al 3lea si ultimul din seria de guestposturi despre barbaţi

Bărbații sunt porci.

Femeile sunt curve.

Stop și de la capăt.

Barbații sunt porci fiindcă  ne fac pe noi curve.

Dar, dacă bărbații sunt porci, înseamnă că femeile-s scroafe?

Am analizat problema, am întors-o pe mai multe părți, am dezbătut-o cu o parte din lista mea de YM și am ajuns la concluzia că barbații sunt „porci” din următoarele motive:

  • Le spun femeilor ce vor să audă doar ca să se culce cu ele
  • Se scărpină în nas fără sfiire
  • Le foșnește părul de la subraț
  • Miros ori a tutun, ori a băutură. Sau ambele?
  • Au niște replici oribile de agățat pe strada. („Crezi în dragoste la prima vedere sau tre’ sa mai trec o dată pe langă tine?” e prințesa lor)

  • Vor wam bam thank you ma’m
  • Își băgă șosetele în adidași după ce se descalță (put cumva prea tare?)
  • Își ridică gulerul la tricou ca să pără mai cool
  • Mănâncă direct din frigder, cu ușa larg deschisă și țin degetul apăsat pe „butonul de alarmă”

  • Burțile lor se revarsă grotesc peste pantaloni, dar când sunt întrebați de viață spun că „burta se crește greu” (Îi dați și vitamine?)

  • Nu le pasă de silueta proprie, dar se așteaptă ca toate femeile care le-ajung în pat sa fie Adriana Lima

  • Ridică ștergătoarele mașinii parcate în fața casei
  • Nu pun dopul la pasta de dinți
  • Fac pipi în cadă
  • Fac mișcare doar când se duc să cumpere bere
  • Când li se dă replica cu sconcsul ei răspund că așa miroase „un bărbat adevărat”

  • Dacă-i rogi sa te ajute la treburile casnice au intotdeauna ceva mai important de făcut

  • Mint crezând că așa obțin mai ușor ceea ce ar obține oricum
  • Vor femei independente, dar nu știu să se descurce cu ele
  • Sunt frustrați și când le dai papucii inventează scenarii de care regretă ca n-au avut parte

  • Ne cred nebune dupa pantofi și genți, dar ei sunt mai tare obsedați de fotbal și WOW!

  • Au impresia că bărbații păroși sunt macho. ( Aveți mult păr, v-acceptam și-așa, dar sexy să știți că nu e! )

  • Poartă același tricou 3 zile la rând fără nicio problemă
  • Nu știu ce-nseamnă „flatulație”. Ei trag bășini în public și fac concurs
  • N-au nicio problemă când se murdaresc din cap până-n picioare de ulei de motor

  • Se scobesc în nas și fac biluțe
  • Sunt gay fiindcă au un prieten numit Jack
  • De la femei vor doar sex si mâncare
  • Pentru că deopotriva femei si barbati o acceptă ca pe o normalitate (daca o tipă râgâie, e de-a dreptul rurală, dacă un gigi o face, e absolut ok)

Sunt porci fiindcă uneori sunt prea sinceri sau sunt porci ca să nu fie sinceri. Depinde doar cum privești.

DISCLOSURE: Acest articol este un pamflet si trebuie tratat ca atare. Motivele nu-mi aparțin decât în mică măsură și pe această cale țin să le mulțumesc tuturor celor care s-au exprimat. Puteți să comentați cât vreți, bărbații din viața mea sunt acele excepții despre care Laura vorbește! Eu n-am crezut niciodată în „mituri urbane” și nici n-o să-ncep acum! Nu toți bărbații sunt porci, așa cum nici femeile nu-s toate regine!

PS: N-am citit cartea „Bărbații sunt niște porci”. Poate-ar fi trebuit. 

scris de Elena

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

43 comentarii

  1. noi sa fim sanatosi..si sa avem cu cine sa fim porci :))

    00
  2. NOU
    #2

    O observatie la punctul 1:
    – unde este vina ca barbatii le spun femeilor ce vor sa auda? Daca ele vor sa auda tampenii in care nimeni nu crede, de ce sa le strici bucuria? E mai grav daca nu le zici tampenii, sansele scazand considerabil…

    00
  3. interesant subiectul, dar nu as generaliza sau poate ca in legatura cu barbatii da :) ok barbatii sunt porci, femeile sunt scroafe, desi ar suna mai bine vaci ca sunt mai dotate, de ce atunci copiii lor sunt niste ingerasi??? :))

    00
  4. NOU
    #4

    Draga Elena,
    nu stiu in ce grota ai intalnit tu astfel de barbati. Sau poate te gandesti la pustanii de 16 ani. 2-3 din lista ta sunt valabile pentru majoritatea barbatilor, dar restul tin de educatie si bun simt.

    00
  5. Hai, lasati vrajeala… ca ne iubiti asa cum suntem…

    00
  6. sigur ca da….. si marmota invelea ciocolata in staniol!

    00
  7. Noroc ca e ultimul post pe tema asta. Cat de frustrata trebuie sa fii de conditia ta de femeie ca sa stai si sa scoti toate filosofiile astea? Si aici ma refer la toate posturile din serie. O femeie puterinica, o femeie adevarata nu face asa ceva.

    00
  8. Vezi că e „flatulenţă” nu „flatulaţie”.

    00
  9. Toate femeile cauta porci si in special mistreti. Barbatii educati sunt evitati de cele mai multe ori asa ca „Sa grohaim mai bine” :P

    00
  10. Interesant… nimic din ce scrie acolo nu mi se potriveşte :) Probabil ca sunt magar :))

    00
  11. şi-acum urmează dezbaterea controversei „de ce sunt femeile curve?” :D ?

    00
  12. zoso, ar trebui sa faci tu un articol in care sa explici si de ce sunt femeile curve.

    00
  13. Astia sunt barbati? Nu cred!

    00
  14. nice, petrecerea continua! :) hai sa ma bag si eu pe doua punctulete, luate random.

    „De la femei vor doar sex si mâncare ” – complet gresit. Mai vor si sa le spele boarfele si vasele, sa calce camasile, sa dea cu aspiratorul, sa duca gunoiul si sa aduca bere rece din frigider. Si lista poate sa continue! :D

    „Au impresia că bărbații păroși sunt macho. ” – fact: parul de pe piept e o chestie naturala. Atata vreme cat nu ajunge la dimensiuni potrivite pentru rasta, e ok. Ce, ar trebui sa fie spani?

    Ca sa inchei parafrazand un film, barbatii nu trebuie sa arate ca aia din reclamele la Calvin Klein. Sunt unii care nici nu vor asta. Si, culmea, sunt si unele femei care nu vor asta! :)

    00
  15. M-ai dat gata la faza cu „lista mea de YM”, unde bineinteles sunt ascunsi numai academicieni si critici literari, corect?

    00
  16. mare parte din articol este mancatorie. In mare parte se descriu cocalarii si nu barbatii in general.
    Sunt dezamagit.

    00
  17. barbati nu sunt porci…sau ma rog nu toti daca noi suntem porci femeile sunt vaci sau poate gaini :D…deci astea sunt povesti vanatoresti si mai sus este prezentata numai partea rea…pai da ca sa fim buni trebe sa mai fim si porci, trebe sa existe un contrast, prea frumos nu exista, cel mai bine sa se compenseze…sfinti nu am vazut pe pamant inca si nici femei perfecte :)

    00
  18. @Sadd…pai daca asta iti doresti,…asta vei avea….femeile alea care „nu-s regine”…trist!

    nu as putea spune ca barbatii sunt „porci”..nu as putea sa generalizez…ce cred cu adevarat e ca..multi sunt falsi….si mai multi se gandesc la sex…si folosesc toate mijloacele posibile pt a avea parte de o partida de sex…uitand foarte mult ca prin adevar chiar pot castiga mult mai multe.

    Baietiii..decat sa duceti fata cu zaharelul….mai bine…cautati fetele , de care stiti ca nu vor refuza nimik atat timp cat veti fi sinceri!

    Anyway..barbatii sunt dubiosi..femeile sunt si mai…de asta e si atractia asta mare:)))

    00
  19. Oare cine a fost primul ?

    Porcul sau curva/scroafa ?

    00
  20. ce e gresit la facut pipi in cada????

    00
  21. A fost odata ca niciodata, intr-o padure urbana din Romania traia o vulpita frumoasa (cea mai frumoasa din padure, gen…).

    Fiind o vulpita supermodel, tipa cu pricina a fost curtata de diverse animale cu ceafa lata. Unul dintre acestia – leul – si-a luat inima in dinti si a cerut-o de nevasta. Nunta mare, ca la rromania, etc. Cuplul a petrecut o noapte de neuitat in Hotelul Royal Arbor, ea a ramas insarcinata, si dupa o vreme a dat nastere unui baietas superb care arata ca … porcul. Scandal, divort, etc.

    Fiind o vulpita supermodel, tipa cu pricina a fost curtata in continuare de diverse animale cu ceafa lata. Unul dintre acestia – tigrul – si-a luat inima in dinti si a cerut-o de nevasta. Nunta mare, ca la rromania, etc. Cuplul a petrecut o noapte de neuitat in Hotelul Royal Arbor, ea a ramas insarcinata, si dupa o vreme a dat nastere unui baietas superb care arata ca … porcul. Scandal, divort, etc.

    Fiind o vulpita supermodel, tipa cu pricina a fost curtata si dupa al doilea divort de diverse animale cu ceafa lata. Unul dintre acestia – ursul – si-a luat inima in dinti si a cerut-o de nevasta. Nunta mare, ca la rromania, etc. Cuplul a petrecut o noapte de neuitat in Hotelul Royal Arbor, ea a ramas insarcinata, si dupa o vreme a dat nastere unui baietas superb care arata ca … porcul. Scandal, divort, etc.

    Care este morala? Ei bine, morala este ca toti barbatii sunt porci.

    00
  22. Dreptul la replica!!!!!
    Ca raspuns la punctele enumerate mai sus enumerate de Elena, iata si niste puncte care dovedesc ca si femeile sunt … cum sunt, no, spuneti si voi :)
    Iata-le:

    Profita de faptul ca fac parte din sexul frumos si controleaza barbatii prin organul… acela
    Se scarpina in nas pe ascuns si sustin ca nu o fac.
    Le fosneste parul din chiloti
    Fac baie zilnic in parfum
    Se joaca de-a „hard to get” dar se supara daca nimeni nu le agata in club
    Oricat de mare ar fi scula cu care au de-a face, tot nu le ajunge
    Se imbraca dupa ultima moda de la magazinul chinezesc.
    Sunt obsedate de greutatea lor, tot isi sacaie barbatii cu intrebari de genul „m-am ingrasat cumva?”
    Parcheaza de tot c*catul
    Isi lasa parul in chiuveta
    Se cearta cu barbatii care nu lasa jos capacul de la WC dupa treaba mica
    Shopping interminabil
    Cand un barbat in sfarsit se aseaza femeia il cheama imediat in bucatarie
    Mint crezand ca nu ne dam seama
    Vor un pres in care sa-si stearga picioarele cand vor ele
    Sunt frustrate si cand le dai papucii iti arunca toate hainele in strada (sau intreprind alte asemenea actiuni)
    Ne cred nebuni dupa fotbal si WOW, dar ele sunt innebunite dupa telenovele si shopping
    Au impresia ca femeile zugravite sunt sexy si frumoase (Va tencuiti, v-acceptam si asa, dar sexy sa stiti ca nu e)
    Isi schimba tinuta de 5 ori pe zi, dupa care se plange ca „iar s-a terminat praful de spalat”
    Femeile nu „flatuleaza”. Dar sa stiti ca si ele se basesc, se si caca. Acceptati.
    Se spala obsesiv pe maini, chiar si daca nu sunt murdare. * Se scobesc în nas și fac biluțe
    Se scobesc in nas dar sustin ca nu o fac.
    Sunt lesbiene pentru ca au prietene de genul „Ioana”
    De la barbati vor doar sex, bani, intelegere, iubire, bani, putere, copii, bani, bani…

    00
  23. Ce-ai enumerat tu acolo, sigur le-ai scis din auzite. Majoritatea sunt adevarate, dar (exista un mare DAR), nu le facem de fata cu voi.
    Ne pisam la coltul blocului, dar nu de fata cu voi…facem concurs de basini, dar nu de fata cu voi. Si lista poate continua.

    Deci, voi ne considerati porci pentru ca ati auzit de lucrurile pe care le facem intre noi sau singuri. Apai, daca ai avut parte de un barbat care s-a basit de fata cu tine, te compatimesc sincer :)

    00
  24. Hm, cel/cea care a scris articolul se pare ca a avut parte doar de tractoristi si taximetristi (o parte a loc, ca nici aia nu intrunesc prea multe conditii). E OK, trebuie sa aiba si ei unde sa dea un muiut.

    00
  25. Barbatii sunt porci pentru femeile le permit si ii educa in felul asta. Problema pleaca din frageda pruncie: da, mama, sa-ti spal eu sosetele, lasa mama sosetele acolo ca le ia mama. Mama iti aduce mancarea la nas, mama spala farfuriile, mama te considera cel mai frumos cu 10 mii de bube pe fata sau cu parul de rasta. Am un frate, am vazut cu ochii mei „hibele” educationale si chiar acum cand are 23 de ani, maica-mea tot ii cauta in coarne. Daca mamele nu ar permite „libertinajul” asta, barbatii nu ar mai fi porci. Cei 7 ani de-acasa nu pot fi distrusi de anturaj; daca ai invatat la mama sa-ti speli boarfele, sa-ti duci farfuria macar in chiuveta atunci sunt foarte putine sanse sa se lipeasca de tine „materialul de porc”. E o explicatie plauzibila, zic eu :)

    00
  26. „Interesanta” seria asta de articole. Acum avem si dovada scrisa a gandirii mult prea simpliste, sa zicem, a femeilor. Multumim!

    00
  27. eu n-am inteles mai nimic din seria asta. am inteles doar ca dialogul Femeie – Barbat merge asa:

    -esti o neingrijita!
    -ba tu esti un porc!

    a, mint. am mai inteles ceva. femeile scriu mult!

    00
  28. asa ne studiem unii pe altii de parca am fi specii extraterestre.

    00
  29. A face pipi in cada este eco! Am zis!

    00
  30. Cosmin, te sustin :)) Am vazut si ceva documentar pe tema asta.

    00
  31. Am o alta parere si cu riscul de a-mi intorce impotriva multe femei o sa imi sustin parerea pentru ca e adevarata chiar daca ne costa adesea sa recunoastem!
    Femeile sunt toate curve, suntem , ca sa nu ma exclud! Aici ar trebui specificat ca in cazul in care nu suntem ar fi ok sa devenim, curva barbatului pe care il iubim! Cand spun curva , suna urat, ideea sau poate doar cuvantul! Insa nicio alta expresie nu e mai incarcata de sens decat asta! O femeie care iubeste , o femei care vrea sa fie pentru un barbat stie ca cel mai mare dusman este curiozitatea…cu care se nasc cei mai multi dintre barbati! Daca se nasc asa asta nu inseamna ca nu o pot domina! Exista femei care gandesc: Eu pot sa ii ofer iubitului orice , sexual, spiritual, moral,etc…pentru ca il iubesc si nu imi e jena sa ii cer o hartie igienica aflata pe un raft in afara baii, pentru ca ne iubim ca sunt lucruri marunte, care apropie doi oameni! Par poate aberante la prima impresie insa nu sunt asa …sunt aspecte normale, si nici ei nici lui nu ii mirioase dimineata gura a levantica, asta nu inseamna sa nu il trezesti cu un buna dimineata, nici ea nici el nu au cea mai frumoasa fata dupa somn, asta nu inseamna ca nu se pot amuza, exemplele pot continua …
    Mai exista femei care gandesc: Eu !? Sa ii ofer eu …stii tu … ce fac toate curvele? Da ce eu sunt curva? Daca vrea una sa plece, sa isi caute!
    Dupa o discutie, dupa mai multe… se duce si poate nu la o curva ci la o alta femeie care ii poate oferi tot ceea ce avea inainte + ceea ce isi dorea…si el! Se numeste asta a merge la curve? Eu nu cred! Nu sunt de moda veche insa am o parere dupa care e moral sa te ghidezi in viata ca femeie: O femeie trebuie sa fie curva in pat, o femeie trebuie sa fie o doamna in societate, o femeie trebuie sa fie o mama si o gospodina buna , o femeie trebuie sa fie FEMEIE langa cine trebuie si nu curva pentru ca are curajul asta!

    Despre curvele in adevaratul sens al cuvantului nu are rost sa vorbim, toate stiu ce fac si nu o sa renunte la asta niciodata!

    O zi de o mie de ori mai buna decat a mea! :)

    00
  32. Slab post, o parte a acestuia insira caracteristicile unor cocalari, iar cealalta parte pareri personale. Ce surpriza, multe din motive nici macar nu au sens.

    00
  33. Here’s my 2 cents

    Bărbații sunt porci
    Pentru că ne tachinează privind greutatea fără să știe cât de mult ne ofuscăm. Și pentru că ei sunt în stare să țină o cură cu mâncare fără gust, fără ciocolata de “răsplată”
    Pentru că ne spun mereu că le place de noi naturale și nemachiate, și totuși întorc capul după pițipoance siliconate și tapetate cu fond de ten.
    Pentru că sunt (sau se cred) șoferi mai buni decât am putea fi noi vreodată, și râd cu superioritate când ne văd “calculând” care-i dreapta și care-i stânga
    Pentru că, spre deosebire de noi, ei știu ce vor și profită de asta, convingându-ne să facem ce vor ei.
    Pentru că sunt capabili de gesturi mai romantice decât am fi noi vreodată în stare și pentru că atunci când le pun în practică nu recunosc că au făcut-o de dragul nostru, ci pentru sex
    Pentru că gătesc prea rar.
    Pentru că nu te-ar lăsa să le pensezi firele din sprâncene crescute aiurea nici în ruptul capului, dar în schimb te lasă să le spargi cele mai scârboase coșuri.
    Pentru că le place să umble dezbrăcați.
    Pentru că de multe ori au un scris mai frumos ca al nostru.
    Pentru că ei nu-și plâng de milă când suferă, ci muncesc 16 ore pe zi. Și e frustrant să ajungi un bărbat din urmă profesional vorbind.
    Pentru că singura lor dilemă înainte să iasă în oraș e dacă mai au vreun tricou curat.
    Pentru că în față nu se feresc să ne spună cât de tute suntem, dar prietenilor lor ne laudă și ne vorbesc de bine (câteodată prea de bine).
    Pentru că ei știu mereu ce e de făcut în continuare, dar ne lasă pe noi cu iluzia autorității.
    Pentru că ne fac surprize și știu cum să ne ia (cu japca) fără să mai putem spune “nu”-ul de curtoazie
    Pentru că habar n-au să se poarte mai bine cu noi când suntem pe stop, și totuși fac glume de macho privind PMS-ul.
    Pentru că nu ne ascultă când ne dăm cu părerea (de rău) despre altă femeie, iar când se frig uită să spună “ai avut dreptate”. (Noroc că nu uităm noi nimic.)
    Pentru că ei se pricep să facă bani din chestii pe care noi le considerăm imorale. Și pentru că fac bani buni din asta.
    Bărbații sunt porci pentru că niciodată nu le ajunge ce au și vor mereu mai mult. De-asta când stau prea mult în relații în care le e bine se îngrașă. Noroc că se revanșează de Crăciun.

    00
  34. Daca ai o femeie acasa care iti zice ca esti porc exact in felul de mai sus nu stiu in ce masura mai percepi textul ca un pamflet.
    Articole de genul asta alimenteaza stereotipurile care spun ca raspunsul unei femei la orice afirmatie care nu o flateaza spusa de un barbat este „esti un porc pt ca tu faci (aici o sa inserez preferatul meu de mai sus ) pipi in cada”.
    Dragul meu nu prea ma priveste daca faci sau nu pipi in cada (desi prefer sa ma anunti inainte daca sunt si eu in cada) … esti de porc daca consideri ca ceva perfect acceptabil in cazul tau este de absolut de neconceput pt mine.
    Barbatii au par pe ei de cand lumea (unii sunt mandrii de asta) pe cand o femeie paroasa este aratata cu degetul ca un afront adus bunului simt. Barbatii cu burta nu sunt exclusi din nici una din activitatile sociale, femeile burtoase sunt urate si merita sa moara in bezna. Singure. Barbatii atletici sunt apreciati dar o femeie bodybuilder este o ciudatenie care merita sa moara in bezna. Desigur, singura. Lista poate sa continue da m-am plictisit.
    Nu sustin ca femeile nu sunt egale cu barbatii din punct de vede fizic. Pt ca natura le-a construit altfel. Pt ca stiu asta n-am pretentii sa fiu un incarcator descarcator sau un infanterist mai bun sau la fel de bun ca un barbat (decat daca barbatul e un pitic rahitic). Dar sa spui ca femeile sunt proaste pt ca sunt femei e jenant. Daca femeia se intampla sa fie frumoasa dar aaaa …limitata, tu, ca individ traitor intr-o societate in care femeile sunt incurajate sa fie limitate, ar trebui sa te plangi mai putin. Pt ca atata timp cat incurajezi asta si tu esti o parte din problema.
    Societatea le invata pe femei de cand sunt fete de-o schioapa ca a fi frumoasa e mai important decat orice altceva. Media e plina de „dive” care spun prostii mai mici sau mai mari(cumva monica columbeanu a ajuns model de urmat in viata), femeile care chiar sunt bune intr-un domeniu sunt doar amintite intr-un colt de ziar sau trecute cu vederea. De exemplu: mai toti am auzit de Usain Bolt .. mare om, mare caracter, mare atlet are tot respectul meu … dar oare stie cineva sa spuna din memorie cine a castigat cursa de 100 m femei?
    In incheiere tin sa precizez ca nu sunt grasa, nu sunt lesbiana, nu ma consider feminista si nu ma bate barbatul acasa.
    P.S: Crede cineva ca ce a patit Caster Semenya e corect? Probabil unii o sa spuna ca da pt ca nu e o femeie atragatoare si are indeajuns de multi muschi ca majoritatea barbatilor sa se simta amenintati. Eu mi-as dori sa dea IAAF in judecata pt ca femeia n-a intrat in cursa din capionatul mondial direct de pe strada. Daca existau dubii, pana acum aveau timp de teste berechet.

    00
  35. oricum razboiul asta dintre femei si barbati nu se va finaliza niciodata :D mereu se vor gasi argumente de adus in favoarea fiecarui sex in parte

    00
  36. daca ma uit atent la bulinele alea majoritatea sunt valabile si pt femei…nu ma suprindea cu nimic daca titlul era „de ce sunt femeile scroafe?” si apareau aceleasi argumente :-??

    00
  37. As Peter Griffin said, There is no such thing as fat man, only fat woman.

    00
  38. barbatii sunt porci si betivani, dupa parerea femeilor

    femeile sunt proaste si curve, dupa parerea barbatilor

    00
  39. „Pentru că ne spun mereu că le place de noi naturale și nemachiate, și totuși întorc capul după pițipoance siliconate și tapetate cu fond de ten.”

    Romanul obisnuit, cand se duce la cumparaturi, se uita cu invidie la legumele care contin chimicale, mari si foarte ieftine, dar va ajunge sa cumpere tot legume naturale, incomparabil mai bune la gust dar si mai scumpa.
    Ai inteles? :D

    00
  40. <>…. Ha Ha Ha…

    00
  41. Barbatii sunt porci ca nu-si taie unghiile :P

    00
  42. „Bai” …

    Dar va dati seama ca pe cat mai aprinsa este discutia tematica Barbatii Porci [BC] vs. Femeile Curve … [FC] … pe-atat mai evidenta.. tinde sa fie .. conditia de frustrat pe care fiecare dintre parti o releva.

    In realitatea cea din urma .. cel mai bine e ca barbatul sa nu mai fie atat de prost alergand dupa cai verzi pe pereti .. si sa-si accepte conditia interioara, gasind o femeie care sa-l stimuleze si sa-l faca sa se simta confortabil si evident, sa nu-i taie elanul „creationist” [cand un barbat vrea sa faca ceva, e bine (mai ales daca chiar e bine) iar femeia potrivita lui va fi aceea care-l srpijina]

    Femeia va fi curva pentru barbatul frustrat.. iar barbatul va fi porc pentru femeia nu doar frustrata, cat .. ‘nesatiscafuta’, negadilata si apreciata

    Trist e ca .. avalansa de clisee cu statut de „moda sociala” care inunda mintile tinere.. ii face pe-acestia, deopotriva fete si baieti , tineri si tinere.. sa devina niste ambalaje ale clieseelor. astfel, barbatul are si mai mari sanse sa fie stampilat ca porc.. iar femeia.. clar.. va fi o curva inca dinainte sa stie ce-nseamna asta… dar in acest caz .. [frecvent, generalizat] .. nici „barbatul” nici „femeia” nu prea sunt in stare sa fie „barbat” sau „femeie”

    Pe parte de relatie intre „el” si „ea” .. faptul ca ea e rasfatata si tinde ca fie rasfatata coroborat cu un nivel destul de slabut de educatie personala [autoeducatie si in ceea ce priveste gandirea dar si legat de inteligenta emotionala].. tinde sa o faca mai superficiala – in cele din urma FC – … mai suferinda la lucruri care barbatului nu-i fac nici rau nici bine. In momentul in care ea incepe sa reproseze, se transforma intr-o masina de reprosat si de contorizat. Moment din care calitatea interioara a barbatului se departeaza de similitudinea cu cea exterioara [daca exista, sau daca exista macar tendinta de aliniere]. Barbatul la exterior are de ales .. opreste masina de reprosat.. sau pleaca.. saaaau se conformeaza.. moment in care el devine BP.

    Depinde insa de ce material intelectual imbraca trupurile femeilor si barbatilor …”toti” sunt sau nu sunt..

    Am intrat aici probabil din dorinta de a trece de pragul anterior de frecat menta.. si primul impuls a fost de mirare.. ca exista „oameni ca voi” atat de superficiali incat sa faceti o traire „filosofica” din a trata barbatul ca porc si femeia ca o curva, apoi – oameni atat de goi .. incat sa tina cont de aceste stampile .. si sa-si consume timpul zilnic gandindu-se la cretinitatile astea .. in loc sa se-analizeze si sa se puna oarescum la punct astfel incat sa li se para si lor stupid sa pui de-ampulea o stampila de curva unei fete.. pentru ca.. oricum e fata.. si de porc/magar/etc unui barbat pentru ca oricum e barbat… [dar stiu stiu, voi glumeati aici .. si vorbeati de amorul artei, pentru ca nu-i asa .. aveti gandiri cu mult mai evoluate << caz in care nu v-as replica decat ca va place sa va masturbati mult.. exteriorizand .. "slabiciunea" pentru celalalt sex]

    Pentru toti cei care traiesc in realitatea in care femeile sunt curve iar barbatii porci .. le recomand sa .. creasca.

    00
  43. Femeile cred ca daca o pisica fuge de acasa este din cauza lipsei de afectiune oferite. Femeile cred ca daca un caine fuge de acasa este din cauza lipsei de afectiune oferite. Femeile cred ca daca o femeie fuge de acasa este din cauza lipsei de afectiune oferite. Femeile cred ca daca un barbat fuge de acasa este din cauza ca barbatii sunt porci.
    (from http://banc4u.blogspot.com)

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.