În Gorj se întâmplă lucruri importante: Minora din Dănești nu doar că a menționat că a exagerat cu cele spuse la adresa părinților săi ci solicită să plece cat mai repede din centru și să revină în sânul familiei. Adolescenta de 15 ani este singură la părinți are condiții foarte bune în familie dar refuzul […]

Deschidem azi o nouă rubrică. Un loc de joacă din Galați a fost desființat după ce locatarii din zonă au dat primăria în judecată, deranjați fiind de zgomotul produs de copii. Link știre.  Un profesor de la Politehnică se poate întoarce la catedră, că nu e așa de grav să ia mită, are o conduită […]

  Pe drumurile mele, ajung la o bifurcație unde eu nu am prioritate și nici vizibilitate bună. Așadar, trebuie să ies cu botul mult în față pentru a vedea dacă pot să trec sau nu. Ultimele două dăți când am făcut asta, veneau mașini și, zbang, claxoane. OK, teoretic legit dacă eram pe bulevard sau […]

Ajutați-mă cu o fază. Juniorul e în perioada aia în care se spală puțin mai rar decât ar trebui. Face duș, îi place să stea în cada plină, dar parcă un pic prea rar față de cât ar trebui. Și uită constant. Am încercat să-i stabilim zile, am încercat cu “o zi da, una nu” […]

La fel de nemarcat ca de obicei, influencerii români au fost săptămânile astea în Laponia, într-o excursie oferită de Christian Tour. O doamnă povestește că copilul i s-a îmbolnăvit de varicelă și a dorit mutarea excursiei la o dată ulterioară. Agenția i-a spus că se poate face contra unei taxe de 1.200€ (în condițiile în […]

Stați un pic că s-a prins Hoștiuc de la ZF de ceva ce ziceam acum 3-4 ani. Mâine poimâine află că apa e udă și să vezi atunci revoluție. Mă rog, află de la cineva care îi șoptește ce să scrie, că el… Dar partea interesantă e asta: companiile se plâng că pregătesc angajați care […]

Au fost păreri de tot felul azi. Oameni aveau nevoie să se descarce sau să justifice de ce au plecat sau de ce au rămas. Și-au făcut numărul, sper că sunt mai ok acum. Mergem înainte, cu bune pe care le iubim, cu rele pe care încercăm să le schimbăm. Doi polițiști s-au sinucis în […]

idei din duș Dincolo de studii și de alte minuni, de situația economică, de social media, FOMO, prețul caselor, că e mai greu să crești copii, deși ai mixer și borcănele și de 100x ori mai multă informație decât au avut părinții noștri, mai e ceva. Mă gândeam că cea mai bună antireclamă la căsătorie […]

To view this content, you must be a member of Vali’s Patreon at $5 or more Unlock with PatreonAlready a qualifying Patreon member? Refresh to access this content.

Disperarea și creativitatea agenților imobiliari nu cunoaște limite: Amplasamentul se afla intr-o locatie in apropierea aeroportului Otopeni, ceea ce ii confera o calitate deosebita a aerului datorita ozonificarii intregii zone, urmare a culoarelor de aer create de aterizarea aparatelor de zbor. Superb. Am văzut că un influencer isteț din zonă se plânge că filtrele de […]

după cum știți, nu umblu cu șobolănii, nu încerc să vă păcălesc să dați click pe vreun link să fac eu bani, există un singur link, ăsta, complet transparent. Știri la minut: overall, it was a good day. sper că ați găsit ce căutați, și cu buzunarul, și cu sufletul. statistici emag ora 23 ora […]

Acum niște ani mă fascina un pic industria asta de white goods (așa se numește în termeni tehnici), am citit niște studii, pusesem mâna pe niște cifre de vânzări, mi se părea fascinant cum toate știrile se concentrau pe televizoare și telefoane, și în timpul ăsta retailerii vindeau aragazuri, frigidere și mașini de spălat pe […]

update: dacă nu e evident, articolul nu e despre Oana, e despre „propriile puteri”.  OK, în telenovela cu Elena Lasconi și fiică-sa, apare punctul 5 din poză, care necesită un pic de context. (în caz că nu știți despre ce e vorba, doamna Lasconi a declarat neîntrebată că a votat da la referendumul Coaliției pentru […]

To view this content, you must be a member of Vali’s Patreon at $5 or more Unlock with PatreonAlready a qualifying Patreon member? Refresh to access this content.

Cu 3 luni în urmă, am avut o idee pentru o serie de cărți de Halloween, inspirată de puzzle-urile Boggle, dar create special pentru copiii mici. Fiul meu de 4 ani nu putea să se bucure de cărțile fratelui mai mare, așa că am transformat conceptul în imagini, încurajându-l să descopere hibrizi în loc de […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube