Vă invit să citiți acest frumos exemplu de habarnism rău-voitor. Nici nu știu de unde să încep cu problemele pe care le are textul. De la încolonarea părinților sub aprecierea că ar mai trebui să tacă, că nu se pricep la învățământ? De la cum pornește de la câțiva reclamagii guralivi ca să le spună […]

Mă uitam la clipul ăsta și mă gândeam dacă ar trebui să se predea așa ceva în grădinițe/scoli și la noi. Minima logică ar spune că nu, că așa ceva înveți acasă, nu are cum să te învețe grădinița să te ștergi la fund. Pe de altă parte, la câți adulți nu știu să o […]

În Gorj se întâmplă lucruri importante: Minora din Dănești nu doar că a menționat că a exagerat cu cele spuse la adresa părinților săi ci solicită să plece cat mai repede din centru și să revină în sânul familiei. Adolescenta de 15 ani este singură la părinți are condiții foarte bune în familie dar refuzul […]

Ajutați-mă cu o fază. Juniorul e în perioada aia în care se spală puțin mai rar decât ar trebui. Face duș, îi place să stea în cada plină, dar parcă un pic prea rar față de cât ar trebui. Și uită constant. Am încercat să-i stabilim zile, am încercat cu “o zi da, una nu” […]

Ăsta e genul de titluri pe care le vreau la un accident. Repetat. Un șofer a nenorocit o familie. Un șofer și-a omorât soția și tatăl. Un șofer a lăsat 3 copii fără tată. Constant. La fiecare accident. În felul ăsta, oamenii vor conștientiza mai mult ce fac. Vezi că prietenul tău e retardat la […]

Întrebări ajutătoare: voi ați văzut câtă materie este predată copiilor? voi ați văzut în ce halul sunt manualele? voi ați văzut câte cadre didactice sunt fane conspirații imbecile? voi știți în cât timp se predă tabla înmulțirii? vedeți în trafic cum se comportă șoferii care își duc copiii la școală? ce educație credeți că le […]

update: dacă nu e evident, articolul nu e despre Oana, e despre „propriile puteri”.  OK, în telenovela cu Elena Lasconi și fiică-sa, apare punctul 5 din poză, care necesită un pic de context. (în caz că nu știți despre ce e vorba, doamna Lasconi a declarat neîntrebată că a votat da la referendumul Coaliției pentru […]

Când văd live-urile astea, toată lumea dă din cap că copiii sunt scăpați de sub control, cănu ascultă, că sunt dependenți de tehnologie, că ar trebui să le luăm telefoanele, că ar trebui să îi educăm și așa mai departe. Foarte puțini se întreabă de ce face copilul ăsta live la ora 08.05, când ar […]

Păi, la incompetență și prostie, știm asta cu toții. Dar câtă prostie și câtă incompetență? Jurnaliştii de la bizbrasov.ro scriu că elevii au povestit acasă că sunt bătuţi și ameninţaţi de către un coleg violent, care intră peste ei în baie, iar la sesizarea depusă la conducerea şcolii de către un reprezentant al părinţilor încă […]

Știți fazele alea când întrebați părinții chestii și ei te abureau când nu știau răspunsul? Uneori îl știau, trebuia doar să fii atent. De asta cred că la faze ca asta nu doar că tu nu erai atent, dar nici tac-tu nu știa prea multe. Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa au fost solicitaţi să […]

Atât de simplu este. Au început iar zbaterile pe tema uniformei școlare. Profesorii încearcă să mai tempereze avântul copiilor de a abuza lipsa uniformei, elevii sunt supărați că nu înțeleg ce au profesorii cu ei. Și sunt mai multe scheme, le-am văzut și eu la vremea mea: ăia care se îmbracă civilizat sunt scoși să […]

„A fost un an dificil, haotic, bizar, de la record mondial, la bacalaureat, la Fukuoka. Ţine doar de mine cum reacţionez, am două variante: las ceea ce s-a întâmplat să mă demoralizeze, să mă ţină pe loc sau să mă motiveze să merg mai departe. Asta e viaţa, ăsta e sportul, nu poţi câştiga mereu. […]

Dați-mi voie să fiu mândru câteva minute de junior. Mi se umple sufletul de bucurie de la cât de independent este pentru vârsta lui și în comparație cu alți copii. Când ne-am mutat am zis ca o să fie o problemă, că cel mai apropiat minimarket e la imensa distanță de 500m și vorbim și […]

Răsfoiam un studiu european despre educație financiară și m-au lovit două grafice. Primul e că oral suntem cei mai buni, toți ne urmărim cheltuielile și ne facem planuri financiare pe termen lung, al doilea e că în realitate nu e deloc așa. Lipsa asta de educație financiară duce la lipsa constantă de bani, pentru că, […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube