Blog: cum scoţi capul din mulţime

scris de 31

mah_niggaÎncă o chestie de la Biz Camp (asta e mişto la conferinţe, că îţi vin idei şi la două săptămâni după): lumea s-a oripilat de cât de dur am putut fi cu Auraş Mihai, deşi el nu era prezent (pe scurt, tipul a scris că el e invitat în seara asta la 3 evenimente şi se dădea cu fundul de pământ că wow, ce chestie). Ionut Bunescu mă întreabă de o strategie de lucru.

Ce aş face eu dacă aş porni un blog azi

E destul de evident că orice blog porneşte azi sau peste 3 luni nu va putea ajunge niciodată la traficul pe care îl are zoso.ro, aşadar a încerca să mai faci ceva pe nişa asta e puţin inutil. Vor fi doar picături într-un ocean, norocoşi dacă vor trece de 500 unici pe zi înainte să se lase.

Dacă aş începe un blog mâine aş face-o cu un scop diferit de “să fac bani din blog”. Aş avea în schimb două strategii:

  1. Să fiu cunoscut ca un tip care se pricepe la un anume domeniu. aş vrea să fiu cunoscut ca “tipul cu tarantule”, de exemplu. Să ştie toată blogosfera că, dacă vrei vreodată să ştii ceva, să cumperi, să faci cadou, să orice legat de tarantule, eu sunt omul la care pot veni pentru informaţii. Spre exemplu, eu îl ştiu pe Eugen ca tipul care se pricepe la wordpress. Are un blog pe tema asta, oferă informaţii pe twitter, ştiu că dacă am o problemă pot apela la el.

    Pentru că lumea e plină de bloguri generaliste şi e greu sa scoţi capul din mulţime dacă scrii acelaşi lucru cu restul şi n-ai talentul lui Radu sau al lui Răzvan.

  2. Să trag foloase materiale indirecte. Printre multele subiecte abordate pe zoso.ro este şi cel cu internetul. Cumva, s-a creat percepţia că eu m-aş pricepe la internet şi, dacă scriu un articol, aş cam avea dreptate. Eh, percepţia asta mi-a deschis foarte multe uşi.

    Cum am realizat asta: urmărind subiectul. Ştiam tot ce se întâmplă în online, ştiam cine sunt liderii, le comentam pe bloguri, le ofeream sugestii, păreri şi critici până când au trebuit să mă bage în seamă. Şi atunci au început să curgă invitaţiile la evenimente, linkurile, propunerile de campanii. Am devenit, fără voia lor, o forţă pe care nu o mai puteau ignora.

O şansă nesperată

Una din frustrările mele e că copiii ăştia care au ajuns să fie cunoscuţi pentru că cineva i-a băgat in seama la un moment dat nu realizează că li se oferă o şansă enormă, pentru care alţi bloggeri ar face moarte de om. Şansa de a fi mari. Ei ce fac cu ea? Scriu despre pisica de apartament sau despre rahaturi pe care nu le cunosc deloc.

Acum cinci ani, Cristi a riscat când a invitat un blogger anonim la un eveniment pe care îl organiza. Aia a fost şansa mea: făceam poze, live blogging şi socializam cu oameni pe care îi ştiam din poze (pe vremea aia nu exista facebook, era destul de greu). Articolele erau pe blog, pozele la fel, nu mă plângeam că e greu să le faci pe toate.

Here we are now, entertain us

Ce încerc să spun: ok, mi-aţi atras atenţia, acum ce facem? Scrie ceva interesant ca să mă păstrezi ca cititor. Scrie ceva util. Dă-mi o idee, un unghi de abordare nou, o informaţie în premieră. Ah, ai serviciu? FUCK THAT! Toţi avem serviciu. Eu am scris pe blog 3 ani, zi de zi, până să scot primii bani din asta.

Strategia finală

Cred că mulţi oameni publică lucruri fără a încerca să înţeleagă ce impact vor avea acestea asupra publicului.

Spre exemplu, dacă te apuci sa scrii tâmpenii de genul “tu ştii că bloggerul trebuie să îşi rupă din timpul lui” e clar că eşti un pic retardat şi nu ai înţeles scopul blogului. Ce încerci să transmiţi cu articolul? Că eşti mai important decât cei care te citesc? Succes cu strategia asta.

THINK BEFORE YOU POST!