De ce au ajuns apartamentele de 2 camere 60.000€?

Prin Brașov, în cele două luni de când s-a dat drumul la programul Prima Casă de anul ăsta, apartamentele noi au ajuns de la 40-45.000€ la 60.000€. Și asta fără să se fi anunțat investiții masive în zonă, fără să se fi deschis 2-3 fabrici noi sau cine știe ce minuni, pur și simplu, din aer.

Și, în lipsa unor reglementări și controale, calitatea apartamentelor noi este la piciorul broaștei. Inclusiv cei care cumpără știu și văd asta, dar continuă să ia credite pe 30 de ani pentru niște apartamente care acum sunt vai de ele, cu spații mici, cu finisaje extrem de ieftine, cu mult placaj și OSB, cu structură dubioasă și așa mai departe.

Și mai e ceva.

Se vând (mă rog, e un fel de a spune, se dau pe credit) apartamentele noi la porumb în detrimentul celor vechi, dintr-un motiv simpatic: apartamentele vechi din oraș sunt jegoase, iar cumpărătorul cel mai frecvent, săracul fără nici un ban în buzunar, trebuie să ia un credit de nevoi personale pentru avans, unul imobiliar pentru Prima Casă și nu mai poate lua încă unul pentru renovat cocina. Așa că ia rezidențial nou, nu contează cum e construit, măcar nu mai trebuie să schimbe tencuiala, gresia, prizele și sanitarele.

Revenind: 30 de ani pentru două camere! Și se miră absolut toată lumea de ce scade populația. Păi, de ce ai vrea să faci 3 copii în două camere? Plus, ținând sus prețurile prin Prima Casă, ții în sărăcie o întreagă pătură de oameni, care s-ar încadra la 3 camere și 50.000€ pe 30 ani, dar de ce să nu își ia dezvoltatorii imobiliari 40% profit pe imobil construit? Ce, ei nu sunt oameni?

Altfel, rămân la părerea mea că, dacă nu ai minim 15% avans, nu meriți să primești credit imobiliar. “N-am putut strânge” nu există.

138 comentarii

  1. România e pe primul loc in topul scăderii populației. A pus Euronews pe Facebook zilele trecute niște tabele Eurostat: in cazul României avem o cifră in plus la număr, față de celelalte tari UE: 10x ordinul de marime al diferenței. :(


    Comentariu apreciat. Thumb up 42 Thumb down 7
    • Lasa ca se ocupa durexx, dau gaurele unde trebuie si creste populatia imediat.


      Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 14 Thumb down 22
    • Foarte bine. Nu merita o populatie mai mare. Probabil la sporul natural sunt altele care stau mai rau, dar la sporul total, care include si emigrarea, asta e. Era rau daca in conditiile existente populatia crestea. Asa măcar lumea s-a adaptat la conditii, nu ca in Egipt sau mai stiu eu ce tara musulmana unde nu mai au loc unii de altii.


      Comentariu apreciat. Thumb up 19 Thumb down 5
    • Lasa boss ca trebuie relocati candva toti arabii si turcii din Vest. Si cum or sa fie cetateni europeni care au drepturi un pic mai la est nu e chiar asa de grav! In plus showrmariile sunt deja constraite iar la Antipa e loc in vitrina si de un cetatean roman care a existat candva pe aceste meleaguri!


      Comentariu apreciat. Thumb up 19 Thumb down 7
    • Un link se poate?

      Thumb up 2 Thumb down 2
    • lasa ca se ocupa gypsyii, ei au completat cati copii nu s-au facut toti anii astia

      Thumb up 5 Thumb down 2
  2. Prima Casa, cel mai mare rau imobiliar! Nu e un ajutor pt consumatori, este un ajutor pt banci. Fara PC piata s-ar prabusi. Cine ar avea de pierdut din asta? Bancile care au dat creditele si au gajuri imobile supraevaluate. Cine ar castiga din prabusirea pietei? Oamenii. Dar conform ultimilor 27 de ani: da-i in plua mea de saraci! Sa plateasca pretul si mucles!


    Comentariu apreciat. Thumb up 124 Thumb down 11
    • Stai linistit ca se sparge bula iar.


      Comentariu apreciat. Thumb up 61 Thumb down 5
    • #9

      @el che complet falsa elucubratia asta revolutionara, fara suparare.

      daca ai un magazin non-stop langa tine, unde painea costa 5 lei si aceeasi paine costa 3 lei la hypermarket, la 8 km de tine, presupun ca vei zice “da-i in pula mea de bijnitari cu pretul lor umflat”. dar cand ramai fara paine, noaptea sa zicem si esti baut (chiar de se intampla mai rar), parca ti-ar placea sa mergi la 2 pasi si sa cumperi o paine.

      bancile sunt motorul economiei, nu intelg de ce dracu mai dsiscutam despre banci ca despre ceva rau. e atat de puerila discutia in nota aceasta. problema e la politica reglementarilor. bineinteles ca dezvoltatorii au format probabil un cartel cu bancile si toata lumea se face ca ploua. excesele pot fi stopate doar prin normative politice clare. uneori insa e mai greu ca ajungi in politica doar cu srijin masiv pentru a le apara interesele celor care-ti finanteaza parcursul. cam peste tot e asa, doar ca la noi problema e masura. lipsa masurii furtului.


      Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 14 Thumb down 17
    • da. ce s-ar putea intampla rau cu bancile care cad si cu piata imobiliara la pamant. Nimic grav.

      Thumb up 8 Thumb down 9
    • Da, daca vine iar o criza mondiala. Altfel cum e acum tot putem creste, daca nu strica pesedeu’ prea mult lucrurile.

      Thumb up 4 Thumb down 5
    • androide, serios, compari painea/tigara/berea/vodka cu apartamentul? :))

      Thumb up 9 Thumb down 2
    • @elChe @Alin. @androidul cu sobolani @animaloo @m @ciprian

      Băi, eu nu mai țin minte din păcate (vârsta, asta e) da’, fiindcă sunteți voi mai tinerei și cu memorie de elefant, cum era România fără Programul Prima Casă?
      Eu am mai întrebat asta și nu mi s-a dat un răspuns, întreb încă o dată.

      Eu merg pe principiul utilitar: dacă nu era nevoie de Programul Prima Casă, nu s-ar fi făcut (handicapul meu e că am uitat conjuncturile & circumstanțele vremii). Deci, înseamnă că programul a fost & prins la nevoie.

      Așa. Acum iau fiecare comentariu.

      @androidul cu sobolani

      bancile sunt motorul economiei, nu intelg de ce dracu mai dsiscutam despre banci ca despre ceva rau.

      Păi, hai, hai să discutăm: de ce sunt băncile motorul economiei? (bănuiesc eu că tu te referi la bănci comerciale)

      @animaloo

      da. ce s-ar putea intampla rau cu bancile care cad si cu piata imobiliara la pamant. Nimic grav.

      Spaniolii au pus stop băncilor să-i forțeze pe oameni să părăsească locuințele luate pe credit. Motivul a fost unul uman și destul de cumsecade, rațional, fără emoții (că deja s-a ajuns la sinucideri, urât, urât de tot): „Bă, băncilor, ăștia n-au de unde să vă plătească ratele (dobânda au plătit-o prima, întotdeauna să țineți minte asta), de unde dracului vreți voi achitarea împrumutului în continuare când criza a lovit toată planeta? Hai sictir, lasă-i în pace. Vă scoatem din criză cu QU (quantative easing, dar lasă-i dracului pe omaeni în pace.”

      Noi? Noi nu știm cu umanitate, cumsecadelități, raționalism de bun simț & conform realității. La noi a fost: „Tăiați în măduva oaselor… a, și nicio grijă, vă scoatem noi, guvernele, din criză. Oamenii? Ducă-s-ar, nenorociții naibii, cum s-au găsit ei să-și cumpere case/apartamente, păi ce, trebuiau să stea cu grija după criză de care nimeni n-a anticipat că vine.”

      Sunt metode. Problema e că unii se așteaptă de la alții să vadă cum fac, în loc să ia inițiative (asta traducându-se în „a avea sânge în coaie”). Daaaar, noi nu știm din ăstea, „mă interesează familia și atât, îmi bag pula în ceilalți”. (stai liniștit, ultima parafrazare nu-i aparține nimănui de aici)

      Dar, vezi tu, există o diferență, mulți au ignorat-o ostentativ sau au propagat contrariul în nesimțire ca să nu ridice întrebări populația: în Vest, împrumuturile dobânzile & prețurile erau destul de mici și accesibile (nu ca la noi, te-mprumuți pe 30 ani), pe 10-15-20 ani maxim. Acolo, afară, a fost mai… confortabilă treaba.
      La noi a fost la persoana a III-a plural: „Dă-i dreacu’ pe români, să se descurce” – zise un român.

      Thumb up 4 Thumb down 2
  3. pentru ca diferenta de la 50 la 60.000€ e de 120-140 de lei pe luna, apoi multi nu isi planifica prea mult, or vedea ei, se descurca cumva.
    Prima casa e cu bune si rele, uitate prin america ca nu au avut prima casa si acum nu mai au oameni in consctructii, care sunt in business acum isi dubleaza preturile ca nu prea mai au concurenta si lumea e dispusa sa plateasca.


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 13 Thumb down 20
  4. Cata burghezie pe acolo pe la voi! Aici in Mallorca inca poti sa cumperi 2 camere la 50 mii de euro cu toate ca a crescut piata in ultimii doi ani consecutiv.


    Comentariu apreciat. Thumb up 45 Thumb down 26
    • unde bo$$? ca siteurile de specialitate din zona au filtre de <300k nici macar nu se obosesc cu alea pana in 100k


      Comentariu apreciat. Thumb up 36 Thumb down 7
    • Probabil vreun bloc fara drum de access si apa direct din mare.


      Comentariu apreciat. Thumb up 25 Thumb down 4
    • Depinde unde cauti: https://www.idealista.com/venta-viviendas/palma-de-mallorca-balears-illes/con-precio-hasta_60000/; oricum un ghetou in Mallorca are mai multe utilitati si e mai curat decat un rezidential din Bucuresti…


      Comentariu apreciat. Thumb up 22 Thumb down 6
    • Ok, te cred pentru ca stai acolo si cunosti mai bine piata. Doar ca intr-o scurta cautare de 5 min am gasit studio cu 1 mil EUR in Palma si mi s-a parut cam mare diferenta.

      Thumb up 8 Thumb down 6
    • Nu exclud, e posibil ca in centru sa fie scoruri astronomice, insa stiu ca se gasesc locuinte si sub 50 mii de euro in cartiere perifeice sau pe la sate. De asemenea ar trebui sa luam in calcul faptul ca in Spania 2 camere = 2 dormitoare + living si nu 1 dormitor + living cum inseamna in Romania.


      Comentariu apreciat. Thumb up 28 Thumb down 4
    • Off-topic. Dl Malin ati cumparat in Palma? Care sunt costurile cu impozitele/alte taxe obligatorii comparativ cu RO? Multumesc anticipat pt raspunsuri.

      Thumb up 6 Thumb down 3
    • Bai boss, tu compari preturi din Brasov dintr-o zona rezidentiala cu periferia din Palma , unde sunt toti saracii ? Pai du-te in SonArmadams sa vezi cat costa unul , cam vreo 10 ori cat unul din Brasov. Palma e faina daca mergi intr-un concediu , una doua saptamani dar nu sa te stabilesti acolo. In ghetouri sa stai dumneata , esti naiv cand spui ca ghetourile din spania sunt mult peste cele din ro. E acelasi rahat.

      Thumb up 2 Thumb down 2
  5. Stai linistit, nu doar in Brasov se intampla asta, eu lucrez oarecum in domeniu, iar preturile au sarit in toata tara, nu doar la apartamentele noi. Sunt n persoane care au la vanzare de cativa ani proprietati si de cateva luni preturile tot urca si nu urca doar cu 100 de euro, nuuu, casa care in martie era 20000 euro, acum e aproape 30..care le este logica nu stiu, ca daca nu ai dat-o ieftin .. legat de blocurile noi, unii au de ales si tot din astea vor, ca alea vechi sunt cica mici si proaste. Degeaba le explici ca la un pret sub 50k o sa isi ia fix aceeasi suprafata dar de 10 ori mai varza la calitate, ei sunt incantati ca vad ca e nou… Acum 2 zile am fost la o sedinta de bloc, unde a venit reprezentantul constructorului si care a zis mai pe ocolite ca prost e cine a luat aici. Eu locuiesc cu chirie, dar tot m-a enervat la culme atitudinea, fiindca e clar ca ei se bazeaza pe faptul ca 99% din cumparatori nu stiu sa verifice lucrurile importante cand cumpara o locuinta. Sa nu mai zic ca a bagat-o pe aia ca “si in blocurile vechi apareau probleme, da nu facea lumea scandal, ca mai bateam si singuri un cui..”. Hai ca un cui bati, da parca nu e tot aia cu reparatii capitale din cauza ca ai cascada in apartament fiindca e blocul prost izolat si tevile is trase pe unde nu trebuie, asta fiind doar una dintre problemele majore ale blocului.


    Comentariu apreciat. Thumb up 46 Thumb down 7
  6. Mai vrei si copii dupa ce ai credit pe 30 ani? Unde vrei sa se joace, in padurea baneasa. Oricum majoritatea care-si cumpara apartamente d-astea noi ei se bucura doar ca sa le accepte banca creditul, nu-i intereseaza ca au vecini melteni, tigani, femei batute, etc… Si uite asa suporti tot rahatul dar stai in apartament nou si iti auzi vecinii ca-n orice alt cartier normal din Bucuresti, daca ai noroc poate mai cladesc si cateva bloace pe langa tine si suporti si ciocanele muncitorilor cativa ani, nici in greenfield nu e ieftin dar tot s-au mutat meltenii, cea mai buna afacere este sa cumperi portiuni de teren cat pentru un drum, e mai valoros decat terenul unde se construiesc blocurile :)))).


    Comentariu apreciat. Thumb up 34 Thumb down 12
    • Eu nu inteleg, daca n-ai credit pentru o locuinta nu inseamna implicit ca platesti chirie? Sau locuiesti la parinti? Ca platesc credit 30 de ani sau chirie 30 de ani pentru mine tot bani dati sunt.

      E ca si cu aia de la agentiile de turism ce-ti dau un pret mic plus taxe de aeroport… de parca taxele de aeroport nu tot eu le-as plati.

      Articolul de mai sus zicea o chestie: cand cumperi ceva, ai grija ce cumperi si nu o face ca un bou. Indiferent c-o iei cu credit sau cu banii cash.


      Comentariu apreciat. Thumb up 34 Thumb down 5
    • Articolul de mai sus zicea o chestie: cand cumperi ceva, ai grija ce cumperi si nu o face ca un bou. Indiferent c-o iei cu credit sau cu banii cash.

      spune-i românului că trebuie să plătești un inginer structurist ca să se uite la casa pe care o iei și te va scuipa. păi cum, să dau bani ca să îmi spună ce e greșit la ea? cum vine asta?! nu mai bine o iau și văd eu după aia dacă am luat țeapă sau nu?!

    • Vali, eu sunt un om cu un venit mediu, dar tot m-am scobit de 800 euro sa platesc un inginer structurist sa-mi verifice constructia casei, ca pana la urma o sa stau cu familia toata viata in ea, dar am prieteni care intr-adevar asa au facut, au cumparat sau construit la pret mic cu economii maxime, si acum le urca apa prin fundatie in casa, sau li se dezlipeste izolatia termica. Si aste sunt cazuri pe care le-am intalnit saptamana asta.
      Si da, si in nordul Moldovei au explodat preturile atat la case, cat si la apt. si nu vad absolut nici o logica in asta.
      De asemenea au crescut preturile la materiale de constructii, chestie pe care eu o gasesc cretina, de ce pula mea sa scumpesti exact cand vinzi foarte mult ?


      Comentariu apreciat. Thumb up 21 Thumb down 11
    • De ce sa scumpesti când vinzi foarte mult? Pai nu asa functioneaza cererea si oferta? Când iti cumpără multi, mai maresti pretul, sa vezi pana unde poti sa-l duci. Sau ti se pare nesimtire :)


      Comentariu apreciat. Thumb up 18 Thumb down 7
    • toti va laudati ca platiti nush cati bani la inginerul structurist, dar cand vine vorba sa respectati proiectul toti va plangeti ca aveti prea mult fier in casa, ca ii buncăr atomic, si stiti voi mai bine cum trebuie executat. hai sictir.

      (Ovidiu, nici o referire la tine)


      Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 16 Thumb down 7
    • Eu sunt din Vaslui si ma mir cum de chiriile si preturile la imobiliare incep sa se apropie cu preturile din Bucuresti… ce sens are sa platesti X euro pe garsoniera in Vaslui, cand cu X+20 de euro inchiriezi in Bucuresti?
      CINE si DE CE ar sta cineva in Vaslui? (ca banuiesc ca daca inchiriaza, nu are deja casa acolo)


      Comentariu apreciat. Thumb up 19 Thumb down 6
    • Ca platesc credit 30 de ani sau chirie 30 de ani pentru mine tot bani dati sunt.

      @vax: dar nu te legi de locul ăla, și dacă “mâine” nu-ți convine ceva, sau ai un loc de muncă nou și vrei să te muți ca să nu mai faci o oră jumate până la noul loc de muncă (care e în celălalt capăt al orașului), te muți altundeva. De asemenea, cel puțin în teorie (că practica ne omoară) – nu ai responsabilitatea bunurilor comune ale blocului precum, din nou, în teorie, nu ai nici responsabilitatea electrocasnicelor din apartament (mașină de spălat, frigider etc.), precum și instalațiilor sanitare and so on

  7. Se repeta bula din 2008. Anul asta seamana cu 2004-2005…


    Comentariu apreciat. Thumb up 101 Thumb down 9
  8. Pai sa vedem. Populatia este intr-o evidenta scadere, multi chiar in momentul asta pleaca sau vor pleca de tot din romania, tinerii care ies din scoli o taie in afara indiferent ca sunt muncitori sau megabursieri de top. Este evident ca cererea va scadea de locuinte in urmatorii 5-10 ani asa ca astea sunt ultimele spasme ale bancilor si dezvoltatorilor.
    Industria la pamant , agricultura la pamant, serviciile la pamant.Cine o sa le cumpere lor cotetele prost construite !? sau apartamentele de pe vremea comunismului !?
    Suntem o tara aproape in pragul falimentului, se simte asta dar cresc preturile la imobile, da exact cum spuneam ..ultimele spasme !


    Comentariu apreciat. Thumb up 68 Thumb down 13
    • Intotdeauna m-au fascinat aia care anuntau apocalipsa cand afara era soare. Frustrarile interioare, bag seama. Sa inteleg ca te bate nevasta la cap (daca ai) sa va bagati la o prima casa si nu ati prins loc?
      O tara in pragul falimentului cu crestere economica sustinuta in ultimii ani, unii spun cea mai mare din UE.Un IT care creste de la an la an? Sau ca la un targ de vacante in strainatate se vand ca paine calda sejururile in strainatate? Nu ne mai povestesti ca industria aia la pamant face 25% din pib? Sau , mai bine , nu canti si tu la alta masa cu pronosticurile tale de tip nostradamus? Tara asta o sa mearga doar in sus in urmatorii ani pentru ca it-ul o sa traga tare in urmatorii 10 ani cel putin iar unde suferim , agricultura … se investeste masiv fie de straini fie de antreprenori romani. Spor la prima casa :)

      Thumb up 1 Thumb down 10
  9. …ca sa nu mai vorbim si de faptul ca toti, dar absolut toti dezvoltatorii au marit preturile cu 5% fix in perioada cand se vorbea de eliminarea TVA-ului de 5%…


    Comentariu apreciat. Thumb up 45 Thumb down 4
  10. Femeile au o parte de vina. Pe toate forumurile 95% din userii interesati sau implicati in programul prima casa sunt femei. Au o varsta trebuie sa aranjeze pestera pentru urmatorul pas: pisica sau catel. Si din cauza lor preturile sunt mari sau cresc. Sa plateasca fraerul, daca vrea intrare in piz.


    Comentariu apreciat. Thumb up 148 Thumb down 52
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. Thumb up 66 Thumb down 158
    • Cati mai ai de platit la credit?


      Comentariu apreciat. Thumb up 78 Thumb down 16
    • In viață cam totul se rezuma la sex…


      Comentariu apreciat. Thumb up 73 Thumb down 6
    • Depinde de care parte esti: sa fi fu.. sau sa fii fu..


      Comentariu apreciat. Thumb up 18 Thumb down 6
    • #44

      ahahaha, imi imaginez ca erai chiar serios cand ai scris asta jesus christ

      Thumb up 8 Thumb down 7
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]


      Comentariu nasol. Thumb up 49 Thumb down 82
    • De ce as vrea sa ma marit, sau sa iau casa cu un bou care sta dupa fusta ma-sii?


      Comentariu apreciat. Thumb up 56 Thumb down 11
    • Sau pot mai simplu sa plece in afara , asa cum ai facut si tu, nu sa se bage ca boul la un credit pe 30 de ani cu nefasta.


      Comentariu apreciat. Thumb up 27 Thumb down 4
    • Plus ca, sunt absolut convinsa ca Puleimen a fost ironic, nu stiu ce s-a sarit asa cu ofuscalitatea asta, lol.
      “… Se aruncă pe programul ”prima casă” că e singurul program de genu.”
      Serios? Dar de programul : “Strange in pula mea bani de un avans baban mai mult timp si dupa aia iti iei casa, cand esti sigur ca poti sa platesti creditul in maxim 15 ani, nu LITERALMENTE 30 de ani, ai auzit?”.

      Asa am eu un coleg de munca (abia s-a angajat), cand a auzit ca am strans 7 ani ca sa am un avans beton pentru credit ipotecar, s-a uitat crucis si dupa aia a zis ca :”Pfff eu am dat 3000 de euro avans si imi iau casa mea mai repede, la inceput de cariera si prin prima casa si iau apartamentul de-a gata”.

      Pentru genul asta de oameni exista prima casa. Oameni realizati, la inceput de cariera.


      Comentariu apreciat. Thumb up 52 Thumb down 6
    • Ahahaha, cel mai bun comment. Si oricat se simt unele deranjate nu e nici departe de adevar.
      Marea majoritate a marketingului si publicitatii facute de banci pentru credite imobiliare sunt orientate in special sa atraga femeile.
      D aia vezi cuplul fericit in bucatarie care se uita pe geam la campii verzi si sar in pat in slow motion inainte s apara sigla bancii cu dobanda aferenta.
      Ca femeile sunt orientate spre un camin, spre stabilitate, si cel mai probabil intr un cuplu ele vin de cele mai multe ori cu sugestia pentru un credit de locuinte.


      Comentariu apreciat. Thumb up 38 Thumb down 7
    • deci. de ce sa isi ia repede un PC cu avans mic si sa plateasca o rata mai mica decat chiria, cand ar putea sa stea in chirie (mai mare decat rata la PC) sa economiseasca bani.
      Frate, da dupa ce te muti la casa ta nu mai economisesti?


      Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 14 Thumb down 11
    • @animaloo casa ta pe dracu, esti tot chirias dar la banca, e a ta abia dupa ce ai platit ultima rata. in rest franc elvetian much?

      asta cu casa “ta” e defapt iluzia ce ti-o vand bancile.

      iar pt cei care traiesc in alta lume, exemple sunt prea multe cu oamenii ce nu si-au putut plati ratele/au luat bancile casa “lor”/ au vandut-o pe bani de nimic/ si bonus au mai si ramas cu rate de platit “pe fosta lor casa”


      Comentariu apreciat. Thumb up 17 Thumb down 3
    • Da, sunt chirias la banca, dar in momentul in care platesc ultima rata casa e a mea. Ultima chirie care e si cui ramane casa?

      Thumb up 4 Thumb down 5
    • Colin tata…manci cacat. Pc nu s-a dat pe franci (sau nu stiu eu). Rata e sub chirie, pentru ca max era 55k. Sansa ca apartentu sa scada sub suma aia.e.mica spre minora.
      Cu ce te ajuta, in cazul discutat, ca ai credit de casa sau pc?
      Sau…de ce crezi ca imi fac planuri gen “peste 5 ani raman fara munca”?

      Ramane cum am stabilit.esti un idiot sfertodoct

      Thumb up 8 Thumb down 7
    • @animaloo mai nenica… la cat de infect esti, nu meriti nici macar o replica. ramane cum am stabilit, singurul mancator de cacat esti tu.

      Thumb up 2 Thumb down 3
    • logic. nu stii nici produsu (PC) nu intelegi nici un text bashit (rata < chiria, dar, ca pentru matale asa la maxim rata pe PC e 260E) dar te dai mare.
      Ah, te-am suparat ca te-am insultat? sugi o soseta.

      Thumb up 0 Thumb down 2
    • @animaloo
      vezi ca iar manaci cacat, da’ pe interneturi mere, toti suntem tarzan. produsul il urmaresc si il stiu de cand l-a facut ma-sa(am si aplicat pt PC, dar da’o drecu, tu stii mai bine).
      si ca sa mai mananci cacat inca o data, treaba cu rata<chiria nu se aplica peste tot.
      si cu asta am incheiat discutia ca esti prea toxic

      Thumb up 0 Thumb down 1
  11. Cand cautam apartament studiam si evolutia preturilor. Din ce vad si din ce ma mai duce si pe mine mintea, cresterea preturilor abia a inceput. Stai sa vezi in 2-3 ani. 2008 – 2018… 10 ani


    Comentariu apreciat. Thumb up 24 Thumb down 5
  12. Problema e mai grava de atat. In Galati un apartament cu 2 camere in blocul parintilor mei era 30000 de euro acum 2 ani, o cocina infecta, am vizionat-o personal. Bloc din 1964, unde un sfert din apartamente sunt nelocuite. In blocul de garsoniere unde stau acum, o treime sunt nelocuite, din 120 de unitati. Sunt ZECI de mii de apartamente nelocuite in Galati, unde un apartament curat cu 2 camere din anii 60 sau 70 e peste 35000 de euro. O cocina costa cam cu 10000 de euro mai putin, dar stim toti de cati bani e nevoie ca sa o aduci la ceva traibil. A, si inca ceva: Galati e in cacat peste cap cu sistemul de incalzire. Daca un apartament are centrala mai sare pretul cu cel putin 5000 de euro.


    Comentariu apreciat. Thumb up 35 Thumb down 5
    • In Galati e diferit. Ai o piata de videochatisti care-si permit sa plateasca chirii la pret dublu, deci rup piata. Au banuti sa-si cumpere fara Prima Casa un apartament ca sa locuiasca, nu ca sa munceasca in el. Plus ca sunt si cele care muncesc la cluburi de noapte in tarile unde e legal. Cumpara fetele apartamente scumpe fara sa se uite, deci ….


      Comentariu apreciat. Thumb up 18 Thumb down 5
  13. 50k, bloc vechi, 60mp, bucuresti, 5km de centru nu pe camp in Cosmpolis sau Greenfield. Nu vreau nimic doar ma laud.

    p.s: Da a costat 10k renovarea dar nu stau cu orele in trafic si nici nu ies cu barca pe strada cand ploua


    Comentariu apreciat. Thumb up 59 Thumb down 23
    • 5km de centru, adica unirii, inseamna militari, obor, ferentari, despre ce vorbim aici, vecine?:))


      Comentariu apreciat. Thumb up 51 Thumb down 7
    • 60k – 90mp, nou, mobilat, bloc de 3 etaje – 8km de centru. A costat “0” renovarea ca era nou acum 3 ani. Despre ce vorbim?


      Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 23 Thumb down 23
    • asa si eu, apartament 65mp la Budapesta (da, in Bucuresti), 57,000 de euro in 2009. am bagat in 2012 vreo 7,000 de euro in renovare (mi-a luat 3 ani sa strang banii aia, n-am vrut credit de nevoi personale) si aia a fost.

      e la 5 minute pe jos de Unirii, singura problema e ca e bloc din ’64, dar “location, location, location”. n-as lua in Bucuresti prin cine stie ce rezidentiale la marginea orasului si sa stau in trafic cel putin 1.5 ore zilnic nici sa ma pici cu ceara.


      Comentariu apreciat. Thumb up 39 Thumb down 9
    • @sidryane: Piata Sudului :)
      @ aia 9 care ati dat minus cum e in Greenfield?


      Comentariu apreciat. Thumb up 41 Thumb down 14
  14. @Roxi , de ce jignesti draga ? Pentru ca are dreptate ?


    Comentariu apreciat. Thumb up 35 Thumb down 19
  15. Cresc preturile pentru ca este cerere…. Zice orice regula din economie. Cerere mare stoc mic rezulta in pret pe masura. E o perioada in care chiriile sunt la pretul ratelor, atunci si normal ca omul se gandeste hai ca iau o casa decat sa stau in chirie. Si daca ma mut o inchiriez poate chiar peste pretul ratei.
    Nu suntem ca si americanii sa avem cartiere intregi doar de locuinte pentru inchiriat. Facute ieftin si vai de mama lor. Si sa stai pe termen lung in chirie in Romania e o aventura. Nu este o legislatie care sa protejeze chiriasul, nu exista ansamble de locuinte dedicate exclusiv pentru asta.

    Fara Prima Casa economia era mult mult mai varza. Programul asta a ajutat la o revenire mai rapida din criza, au explodat constructiile. Cresterile economice peste tot in lume se bazeaza pe consum (modelul american), aici intra si constructiile. Cimentul din apartament creaza loc de munca si la Holcim care produce si la Dedeman care vine. Ala ce lucra la Holcim si Dedeman isi permite mai multe cumparaturi din Kaufland, Peny, magazinul din colt, etc. Isi mai permite si net de la Digi si cumparaturi de pe Emag. Emag avand incasari mai mari isi face reclama pe tot felul de blogeri care cred ca le stiu pe toate. Asta e circuitul banului in natura.
    Revenin – Prima casa, da a umflat preturile, dar era si loc unde sa le umfle. Ala ce isi permite acuma casa poate nu se mai gandeste asa usor sa fuga in occident. Il responsabilizeaza si un pic si il sclavageste e drept. Dar astia sunt oamenii pe care se bazeaza economia. Creditarea aduce si crestere economica pentru restul.
    Eu cand stateam in chirie si spargeam 150 euro pe chirie ma durea in cot de restul banului. La 180 euro rata si o camera in plus unde sa-mi aduc prietenii la betie e mai bine si mai frumos. O sa fiu sclav inca 28 de ani, dar tot asa a fost si bunicul in ’48 cand i-au dat comunistii bani sa-si faca casa. Sau parintii in ’80 cand si-au luat apartament prin rate. Atat ca poate nu plateau asa mult cota din venitur.
    Ehh, as mai scrie dar trebuie sa ai si la cine.


    Comentariu apreciat. Thumb up 86 Thumb down 59
    • Freedom is slavery, war is peace, ignorance is strength. Prietene, esti mai puternic decat Hulk.


      Comentariu apreciat. Thumb up 37 Thumb down 6
    • Credit ipotecar in Romania=heroina , banii fug afara la dealer tu ramai cu boala lunga. Pana mori.


      Comentariu apreciat. Thumb up 26 Thumb down 6
    • Stocul nu este mic , stai calm.Bate vantul prin multe apartamente noi sau vechi care stau cu anii la vanzare fara sa se miste nimic.
      Asta ca e cerere mare este o gogoasa special lansata de dezvoltatorii imobiliari care au tot interesul sa o faca. Ca sa ai cerere mare trebuie sa ai o mare masa de oameni care ori au banii lor stransi ..dar ma indoiesc ori dau navala pe la banci sa ia credite, banci care sufla acum si in iaurt cand iti dau un credit fie el si prima casa.
      Fara prima casa ar fi existat preturi reale la apartamente nu aberatiile care sunt in momentul de fata.Alte aberatii ar fi programul prima chirie , prima masina..si hei.. de ce nu si programul prima nevasta , prima papusa gonflabila, primul ceas de lux sau primul iaht.!? ..asta ca sa stimulezi diferite ramuri economice …dupa teoria ta !
      Ca sunt extrem de prost construite multe apartamente noi si extrem de scumpe asta e alta discutie interesanta.


      Comentariu apreciat. Thumb up 29 Thumb down 7
    • Consumul relanseaza economia, dar sa nu uitam ca la baza acestui consum stau banii imprumutati de la banci. Ce inseamna asta relativ la un individ? ca generez un consum mare pe moment, insa dupa acel moment moderez consumul propriu pe urmatorii 20-30 de ani din cauza ratei. Problema apare cand o mare parte din masa populatiei se indatoreaza in acelasi interval (2-3 ani). Se creeaza iluzia unei explozii a bunastarii, un consum exagerat, ca mai apoi in decurs de 2-3 ani sa punem o frana brusca si implicit o contractare a economiei pe baza restrangerii consumului, de aici si numele de bula. Cel mai rau pentru domeniul imobiliar este panica ca daca nu iau acum la anul va fi cu 20% mai scump sau specula, in loc sa luam doar pe baza nevoiilor si a posibilitatiilor noastre.


      Comentariu apreciat. Thumb up 54 Thumb down 4
    • Plus pentru “nu exista ansamble de locuinte dedicate exclusiv pentru asta”
      Minus pentru comparatia cu SUA, unde la fel este o piata a proprietarilor. Tarile cu cea mai mica rata a proprietarilor sunt Elvetia, Hong Kong si Germania, intamplator (sau nu) tarile cu cele mai mari niveluri de trai.
      Plus pentru analiza macroeconomica – da, magazinele au de castigat, dar cei care cumpara vor avea de pierdut pe termen lung: nu mai cheltuie asa mult pentru ca in primii ani majoritatea banilor se vor duce in casa, nu-si vor mai asuma riscuri si vor ramana in jobul lor plictisitor si sigur etc.
      Minus pentru “Ala ce isi permite acuma casa poate nu se mai gandeste asa usor sa fuga in occident”. Nu o casa de tine in RO si multe chestii care nu merg te fac sa pleci. Eu am plecat desi aveam apt de 3 camere in Buc langa parc in zona semicentrala.


      Comentariu apreciat. Thumb up 22 Thumb down 3
    • Cine mama dracului sta LITERALMENTE sa plateasca 30 de ani la o cutie de beton? Mai ales la doua camere?
      TREIZECI de ani? Intr-o era in care avem acces infinit la tehnologie, educatie, depasirea performantelor, jonglat cu ce job doresti, sa faci ce meserie vrei, sa ai chiar si 2 joburi odata si muulte altele, cat sa reusesti sa platesti in maxim 15 ani. Numai sa vrei sa faci asta.

      Pai toti sunt mari corporatisti, ii vezi pe facebook cum se dau ei mari cu joburile lor pompoase gen “asistant office asslicker whatever” si brusc, cand isi iau casa li se inmoaie picioarele?

      Pai noi ne comparam cu bunicii? Care lucrau in acelasi loc si pe acelasi salariu toata viata si nu aveau alternative?

      M-ati innebunit cu “sclavia” asta. Ai dreptul sa lucrezi oriunde si pe ce bani vrei si sa alegi daca vrei sa iei un imprumut de la banca sau nu, dar esti sclav?
      Meriti programul Prima Casa.

      Apropo, vedeti ca se plang agricultorii ca nu au oameni pe tractoare. Ofera o 4-5000 de lei salariu pe luna, dar cica nu da bine pe facebook cand scrii ce lucrezi. E cam de-an pulea sa dai checkin din camp, in loc sa dai din Pipera.


      Comentariu apreciat. Thumb up 48 Thumb down 9
  16. Se cumpara in draci. De asta au explodat localitatile din jurul Bucurestiului, a se vedea Popesti Leordeni si Chiajna-Rosu, unde se inghesuie tot tineretul. Ca ate optiuni nu prea ai: nu vrei sa te intorci in provincie unde faci foamea, nu vrei sa mai stai sa mirosi basinile altora prin chirie, asa ca creditul e singura solutie.


    Comentariu apreciat. Thumb up 29 Thumb down 15
    • Daca ai bani de rata, ai bani si de chirie ok, nu stai cu altii. Crede-ma ca daca astia care isi iau credite ar fi vazut dosarele de executare ale alora care nu au mai putut plati ratele si au ramas in strada, cu scrisori din alea unde oamenii se milogeau la aia de la banca sa ii mai lase ca nu reusesc sa gaseasca alt loc de munca si ca au si copii, s-ar gandi de cinspe ori inainte sa se bage in asa ceva..


      Comentariu apreciat. Thumb up 48 Thumb down 5
    • Creditul e o solutie buna in general, atunci cand nu o folosesti sa achizitionezi chestii supraevaluate.


      Comentariu apreciat. Thumb up 43 Thumb down 5
    • ba, PULEIMEN asta e un geniu. Bravo tata, vina sa ti pup.

      no joke

      Thumb up 11 Thumb down 3
  17. Era vorba aceea, prost e cine da, nu cine cere.


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 14 Thumb down 8
  18. acu cativa ani cautam un chirias.

    am fost la o firma de imobiliare (nu aveam timp de umblat aiurea si dus oameni la vizite) facut contract, specificat pret, lasat un contract tip de inchiriere pentru potentialii clienti sa vada conditiile. dupa vreo luna in care nu gasisera nimic (am aflat mai tarziu de ce, cereau chirie aproape dublu fata de cat convenisem cu ei probabil sa isi ia un comision mai mare), am trimis un email la munca, desi incerc sa evit chestiile de genul. colegii mei strambau din nas ca 2 camere (putine) si 60m2. oricum am gasit repede pe cineva din fericire nu de la locul de munca, o verisoara a secretarei proaspat venite din braila. inca sta la mine (cel putin asa cred, ca nu am mai trecut pe acolo de 1an+). chiria + utilitatile inca le plateste :).

    amuzant e ca 4 ani mai tarziu aceiasi colegi discuta ce faine sunt apartamente lor noi (cred ca pe langa coresi) de 3 camere cu 55 m2.


    Comentariu apreciat. Thumb up 51 Thumb down 4
  19. In Romania sarlatania este pe primul loc. Voi credeti ca o sa faca statul sau bancile vreun bine poporului. De ce credeti ca a scazut populatia tarii cu 15-20%? Ca ne lasam calcati in picioare de tot ce ni se intampla .


    Comentariu apreciat. Thumb up 23 Thumb down 5
  20. Si eu am cautat apartament din ianuarie pana in aprilie. Vedeam cum cresc preturile de la o zi la alta. Gasisem cateva apartamente, la agentii diferite, cu preturi si de 10.000 euro mai mari.
    Pana la urma am gasit un apartament cu 3 camere la 58k, 4 minute de mers pe jos pana la metrou/tramvai&autobuze, liceu & scoala & gradinita la maxim 5 minute de mers pe jos, magazine & supermarketuri in jur. Cam tot ce ai nevoie.


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 14 Thumb down 8
    • Super si statia de metrou e unde se agata harta in cui ? Atunci, nu mai pare asa minunat…

      Thumb up 9 Thumb down 8
    • Tu esti romanu tipic ce crede in minuni si merge la arsenie boca. Cum ai cautat tu luni intregi si apoi brusc dumnezeu ti-a scos in cale apartamentul perfect. Funny.
      Stai linistit…E la fel de prost sau mai prost decat oricare din apt pe care le-ai vazut pana atunci. Te-ai bucurat ca e mai ieftin si satul sa cauti te-ai aruncat in el. Nu exista oferte ieftine si bune niciodata. Cine vinde un lucru de calitate o sa tina la pret, pt ca stie ce vinde.


      Comentariu apreciat. Thumb up 30 Thumb down 15
    • @Gigi K. La statia de metrou 1 decembrie. Imi place zona. Am locuit aici cativa ani.

      @John, cum zici tu. Se pare ca tu stii mai bine decat mine ce am facut. Nu m-am bucurat ca e mai ieftin. Pur si simplu s-a intamplat sa-l nimeresc intr-o seara, dupa alte cateva negocieri de apartamente in care s-au razgandit proprietarii, printr-o agentie. Respecta cerintele mele (gradinita, scoala, liceu, mijloace de transport in apropiere, zona de interes pentru mine, loc de parcare, bloc de 4 etaje, bloc vechi – cele noi din zona de interes sunt accidente pe cale sa se intample, s-a incadrat in buget, proprietatea fara nevoie de investitii majore, etaj, izolare, spatiu interior disponibil, compartimentare) asa ca de ce sa nu-l iau?


      Comentariu apreciat. Thumb up 17 Thumb down 2
  21. ba a putut strange… da’ i-a dat pe un septar…


    Comentariu apreciat. Thumb up 25 Thumb down 5
  22. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. Thumb up 26 Thumb down 50
    • Unde e problema, la ce descrii tu? Asa, unii morti de foame vin la Bucuresti sa nu mai moara de foame. Unde e problema!?
      “va dati seama unde s-a ajuns!!!” Unde? “A ajuns cartierul militar aproape central cu noua dezvoltare a orasului” – asta e de rau, sa inteleg?

      Thumb up 10 Thumb down 9
  23. maica-mea vrea sa vanda 3cam in bloc comunist sa ia 2cam in bloc nou. wtf cum o fac sa renunte


    Comentariu apreciat. Thumb up 24 Thumb down 5
    • Cauta, ca gasesti repede pe net, oameni care se plang de problemele cu locuintele noi, ii contactezi si o duci pe maica-ta la niste vizionari, poate cand o sa vada live ca sa zic asa, ce patesc 80% din ei, o sa se calmeze.. eu aici la blocul unde locuiesc pot sa zic urmatoarele pb: unii de la et 2 si 3 sunt la a 3-a reparatie capitala de pereti+tavan, asta inseamna nu doar o spoiala fiindca peretii au si mucegai, miroase super urat de la aerisirea din baie, instalatie electrica cu fire puse invers, noua ni s-au ars pc+tv, dat bani pe reparat+achizitionat aparat de reglare tensiune, imi scapa acum denumirea ca e prea de dimineata, blocul e izolat cu ce nu trebuie, desi in contract e trecut un alt material, multi au pb cu presiunea la apa, desi la masuratori presiunea e aia care trebuie de unde pleaca teava,.doar.ca se pierde pe drum multumita instalatiei excelente, se aude absolut tot de la vecini, inclusiv cand vorbesc, iar cand merg prin casa zici ca a dat drumul cineva la bas, ca sa se inteleaga cum se aude…astea is doar cateva dintre probleme, mai sunt si cele legate de scara blocului in care apa se infiltreaza si curge pe interfon, care si acum e stricat de la ultima ploaie, centura aia de ciment din jurul blocului care s-a departat de block dupa doar 2 ani si toata apa se duce la fundatie..si tot asa :). Cum am zis noroc ca noi stam cu chirie…


      Comentariu apreciat. Thumb up 12 Thumb down 1
  24. Același lucru și în București.
    http://www.claudiufarcas.ro/preturi-apartamente-bucuresti/

    Chiar încep să renunț la ideea de a cumpăra în perioada următoare.
    Și ce este ciudat este că văd, de multe ori, același apartament care e nevândut de niște luni bune, dar îi crește prețul.


    Comentariu apreciat. Thumb up 21 Thumb down 5
  25. Prima casă este de fapt ajutor pentru bănci și dezvoltatorii imobiliari


    Comentariu apreciat. Thumb up 19 Thumb down 4
  26. Am auzit cea mai buna oferta imobiliară este in Cluj. Cică acolo primești gratuit un apartament si daca esti minor doar daca arați un ciocan unui preot!


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 20 Thumb down 14
  27. Bai frate, ieri orice pustan instalator de 25 ani isi permitea sa stranga 100k, astazi nu-si permit ditamai corporatistii un kkt de 3 camere sa faca un copil in el, pana la urma cum e?


    Comentariu apreciat. Thumb up 42 Thumb down 3
    • Ai sa razi, dar instalatorul meu (nu are 25 de ani, are aproape de 45) castiga cu mult mai mult decat castig eu. Cam de 3 ori mai mult. Undeva pe la 15000 lei pe luna. Sigur, nu constant, ca e PFA. Ofera insa ceva ce multi nu ofera – la lucrarile lui garantie de 2 ani – si poate fi sunat la orice ora. Si e si electrician. Lucreaza in Bucuresti.


      Comentariu apreciat. Thumb up 50 Thumb down 3
    • Lasa si tu un numar de telefon ca ducem lipsa de mesteri buni

      Thumb up 10 Thumb down 2
  28. Am impresia ca scumpirea locuințelor prevestește ceva criza financiara.


    Comentariu apreciat. Thumb up 18 Thumb down 4
  29. “nu stiu altii cum sunt” dar eu vreau sa ma mut de la apartament in bloc vechi (1980) in bloc nou pt ca :
    – acum stau in 2 camere la etaj 9 din 10; juniorul se duce la scoala din toamna deci a cam devenit necesar sa aiba camera lui
    – in blocul vechi sunt majoritar pensionari si chiriasi ; efectul este ca nu se mai face vreo “imbunatatire” pt ca pensioarii nu au bani iar chiriasii nu sunt interesati ; alt efect este ca chiriasii sunt de cele mai multe ori nesimtiti si isi bat joc de spatiile comune – dupa ultima zugraveala generala a scarii (acum cativa ani) , la cateva zile au aparut urme de roti de bicicleta pe pereti …acum arata scara ca dinainte de zugravire …
    – liftul da serioase semne de oboseala ; carpeala lui periodica nu mai este suficienta dar inlocuirea lui este prea scumpa pt categoriile de locatari mentionate
    – la parter este un bordel ! da, niste fatuci au inchiriat un apartament in acest scop …nu prea vreau sa ma intalnesc toata ziua cu clientii , si nici sa le vada fiu-miu pe “fetitze” …e cam mic sa se duca la ele …
    – la fiecare perioada de plata a intretinerii sunt certuri intre locatari si administrator , pe acuze de incarcat consumurile declarate de apa….sa mentionez ca pot plati intretinerea doar cash la adminsitratie , deci trebuie sa imi fac programul in fct. de programul administratorului , sau sunt prea fitzos ?
    – vecina de la etajul de deasupra este o baba alcoolista …intr-o zi m-a inundat , m-am dus la ea la usa , era ranga , m-am dus in debara sa ii inchid robinetii si am descoperit de unde veneau gandaci la mine – avea o intreaga colonie …
    – vecinul de la etajul de dedesubt era un alcoholic agresiv care venea la mine la usa cu scandal si dorea sa ne batem de oricate ori i se parea ca am scapat un bat de chibrit pe jos …era, pt a ca a facut infarct de la alcool si tutun …

    Partile bune : 5 min de metrou , supermarket , hypermarket in apropiere …

    am platit rezervare pt 3 camere intr-unul din asta nou , suprafetele sunt meschine , locatia la margine de Bucuresti (dar exista gura de metrou la 6 minute) , dar alternativa nu am : nu dau peste 100 000 euro pe 3 camere mai in oras …sper sa fie vecini tineri , proprietari, genul corporatrist :-) …pana la urma omul trage la cei de acelasi fel cu el ….dar sa vedem , ca primarul de sector nu le da receptia pt ca face si el blocuri in zona si bineinteles ca nu vrea concurenta …:-) Romania ….


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 24 Thumb down 25
    • hahahahahahahahahahahahahaha.

      Esti cel mai prost de pe aceasta pagina.

      Ahahahahhahahaa


      Comentariu apreciat. Thumb up 37 Thumb down 16
    • Nu poti sa stii peste ce vecini dai. Poti gasi aceeasi alcoolisti, doar ca-s mai tineri si dureaza mai mult pana le crapa inima/ficatul.
      Zici de instalatii vechi. As zice ca degeaba sunt noi daca sunt proaste si montate gresit. Un amic care sta cu chirie intr-un bloc nou povesteste despre probleme pe care eu nu le am in bloc vechi.
      M-am mutat intr-un bloc vechi de 7 ani, in prezent mai sunt foarte putine apartamente ocupate de pensionari.


      Comentariu apreciat. Thumb up 22 Thumb down 6
    • corporatistul de provincie e tot ghertoi, viitor grataragiu, in plus menajeria asigurata daca ii vin rudele din rural in vizita


      Comentariu apreciat. Thumb up 21 Thumb down 4
    • iar chiriasii nu sunt interesati

      De ce ar trebui să fie interesați (și dispuși să plătească din buzunarul lor) de un imobil unde nu sunt proprietari?

      E aiurea să ai așteptări din partea unei persoane care poate nu o să mai locuiască acolo peste 1-2 ani să facă investiții pentru termen lung (gen schimbat țevile în bloc, lift etc.).

    • bine, nu mi se pare ca a zis-o nasol vs chiriasi.

      oricum, e nasol sa faci o alegere proasta, bazata pe o gandire proasta (aia cu tinerii si corporatistii) doar din cauza ca esti stresat ca ai avut ghinion in bloc. Ca ala e ghinion

      Thumb up 2 Thumb down 3
    • Hahahahaha… ha.. Am facut o prostie bazata pe aceleasi criterii iar rezultatul a fost pe masura.Bloc nou , 10 familii toti tineri intelectuali frumosi,curte mare + parcare inchise,etc. Nimeni nu vroia sa tunda gazonul, nimeni nu vroia sa faca curat pe casa scarii sau in curte( nici sa plateasca femeie de servici) . A fost o problema cu apa nu era presiune si trebuia schimbata o pompa. Nu a interesat pe nimeni. Intelectualii au cumparat lighean….. + altele.Nu generalizez dar uite ca m am ars. Dupa un an am vandut….


      Comentariu apreciat. Thumb up 24 Thumb down 2
    • In plus, apartamentele alea ocupate de chiriasi sunt ale unor proprietari nu ale sfantului duh, acei proprietari ar trebui sa plateasca pt tevi, lift, etc.

      Thumb up 5 Thumb down 2
    • ghici si care bloc va rezista mai bine, plus ca pensionarii vor muri si ei odata

      Thumb up 5 Thumb down 4
  30. se vehicula acum vreo 8 ani (prin 2009) ideea ca sa fie acordate credite gen prima casa numai prin bănci pentru locuințe si numai celor care au acumulat acolo banii de avans intr-o perioada de timp suficient de mare gen 3 sau 5 ani.
    sincer cred ca cine cumpara acum face o mare gresala


    Comentariu apreciat. Thumb up 17 Thumb down 4
  31. Hai la Cluj, o sa te bucuri daca gasesti apartament decent de 2 camere cu 60k


    Comentariu indecis. Tu ce zici? Thumb up 13 Thumb down 7
  32. Caz concret: anul trecut am văzut un apartament de două camere, de maxim 51mp cu tot cu balcon, semidecomandat (treceai prin sufragerie ca să ajungi în bucătărie sau în dormitor), cu an de construcție 2011.
    Preț aprilie 2016: 59000
    Mai mult din curiozitate, am căutat pe net și am aflat că apartamentul a fost cumpărat cu 57000 în 2011.
    A rămas pe imobiliare până în primăvara asta când avea prețul de 63000. Încă mă mănâncă să sun să aflu dacă a vândut la noul preț sau a renunțat.

    Thumb up 5 Thumb down 4
  33. Eu nu inteleg logica: populatia Romaniei a scazut constant in ultimii 30 de ani, numarul locuintelor a crescut. De ce locuintele sunt mai scume daca sunt mai multe si clientii sunt mai putini ?

    Thumb up 10 Thumb down 6
    • dacă moare unul dintre soți, nu se mută nimeni din apartament. la ai mei in bloc, apartemente de 3 camere, au murit 5 oameni din 40 apartamente. copiii s-au mutat, adulții tot acolo stau,

    • pentru ca nu mai stau 10 generatii in aceeasi casa?

      pentru ca populatia oraselor a crescut? Ca in fond, problemele sunt in orasele mari nu la fetesti


      Comentariu apreciat. Thumb up 14 Thumb down 3
    • pentru ca locurile de munca bine platite sunt in cateva orase mari, banuiesc ca in Petrosani, Calan si alte orase mono-industriale cumperi pe la 20.000 de euro daca nu si mai ieftin.

      Thumb up 6 Thumb down 1
  34. alo, ti s-a mai explicat de o suta de ori. cei care cumpăra apartamente cu 2 camere nu le cumpăra sa traiască in ele 30 ani. le închiriază cu preturi multe mai mari decât rata, fiindcă e cerere foarte mare pe 2 camere, rata se plătește singura și fac upgrade la 3, 4 camere după posibilități când apar copii.

    Thumb up 8 Thumb down 7
  35. Greşala este să presupui că aceste credite se dau pentru oameni.

    Nici vorbă, se dau pentru bănci în primul rând, iar în al doilea rând pentru a ţine un pic la suprafaţă piaţa de construcţii unde sunt mulţi necalificaţi.

    Faptul că sunt oameni care chiar stau în apartamentele alea e o coincidenţă fericită. Important e să se creeze flux de bani, atâta tot.

    Thumb up 8 Thumb down 3
  36. de ce sunt prost animaloo ? ia spune tu …tu si Roxi …
    A si Flat : pe ideea asta , de ce sa plecam sa vedem unde se termina pamantul ? ce daca descoperim Americile si o sa manace urmasii nostri cartofi prajiti …lasa, mai bine ne aparam saracia si nevoile si neamul …
    Znuff : interesati sa mentina curatenia acolo unde stau, chiar daca pe o perioada limitata , nu altceva …e ca si cum animaloo s-ar fi pisat pe strada in germanica sau pe unde a muncit el, ca oricum nu statea mult, nu ? ….

    Romania si romanii ….

    Thumb up 4 Thumb down 5
    • Ti-am explicat la acelasi comentariu ma. Esti prost ca ai facut o alegere imobiliara bazandu-te pe niate date proaste. Iti dau maine linkuri.
      Dar, pentru ca nu mi-ai futut.vreo gajica iti urez bafta. Sa fie cum visezi (fara pic de rautate aici)

      Se pisau nemtii destul pe strazi. Nu aveau nevoie de mine

      Thumb up 2 Thumb down 3
    • Plm, nu-i prost. Asta l-a deranjat cel mai mult acolo. Atat de mult incat n-au mai contat acele criterii stiintifice obiective. Daca omu nu mai suporta sa stea acolo…atata obsesie la romani pt best deal-ul vietii, chiar daca pana-l gasesti stai sa suporti ce nu -ti convine concret.

      Thumb up 1 Thumb down 1
    • e barzaune nu e prost. Toata lumea e datoare cu “prost” macar de cateva ori in viata. Mai nasol e cand o faci pe bani multi

      Thumb up 1 Thumb down 1
  37. nu arunc cu cacat in nimeni, nu o luati aiurea, dar si pensionarii astia nu mai mor… au unii 95-100 de ani si inca traiesc. singuri. in apartamente cu 3+ camere.

    boierie tata.

    Thumb up 9 Thumb down 9
    • Caz concret, soacra-mea, sta singura la 3 camere, socru s-a mutat la tara si i-a zis si ei sa se mute acolo, la vreo 50km de Bucuresti, el are masina, casa e renovata, are toate conditiile si sa ne lase noua ap…ce crezi ca vrea madam sa plece din oras? Nu, in schimb ne-a zis noua sa strangem bani sa ne luam casa, in conditiile in care locuim cu chirie de vreo 8 ani. Ca ce, ei si-au luat singuri casa pe vremea lui ceausescu si cliseisticul “noi am mancat dintr-o farfurie si cu o singura lingura, da aveam casa”…cu asa gandire ce sa te mai miri..


      Comentariu apreciat. Thumb up 15 Thumb down 5
    • ioana, există leac pentru asta.
      “ce faceți mă mamă, nu mai sunați, nu mai veniți deloc pe la noi?”
      “păi nu prea, că nu mai avem bani de telefoane sau de bilet de autobuz, strângem pentru casă”.
      avem niște prieteni care se căsătoriseră și stăteau cu chirie, iar părinții lor aveau un apartament de 3 camere in care stăteau ei și unul de 2 camere care stătea neatins, că e al bunicii și nu ne-am decis ce să facem cu el. după ce le-au făcut faza asta, și-au mai băgat mințile in cap.

    • Ma rog, mai exista si varianta SA PUI MANA SI SA MUNCESTI nu sa astepti miloaga de la soacra-ta!
      Dar nu cred ca e prima pe lista…

      Thumb up 6 Thumb down 1
  38. Eu nu stiu de ce se tot vorbeste de Prima Casa ?! In 2008 nu era programul asta si ajunsesera 2 cam 100k ( si nu erau ap. noi) Preturile astea sunt legate de cresterile de sal. La maica-mea a luat cineva care lucreaza in invatamant(DB) pt copilul care vine la facult. in B.cu 70k ( cash). Banii aia or fi fost adunati mai mult timp( sau nu) dar daca acum nu avea sal mai bun nu cred ca se baga ( i-ar fi inchiriat). Si asa mai apare un bucurestean :)

    Thumb up 5 Thumb down 5
  39. proștii cer, oportuniștii oferă.
    pana mea, toată vina o poartă imbecilul mioritic care cere vehement rahat. asta ceri, asta primești.
    dacă ai cere normalitate, calitate atunci asta ai primi. Tu vrei disperat muie, sloboz primești.

    e de-a dreptul comic cât de proști sunt vasta majoritate a mioriticilor.

    Thumb up 11 Thumb down 3
  40. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]


    Comentariu nasol. Thumb up 2 Thumb down 13
    • deja faci ca o pizda proasta si mi-e lene sa iti dau linku cu tipa care se plangea de manele in “cartier rezidential”. Si avea acelasi text “dar cum, ca aici sunt corporatisti, ma gandeam ca se schimba”.

      deci. tu in cartier. ai tai in centru. Dar crezi ca de vina este anul constructiei…Bravo patratel. Ti-am zis: ai ghinion. Eu in toate blocurile in care am stat, si crede-ma am stat in cateva, am avut parte de vecini destul de misto. Si fara gandaci.
      Dar, mai tine si de noroc si de atentia pe care o acorzi la inchiriere/cumparare

      Thumb up 6 Thumb down 2
  41. Nu-i dau mai mult de 2 ani următoarei crize care ne paște . P.S. Preturile au crescut și în Craiova , Cluj, Timișoara …

    Thumb up 2 Thumb down 3
  42. Am luat acum câțiva ani cu prima casa, 3 camere la 58k în Cluj, am mai băgat după 3 ani 16k să-l renovez, ar fi întrat și mai mult, dar doar atâția bani am avut, fără credit aici. Acum, dacă as vrea să-l vând as lua lejer 90k.
    Plătesc 250 euro pe luna, o chirie ar fi lejer 350 de euro… Si dacă vreau sa ma mut, sau sa plec altundeva, nu as avea nici o problema, îl dau în chirie și îmi plătesc rata cu banii respectivi. Știu apartamente de doua camere care sunt închiriate cu 600 de euro (cu taxe incluse) dar tot o suma imensa e… Fata de cei 250 de euro au mei.
    Stiu ca nu e apartamentul meu, e al băncii, dar într-o chirie nu as fi băgat bani ca să o renovez, asa ca as fi stat în ce as fi găsit.

    Thumb up 10 Thumb down 2
  43. Cererea e mare dar in orasele mari. Se migreaza la greu din orasele mici , salarii mici perspective la fel. E o pros tie dar lumea nu mai are rabdare, vrea mult si repede

    Thumb up 4 Thumb down 1
  44. animaloo, pe langa faptul ca de fapt confirmi ce spun eu , ai si fracturi de logica …bhai baiatule, tu crezi ca doar pe scara mea sunt personaje de astea ? kkatii de caini pe care calc in fiecare dimineata in pe drumul spre metrou crezi ca sunt doar de la vecinii mei ? la fel si “baietii de cartier” care stau si sparg seminte in fata scarilor ? cand ai inchiriat/cumparat , ai batut la usile viitorilor vecini sa ii cunosti , sa stai de vorba cu ei , sa iti faci o impresie ? cand o sa te mai maturizezi si tu , poate o sa intelegi ca unii incearca sa minimizeze din lucrurile negative ..stii unde vreau sa imi iau ,ai vazut locatia , sa poti compara cu blocul comunist in care stau , facut sa doarma “oamenii muncii” si cam atat ? inainte sa jignesti , incearca sa gandesti in timp ce bei berea ca un barbat roman verde adevarat …am vazut ca ti-au placut unele lucruri la germanica , dar se pisa si ei pe strada da-i draq de prosti …tot noi ramanem buricul lumii…

    Thumb up 1 Thumb down 4
    • deci tu…scrii: “suprafetele sunt meschine” , “locatia la margine de Bucuresti”, “dar sa vedem , ca primarul de sector nu le da receptia pt ca face si el blocuri in zona si bineinteles ca nu vrea concurenta” DAAAAR eu sunt rau ca rad de tine ca speri “sa fie vecini tineri , proprietari, genul corporatrist”.

      Nu stiu, la marginea bucurestiului nu se caca cainii? Acolo, la marginea bucurestiului e alt aer? Ti-am zis, iti urez sa fie cum vrei tu, dar realist vorbind nu prea stiu un cartier d-asta la dracu in praznic care sa fie calumea. Aglomerate, pline de praf, canalizari praf, constructii de cacat. Dar, tu stii mai bine. Fie ca tine bre.

      Thumb up 5 Thumb down 3
  45. mai citeste si ca am spus ca nu dau peste 100 000 ,”in oras” , adica in bloculete facute de cocalari printre blocurile vechi , si care isi iau X-uri si le pacheaza in fata santierului ….ai facut vreo negociere cu vreun astfel de specimen , sa vezi cum isi trateaza clientii de pe urma carora isi el suvalaul ? isi permit sa ii trataze asa ,pt ca altii dau peste 100 000 …problema lor …sau poate au coborat si ei prin subsolurile blocurilor vechi si au vazut care e treaba ….in final , daca , totul iese bine , adica nu crapa ceva la rezidentialul de la margine de oras , reusesc sa il vand pe cel vechi , acelasi primar de care vorbeam imi da aprobarile , incep sa imi ridic casa (tot la margine de Bucuresti dar tot aproape de metrou) … atunci ce plm nu o sa mai fie bine ? ca nu o fac mai la padure ? … si cu traficul gestionat de Firea cum fac ? haide pa si succesuri.

    Thumb up 0 Thumb down 1
  46. Stii cum e, prost nu e ala care cere…
    Am vazut acum cateva zile o garsoniera de vanzare in Racadau. Pret 38.500 euro. Dotari? Centrala termica. Atat. In rest, gresie si faianta de cand a fost facut blocul, zugravit prin anii 90, mobilat clasic (anii 80), dotat cu mucegai si mizerie, etajul 4.
    De ce ai da 38.500 de euro pe asa ceva? De ce ai cere suma aia pentru asa ceva?

    Thumb up 6 Thumb down 2
  47. Ar fi interesant un articol si o dezbatere vechi vizavi nou,evolutie sau involutie pret in viitor,fara idei patimase si scandal,cred ca sunt multi care inca bajbaie in intuneric.

    Thumb up 0 Thumb down 0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.