lungi, lungi rău!
Un post foarte bun zoso. Pentru ca ai dreptate. Sunt perioade in care trebuie sa te distrezi, unele in care sa muncesti, trebuie doar sa sti sa nu cazi in nici una din extreme.
Si foarte important este sa iti placa ce faci. Adica, sa reusesti sa gasesti reteta perfecta pentru a avea un job care te satisface si material, si profesional, dar si pe tine ca persoana.
Multi insa nu isi dau seama de asta…stau pana pe la 25+ pe banii parintilor, crezand ca o vor duce asa toata viata…iar cand se trezesc, e prea tarziu, nu mai pot face nimic, nu stiu sa faca nimic!
Cum zice waven, postul asta este pentru cei care au urechi de auzit.
@Bondarelu: Eu muncesc pentru a ma afirma. Uneori merge, alteori nu.
5+5 ani = lungi rau
Chestia asta nu demonstreaza decit ca cei care zic asa sint foarte tineri, si 10 ani li se pare o eternitate.
Intotdeauna raportam timpul ca notiune la durata pe care am trait-o deja. De-aia la 5 ani ti se parea ca o zi dureaza o vesnicie, iar la 40 (sau ce sa mai zic de 60…) ultimii 20 de ani parca au fost ieri.
Nu se poate, mai copii. Trebuie sa acumulati experienta, sa va rotunjiti colturile, sa va coaceti… Altfel, numai tot un copil ca voi v-ar da un proiect, buget, departament pe mina. Sint niste riscuri, totusi. Nu?
Eu sunt de parere ca nu exista o limita a varstei in care poti sa o iei de la capat, nu trebuie sa iti propui astfel de termene (max 30) pt ca sunt nenumarati factori ce pot duce la un esec si nenumarati factori care pot aduce succesul dorit dupa 30, in primul rand conteaza foarte mult cu ce te ocupi. Unele meserii se invata in cativa ani (poate luni) altele in zeci de ani. Cuvantul “realizare” are foarte multe semnificatii, nu pt toti inseamna masina si concediu. Iar drumul nu este la fel pt toti adica ce a scris Zoso este adevarat pt un anumit procent un alt procent are cu totul alt parcurs din pacate sunt foarte putini participanti la trafic. Constat cu stupoare ca nu exista idealuri marete exista numai “realizari” mediocre si comune, pacat.
@mybrainquit: Inseamna ca faci parte din cei putini, care incearca asta … dar totusi muncesti pe nasturi ? Bani primiti lunar ii dai in scopuri caritabile ? Trebuie sa recunoasteam ca banul bate afirmarea.
[...] by bondarelu in Personale. Tagged: funny, Smile. Leave a Comment Am vazut un post la Zoso despre 3 etape la locul de munca. Mi-am adus aminte ca am primit un grafic acuma ceva [...]
Zoso, nu o sa te joci Diablo3 cind apare?
[...] aici Meta & [...]
eu am zis ca si in anu’ de facultate sa-mi dau seama ca pe mine mama m-a facut pentru altceva, imi bag picioarele si-mi urmez pasiunea. Dar pana la asemenea revelatie, nu strica sa mai stii face cate ceva…
Anu’ 5 bate la usa, revelatia ba si tu ma enervezi cu astfel de posturi!
eu am zis ca si in anu’ 5 de facultate sa-mi dau seama ca pe mine mama m-a facut pentru altceva, imi bag picioarele si-mi urmez pasiunea. Dar pana la asemenea revelatie, nu strica sa mai stii face cate ceva…
Anu’ ala bate la usa, revelatia ba si tu ma enervezi cu astfel de posturi!
Un post bun si util pentru multi. Bravo.
Un post excelent si util tuturor, chiar si alora care nu il inteleg. Da dupa cum a zis un antevorbitor (sau antescriitor) modelul asta nu se potriveste tuturor, da’ macar daca l-ar urma chiar si aia la care nu se potriveste ar fi fantastique!
Cred ca cel mai important e sa vrei naibii sa faci ceva, orice, sa te mane ambitia intr-o directie oarecare, fie ea si in gard. Definitiile pe care le dam succesului e ale naibii de limitate. Toata tinerimea vrea bani, masina, casa si gacici misto’ – a, si daca se poate sa fie moca, ca munca e un “microb” care dauneaza grav sanatatii, si oricum daca nu iese banu garla ce sens are sa te stresezi. Asta e lipsa de imaginatie la scara colectiva! Eu inteleg ca Baselu opineaza ca scoala romana scoate ce scoate dar n-as vrea sa trebuiasca sa ii si dam dreptate.
Mai doriti-va nene si altceva, sa scrieti niste articole geniale, sa descoperiti becu’ fara filament, teleportarea, undita fara carlig, sentimentul inefabilului la cercopiteci nu stiu, ceva… Pun pariu ca saracu’ Caragiale nu-si dorea bani, masina si femei frumoase, insule exotice si ATV-uri smechere. Nici Luchian. Nu stiu frate de ce nu-si largeste un pic omenirea asta de pe plaiuri mioritice orizontu’ de modele si copiaza toti dupa unu-doi pe care-i vad pe sticla in ultima saptamana c-au dat marele tun, ca nu se poate spune ca nu ar avea dupa cine sa se ia sa faca niste ispravi demne de mentionat si peste 100 de ani, nu doar in ziarele de scandal din ultima saptamana.
Daca e sa ma iau dupa numarul alora de se exprima ca ce bine ar fi sa emigreze ei, cred ca se reduce populatia la jumatate in urmatorii 2 ani. Astept cu nerabdare sa emigreze macar jumate din cei care se lauda cu astfel de intentii, si sa ne scrie pe bloguri impresiile lor din tarile acelea fantastice, unde curge laptele si mierea pe strada, unde oamenii sunt integri si cinstiti si statul vrea binele cetatenilor lui si se eforteaza ca sa doarma aia pe moale, acolo unde salariile sunt maaaaari si se munceste putin pentru ele (de la 9 la 5, nu mai mult ca ce naiba, mai tre’ sa ne si distram!), acolo unde politicienii nu fura, unde nu exista FNI-uri si alte amenintari din astea la adresa cetatenilor cinstiti care toti muncesc acum de se spetesc da de!… in Romania nu au sanse! Au, da nu le folosesc nici unii. Domneste o apatie generala, aia care ar trebui sa urmeze reteta de 5+5+restu nu stiu ce vor si ce pot, nu vor sa afle, si ca urmare nu prea pot nimic, nici dupa 30.
Acu’ ii injuram pe astia de ii avem in frunce, maine cred ca n-o sa mai avem nici pe cine injura. Astia de azi nu sunt in stare nici sa fure fara sa fie prinsi, maine o sa vina unii care o sa astepte sa le cada din cer.
Sper ca nu v-am poluat cu deversarile de mai sus.
Stimate autor, mai scrie de-astea ca e bune.
“Dupa 30…”: plm, man, nu-i prea tarziu? Sau inca o crezi pe aia cu viata care incepe la 30? Eu zic mai degraba la 30 incepe parul carunt.
Sunt oameni care incep s-o ia mult in sus inainte de varsta asta…
[...] tot mai multi bloggeri sa scrie despre modul in care ar trebui sa-ti organizezi (la nivel ideal) evolutia in cariera. Majoritatea si-au folosit propria ascensiune drept exemplu insa universal [...]
[...] pe bloguri un fel de dialog pornit de Zoso pe tema “care e drumul?“. Eu am ajuns la articolul lui Zoso prin postarea lui Krossfire: E bine să începi [...]
[...] citit articolul lui Zoso, de aici. Mi-a adus aminte de drumul [...]
Zoso! Ai mare dreptate, am 40 de ani… nu am probleme cu meseria (sunt programator), am avut doi colegi de birou de 23-25 de ani. E foarte nasol sa ai colegi cu asa diferenta de varsta. Nu ma refer doar la chestii profesionale ci din toate punctele de vedere…
[...] avans de casa, jumatate de masina, bani de mobila si de suc. Asta desi e insurat si are si copil. Munca nu prea i-a placut. Morala povestii e urmatoarea: parintii nu mai au azi nici o economie. Ar vrea sa isi cumpere o [...]
mesajul cu merita premiu.
[...] “i”.Şi totul se întâmplă pentru că nimeni nu le-a spus că nu mai au 20 de ani şi că ar trebui să se comporte ca nişte adulţi. Vineri, 5 Martie 2010, 09:05 | Tags: educatie, romania Pe aceeaşi temăExerciţii de [...]
[...] doi ani am scris un articol despre seriozitatea la locul de munca. E bun şi încă valabil, mai ales când citesc chestii de [...]
[...] Sau cum să îţi faci un plan pe cinci ani. Articol din seria "pentru tineri". [...]
[...] pe bloguri un fel de dialog pornit de Zoso pe tema “care e drumul?“. Eu am ajuns la articolul lui Zoso prin postarea lui Krossfire: E bine să începi [...]