insomar dă la gioale

Avem mai jos un sondaj care ar trebui să astupe gura pierzătorilor alegerilor, care încă nu s-au obişnuit cu ideea că lumea a vrut să îl voteze pe Geoană. Şi cum sondajul nu o să îl vedeţi pe la televizor, îl public eu.

Care este cel mai eficient ministru?
1. Emil Boc 34%
2. Elena Udrea 32%
3. Vasile Blaga 29%
4. Adrian Videanu 28%
5. Radu Berceanu 24%

Hai sa vedem, pun pariu ca la Realitatea nu apare. Nici la Antena3.

update1: ‘tardul nr1 al româniei, mircea badea, a sărit repede de cur în sus. normal, s-a simţit. cum o fi să îi aperi pe ăia care te-au futut şi ţi-au luat fabrica, forţându-te să te întorci la stat cu mă-ta şi la mâncat rahat cu polonicul pe 2.000€?

update2: “pupinbăsesc” nu e o înjurătură, mai ales când alternativa e geoană, năstase, iliescu, voicu, vanghelie, voiculescu sau mitrea.

update3: da, dolofanule, ştim, eşti plătit cu milioane, dar stai cu mă-ta şi cu sor-ta la 35 de ani, pentru că nu ai 300€ să închiriezi o garsonieră, în ciuda bătutului cu pumnul in piept că ai ceasuri de mii de oiro. zi-ne mai bine cum e cu cauciucurile alea de iarnă, ai tăcut brusc după ce universul ţi-a dovedit că eşti prost? eşti ca un cocalar retardat, te lauzi cu ceasuri scumpe şi n-ai ce manca!

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

157 comentarii

  1. hai ca aku chiar nu sunt de acord
    Insomar zici…
    las’ ca unii dintre noi mai stim cum se fac sondajele astea. sa fie la ei acolo…

    00
  2. Lasand la o parte Realitatea si Antena3, tu chiar ai incredere in sondajul asta? 5 javre ale politicii romanesti, toate slugile domnului presedinte. Boc e la cheremul lui Base, ca un catelus fidel. Hai sa fim seriosi, Udrea?!? Imi e greu si sa vorbesc despre ea, ce sa mai zic de activitatea ei. Blaga :)) Buna asta. Videanu si Berceanu…noi dam in gropi zi de zi, avem promisi 12 km de autostrada anul acesta, caile ferate se duc dracului si romanii il apreciaza pe Berceanu?

    Daca asta e sondaj adevarat, atunci…bine.

    00
  3. mă uitam pe site-ul insomar pentru mai multe detalii despre respectivul sondaj – mărime eșantion, întrebări puse – dar încă nu-l găsesc…

    00
  4. Cei mai eficienti? Asta e o gluma, nu? Nu poate fi adevarat, decat daca e un sondaj comandat chiar de gasca de incompetenti din tabara portocalie.

    00
  5. Daca nu ajunge Lenus Udrea presedinte totusi n-am facut nimic.

    00
  6. Pentru mine faptul ca Boc, de exemplu, are 34 % nu poate insemna decit ca restul de 66% il considera ineficient. Ca e de la PDL sau nu, nu conteaza. Ma uitam la nemti, unde tanti Merkel are o poplaritate mai mare decit scorul la alegeri, ceea ce e normal. Chiar daca neamtul nu a votat-o la alegeri, poate sa faca distinctia intre partea politica si cea economica. Noi nu prea. La noi totul se rezuma la faptul ca orice intrebare, si chiar si raspunsurile, se traduce prin „Daca ai vota azi, pe cine ai vota ? ”

    ps: stiu ca e destul de poplara, insa nu stiu scorurile exacte.

    00
  7. mai incerc odata

    deci,nu. nu cred.
    unii dintre noi stiu cate ceva despre sondaje

    00
  8. Si ce ar trebui sa arate acest sondaj!?!?

    00
  9. Totusi decat Geoana si haita lui de fomisti mai bine asa.

    00
  10. Hai ca ne meritam soarta. Ce au apreciat la Boc? Tehnicile de cioplit cu toporul? Mizerie de sondaj. Trebuie sa-i pupam pe acesti oameni politici pentru ca sunt Garantati de Basescu.
    Probabil este o gluma proasta sau un sondaj intern PD-L, o l**aba.

    00
  11. Ok, cei mai eficienti ministri romani… poate ca or fi astia. Dar a alege pe cel mai eficient dintre x ineficienti e un exercitiu inutil. Evident, un lepros e mai frumos decat un nene care sufera de ebola in faza finala, dar niciunul nu va castiga ever un concurs de frumusete.

    E ca si cum l-ai alege pe cel mai bun dintre Geoana si Basescu, daca tot vorbim de alegeri. Unul e curva pe centura, altul e curva de lux care sufera de Sida. Either way… they will fuck you, and sooner or later it will not be pretty.

    00
  12. stai asa un pic :) cine a raspuns la acest sondaj? aia de se calareau ieri in picioare la deschiderea magazinului de bricolaj? :))

    00
  13. și totuși…eșantion, variante de întrebări?…chestii de-astea

    00
  14. @zoso: Iti place sa pupi? Bravo tu, sunt fanul tau.

    00
  15. NOU
    #16

    Nu vad ce are a face eficienta cu boc & co. Probabil cel mai cunoscut ar corespunde cifrelor din sondaj ;)

    00
  16. Dar cum se calculeaza, ca in total da mai mult de 100%?

    00
  17. hei, si remarcati eficienta Elenei Udrea, da???
    vine rapid in sondaje dupa Boc. tare:))))))))))

    suntem o tara de manelisti.telenovelisti.chilotari.

    mi-e rusine cu noi.

    00
  18. Uitandu-ma in trecut la fostii ministri ai turismului (in special Spagaton), atunci ii dau crezare acestui sondaj.
    Despre Blaga, subscriu la ce a zis Chris M.
    In rest, numai aberatii. Berceanu e cel mai slab ministru din Paleolitic incoace…

    00
  19. Eficienti?!!!???? Unde frate????!!!! Astea sunt ca alea pe vremuri cand Tovarasul lua 80 % hai sa fim seriosi si sa lasam dracu frectia la piciorul de lemn.

    Emil Boc? Emil Boc se lauda ca are 14 masuri anticriza si omul pastreaza impozitul forfetar pentru a sinucide clasa de mijloc.

    Elena Udrea? In afara de panarama la diverse targuri nu am auzit de Dna Udrea sa fi facut ceva senzational pentru turismul romanesc?
    Unde mergi Zoso in vacanta? La Mamaia? La Poiana Brasov? La Flutur in Suceava? hai sa fim seriosi ca plecam cu totii in strainatate ca e mai ieftin.

    Vasile Blaga? Eficient. A scazut infractionalitatea? Politia respecta pe cel care plateste impozitele si e corect? Am citit de multe ori la tine povestile cu gaborii care iau spaga si care fac tot felul de giumbuslucuri ca sa nu-si faca datoria.

    Adriean Videanu? O da Dumnezeule fostul primar de care scria toata blogosfera bucuresteana despre ispravile Dlui Videanu sau Marmureanu sau Bordureanu cum sa-i zicem? O gluma mai mare ca Ministru Adriean Videanu nu cred ca putem avea. Eu n-am vazut legi pe zona lui de minister care sa ajute economia romaneasca sa iasa din cacat. Importam la fel de mult, poate chiar mai mult. poate spagile sa se fi schimbat;)

    Radu Berceanu?- Hai sa fim seriosi. Berceanu acum ia lauri unor proiecte incepute pe vremea lui Basescu la Min Transporturilor sau a altora, hai sa fim seriosi si sa vedem pe ce sosele mergem. Ne arati mereu drumuri cu gropi, oare cine e vinovat ca eu platesc ca bou impozite si nu pot sa merg civilizat pe strazi asfaltate, dar strazile pana la palatele pretenarilor sunt drepte si frumoase cu bitum pe ele? Stiu sunt clisee dar sunt clisee care imi macina viata de zi cu zi.

    Frate cand cineva ia la ministerul Finantelor un lautar si un jurnalist extravangant pentru comunicare, atunci e clar cu cine avem de-a face. Se terminasera profesorii de economie in tara sau profesorii de comunicare si trebuia sa bagam doi oameni fara pregatire economica/comunicare in ministerul asta????????

    00
  20. Mi se pare mie sau suma tuturor procentelor e cu mult peste 100% ? Nevrand sa comentez „eficienta” acestor „ministri”, pentru ca ea a fost deja comentata cu varf si indesat, nu cred ca va aparea la vreo televiziune, in schimb a aparut deja o reactie, si anume pe blogul unui om de televiziune, care se pare ca e enervat la maxim de tot ceea ce faci in ultima vreme…

    00
  21. that’s like trying shit samples…

    00
  22. Hai mai…da-o-ncolo bai Zoso…nici chiar asa…O fi multa dezinformare , dar chiar asa ? Mai bine ai spune ca ai vrut sa faci o gluma cu trei praguri de complexitate …Te stiam echidistant fata de „factorii” politici. :(

    00
  23. @zoso: Nu inteleg ce vrei sa spui… Ce ar fi trebuit sa scriu? Ministri si o „ministresa” sau sa fi scris de aceeasi maniera „om de televiziune”? Si nu, nu cred ca sunt genial, pentru ca nu reusesc sa gasesc comentariul lui lajshf, caruia i-ai raspuns… Chiar, ce partide sunt la guvernare, ca doar nu e unul singur, nu?

    00
  24. Nu inteleg de ce agita lumea. E corect. Si daca ai 15 dobitoci (sau cat cacat de ministri are guvernul asta), tot poti face un top intre ei. Asta nu le ridica eticheta de dobitoci, doar ii clasifica.

    Pe orice set de date poti face o ordonare simpla, dar rezultatul este valabil in interiorul acelui set de date. Deci Boc e considerat mai putin bou decat Udrea.

    @Zoso: de ce nu s-ar da sondajul la Antena3/Realitatea? Arata ca astia din lista sunt competenti? Presupun ca a fost un post la misto, ca sa iei pulsul lumii, nu cred ca esti atat de prost.

    00
  25. Se zice că avem conducătorii pe care îi merităm; cu mici excepţii. :)

    00
  26. Orice numai PSD nu!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    00
  27. Să moară în cancer ăla care minte!

    00
  28. Am observat in ultima vreme la tine pe blog niste articole pro Udrea. Sper ca sunt niste bani frumosi la mijloc (asta insemnand ca nu esti prost) si sper ca iti dai seama ca odata ca ai intrat in hora asta nu mai prea exista iesire.

    00
  29. Blaga a facut la interne multe si nici nu apare sa se laude cu asta. Mi-a parut rau ca n-a iesit primar, cu siguranta era mai bun decat Oprescu. Care Oprescu e foarte slab pe langa Videanu. Si-o fi tras el firmele lui sa faca si sa dreaga prin Bucuresti, dar macar le-a facut si nu s-a lasat calcat in picioare ca domn’ doctor.
    Nu ma intelege gresit, si astia sunt mult prea departe de cum as vrea sa fie, dar au miscat mai mult decat ‘ailalti, pana la urma asta zice sondaju’

    00
  30. Zoso ce ai facut de ai publicat asa ceva? Mor PSD-ii de ciuda cand citesc…

    00
  31. De la Boc mai am speranţe, de la ceilalţi nu. Videanu şi Berceanu cred că cel mai bine ar fi să nu mai facă nimic, deoarece când ei fac ceva lucrurile se înrăutăţesc iar banii se evaporă. Oricum e ceva mai bine decât ar fi fost echipa gioană cu Cătălin Voicu ministru de interne.

    00
  32. adevarata masura a sondajului era tanara sperantza eba, se incadra perfect la zicerile sefului de partid – permisuri – si ale secretarului general – accesuri. way to go people!!

    00
  33. uu, ai pus ministri in ghilimele. esti genial.

  34. Io zic sa vedem daca guvernu boc trece de anu asta. Daca da.. respect. :)

    00
  35. da’ ce legatura are cu cei care nu sunt la putere? ca sondajul nu-i compara cu cei din guvernul boc. ii compara intre ei pe cei din guv.boc.
    sau sunt eu prost si nu inteleg. ceea ce e imposibil.
    si eficienti cum? bani castigati supra munca prestata?
    oricum duca-se naibii pdl, pnl, psd, udmr, prm, png si aia ai lui oprea, plus oicine candideaza din partea lor(inclusiv basescu). fuck them all.cine se duce sa voteze cu oricare dintre astia e un tampit care merita sa-si rupa masina in prima groapa peste care o sa dea. sau picioarele, daca e pieton.

    00
  36. Nu stiu daca sondajul este adevarat si pe langa asta nimeni nu spune ca majoritatea are intotdeauna dreptate.Hitler a ajuns la putere prin alegeri libere insa asta nu la impiedicat sa porneasca cel de al doilea razboi mondial.

    00
  37. înainte de orice, țin să menționez că în decembrie 2009 l-am votat pe T. Băsescu deoarece alternativa (M. Geoană) mi s-a părut mult prea penibilă. este o opțiune asumată, nu înseamnă cu sunt un fan necondiționat al lui Băsescu sau al PDL, acestea find spuse, am câteva observații de făcut
    1) în primul rând, ar fi relevant de prezentat eșantionul pe care s-a realizat respectivul sondaj. în ce măsură reprezintă el stratificarea corespunzătoare actualei societăți românești (pe vârste, venituri, sexe șamd). dacă nu respectă asta, sondajul e cam superfluu (aș putea să realizez un sondaj pe holurile Univ București și să obțin opinii foarte interesante cu privire la atitudinea „românilor” despre educație, de pildă)
    2) așa cum bine au observat unii antecomentatori, nu se speficiă natura întrebărilor – lucru extrem de important. e o mare diferență între a întreba „pe o scară de la 1 la 10, cât de eficient credeți că a fost/exte PM Boc?” și „Care a fost cel mai eficient PM dintre Boc, Năstase și Tăriceanu?”
    3) ce se înțelege prin „eficient”. este o noțiune subiectivă, ce încearcă să fie îmbrăcată în haina obiectivității, în absența unei grile clare – (eficient însemnând că șomajul n-a atins valoarea cutare iar PIB-ul n-a scăzut decât cu…). la fel de bine se poate substitui prin „cum vi se pare” etc.
    poate că toate aceste nedumeriri vor fi elucidate de prezentarea sondajului insomar cap-coadă. cu toată metodologia aferentă…

    00
  38. ba, io refuz sa traiesc intr-o tara in care udrea e considerata al doilea cel mai apreciat ministru. sa-l punem pa banel pe bancnota de 500 ron si aia e..stingem lumina si asteptam 2012…

    00
  39. comentariul lui morbo ma puse pe ganduri. chiar asa, eficienti la ce? sunt curios la ce s-a gandit sondatul (uau suna chiar bine!).
    O interpretare ar fi „eficienta in buget media”, care apare cel mai mult in presa fara sa faca nimic concret. Dar aici tanti Udrea i-ar devansa tare pe toti.
    O alta interpretare ar fi „eficienta in prostit prostimea”, dar aici ar fi Berceanu cu coronita.

    Dar cel mai tare ar fi fost un sondaj duplicat, cu un singur cuvant schimbat: „eficient”. Cred ca si daca punea „prost” sau „incapabil” sau „destept” sau „frumos” (hai bine, frumos nu :) ) tot asa iesea. Pentru ca toate sunt echivalente cu „mediatizat”.

    PS: nu cred ca sondajul e pe bune. Motivul: cine isi mai aducea aminte de Blaga? cred ca 90% nici nu stiu ca e ministru.

    00
  40. Ok, dar sondajul asta intreaba de fapt: „Care ministru PDL / UDMR este mai bun?”. Logic ca printre raspunsuri or sa fie doar ministri PDL / UDMR, sau imi scapa mie ceva? :)

    O intrebare mai corecta ar fi fost: „Care au fost cei mai buni ministri din ultimii 10 ani?”. Atunci ar fi putut sa fie si sustinatori PSD, PNL, etc…

    Fii atent sondaj care sa le inchida gura celor care nu ma plac:
    Intrebare: Care e cel mai destept om de pe pamant?
    Variante de Raspuns: Eu, Taicamiu, Maicamea, Bunica, Bunelul, Unchiu, Matusa

    Rezultate: Familia mea e cea mai desteapta de pe Terra.

    Wow, asta da studiu stiintific, nu? :))

    00
  41. pe de alta parte si martipan are o idee.
    Cum suna de fapt intrebarea sondajului?

    00
  42. @Zoso: ei uite ca pana la urma am fost inteligent si m-a dus capu’ sa ma uit pe twitter unde era comentariul respectiv pus de ceva vreme (fata de momentul cand am postat comentariul)… Nu mi-ai raspuns la intrebarea cu cate partide sunt la putere, nu de alta dar PD-L nu guverneaza de unul singur. Stii probabil ca te citesc de ceva vreme, dar chiar nu inteleg ce se intampla in ultimul timp: e clar ca esti urmarit, foarte indeaproape chiar, si vrei sa provoci reactii, si chiar obtii astfel de reactii virulente… dar parca nu mai e loc de nimic altceva… NB: da, stiu, am citit ce scriai aici acum mai bine de 3 ani: https://zoso.ro/de-ce-eu/

    00
  43. cel mai eficient la furat?

    00
  44. Animal mai esti mai. Tu nu trebuie frate sa traiesti intr-o casa. Trebuie sa-ti cumperi un staul. Trebuie sa stii ca cifrele din sondajul ala se raporteaza la numarul de repondenti care au fost nevoiti sa raspunda la un chestionar cu intrebari inchise. Asta inseamna ca li s-au pus pe tava toti ministri si au trebuit sa aleaga. Asta nu inseamna ca si-au exprimat si aprecierea fata de guvern ci pur si simplu au ales pe cel mai eficient dintre ei toti.

    00
  45. de ce suma este peste 100%?

    00
  46. Pentru ca au folosit variabile continue. Adica i-au pus si sa acorde note fiecaruia. Astfel ca i-au acordat lui BOC 10, lui Udrea 9 s.a.

    00
  47. @martipan: bineinteles ca nu, sunt mai multe comentarii decat atatea, dar dureaza nitel mai mult pana apar (ori din cauza sistemului de cache, ori pentru ca intra in moderare); poti sa vezi ca sunt mai multe si daca te uiti in pagina principala unde vezi un numar mai mare de comentarii decat daca dai clic pe link; oricum doar Zoso ne poate lamuri, bineinteles daca doreste sa o faca… Daca nu, ne ramane doar solutia F5 din cand in cand! :D

    00
  48. E clar : @Nadina chiar stie cate ceva despre sondaje, pe mine unul m-a convins :)

    00
  49. @zoso Ar fi fost frumos niste precizari legate de acest sondaj, precum numar de respondenti, varsta, studii, mediu. Asa cum CNA cere televiziunilor. Apoi, constructia „cel mai eficient ministru” provoaca intuitia multora la a considera intrebarea ca fiind cu raspuns unic; in acest caz, procentele dau cu virgula, cum zicea careva mai sus, si i-ai raspuns cam rautacios.
    Pe de alta parte, interesant este cum se grabesc oamenii sa comenteze niste cifre, unii prin ziduri de text, fara sa-si puna intrebarea daca sunt si autentice. Credibilitatea se bazeaza doar pe notorietatea posesorului blogului si a numelui INSOMAR. Oare citeste careva de la Insomar paginile astea?

    00
  50. @ @nauneim

    tot nu mi-ai raspuns la intrebare? procentele reprezinta x % din ce?

    00
  51. daca intrebi poporu 99% nici nu stiu la ce minister e sef fiecare, dar sa le mai si cunoasca activitatea

    si ce treaba are psd-u i? ca aici se compara pdl-istii intre ei

    00
  52. Ce sare lumea de cur in sus :D Poate e vorba care e mai eficient la furat?! Oricum e trist cum se trezesc unii sa zica ca au votat raul cel mai mic… De aproape 15 ani votam X ca e mai rau Y…

    00
  53. refuz sa cred ca pe acest blog, la ACEST articol, in 3 ore, s-au adunat numai 46 de comentarii, cu tot cu ale tale. si daca si astea 46 pe care te-ai induplecat sa le publici se pisa pe acest sondaj, nici nu vreau sa ma gandesc ce spun alea din spam.
    din moment ce nu ai publicat detalii despre sondaj, eu pot sa presupun ca n-au participat decat ministrii din cabinetul asta. deci oau, udrea e mai tare decat kelemen hunor. sau daca e vorba de toti ministrii pe care i-a avut vreodata romania, e mai tare decat un psd-ist din vechiul cabinet boc. e chiar mai tare decat basescu, nu? ca si el a fost ministru. super tare, frate! super eficienta.

    00
  54. NOU
    #58

    E normal sa fie astia in frunte pt ca cei care au raspuns la chestionar n-aveau alte solutii.

    00
  55. Daca e corect sondajul asta e tare. Oricum, da-mi voie sa trag apa dupa Boc de aici din Cluj…

    00
  56. oricum, ce daca nu apare la mogulii rai, poate apare la mogulii buni de labe 1 sau noua europa libera

    00
  57. Dar vai, cu cateva mici exceptii, lumea e si pe-aici nemultumita. A uitat ce bine era in guvernarea lu’ Iliescu. Astia n-au facut nu-stiu-ce. Da’ aia ce faceau ? Furau de rupeau, totul in liniste, alaturi de sustinatorii lor privilegiati. Acum nu prea mai pot, asa ca se jeluie „dupa blogurile gri”, mai ales pe blogul „eugeniei de mircea badea.

    00
  58. Ba, eu nu sunt un comentator activ, nici nu trolez si iti citesc regulat blogu’ da acum pe bune: ai inebunit ? Ok, trecem cu vederea, da data viitoara daca tot o iei, foloseste naibi vaselina.

    00
  59. Asa ceva nu se poate! Sfideaza pe langa limitele bunului simt si pe cele ale matematicii!
    Nu stiu cum poti sa promovezi ca pe un lucru pozitiv o asemenea aberatie! Pe ce planeta traiesc astia care au votat acolo?

    00
  60. Vad ca si la badea pe blog apare sondajul asta ..

    00
  61. Zoso, data viitoare cand o sa te intrebi d c traiesti intr-o tara de kkt, sa te gandesti ca o meriti! Nu zic ca erau mai buni rahatii aia de la psd, dar dupa 5 ani in care preaminunatii astia din sondaje fura pe fata..e putin cam lame sa-i votezi inc-o data.

    00
  62. @ ezertor – nu e vorba că era mai bine pe vremea lui Iliescu sau Constantinescu, dar sunt pur și simplu curios de sondaj :)

    00
  63. Sondasul asta e ceva de genul: Care este cel mai destept dintre toti prostii din guvern?

    00
  64. lol clasamentul e un fel de cei mai buni dintre cei mai prosti
    ti-au dat bani de itp ca sa-l publici?

    00
  65. Ministri sunt parte a executivului. Nu sunt alesi iar munca lor poate fi masurata cu ajutorul indicatorilor de performanta. Nu vad de ce as evalua un ministru utilizand un sondaj. Poplatia nu poate evalua activitatea ministrului, nici daca ar avea acces la toate informatiile, pentru ca, in general, nu are pregatirea necesara. E ca si cum un director general ar fi evaluat de angajati, fara a se tine cont de rezultatele companiei.

    Asadar cearta nu-si are sensul. Zoso, sondajul asta imi mai confirma odata parerea proasta despre pulime. Nu conteaza performanta, conteaza sa fii „baiat de treaba”, „om de viata”, cam ca toti politicienii nostri. Pune-l pe Teoctist prim-ministru si ai sa vezi ce „ating” scoate. Desi sunt convins ca ar fi absolut nepotrivit pentru scaunul de prim ministru.

    00
  66. @Zoso – si mie imi place Udrea, si sunt convins ca si eu i-as place ei. Dar de aici (gagica buna care se fute) pana la ministru e cale lunga. Bine, nu pentru ea…

    00
  67. Cati bani iei sa fii portocaliu?

    00
  68. Uau, nici macar penibilii de la insomar nu au reusit sa masluiasca mai mult cifrele ? Apropo 34 % nu este majoritate nici macar in Tatarstan.

    00
  69. Din moment ce doar PDL si UDMR au ministrii la guvernare, era posibil sa apara vreun ministru de la PNL sau PSD?:))
    Foarte amuzant sondajul asta, l-ai facut aseara?

    00
  70. EPIC FAIL…In primul rand sondajul nu este corect d.p.d.v al procentajului.Suma procentelor depaseste 100% deci e din start gresit,are credibilitate 0 numai din faptul asta.Orice „noob” cu sau fara minime notiuni de tehnici de studiere a pietei stie acest lucru.In alta ordine de idei „pupinbasescu” e o stare de fapt.Se menifesta prin inchinarea dusa la extrem la icoana „conducatorului mult iubit” si „ducerea numelui in desert” a cainilor lui.Trebuia sa pui in post si sursa sondajului,Cotroceniul.Sistemul tau de spam e prost,adica accepta numai comentariile care iti convin,dar cateodata mai da gres.In concluzie…EPIC FAIL.

    00
  71. esti un umil basescurist!

    00
  72. Fiecare epoca,perioada a avut admiratorii/sustinatorii ei,comunistii,pesedistii,pedelistii.s.a.E dreptul fiecaruia sa aiba propriile pareri.Eu cred sau sper ca prostia asta de sondaj ,desi am mari dubii ca exista”( metodologia si altele nu exista ,detalii,bla bla),a fost artificial creat doar ca sa-ti creasca numarul de vizitatori.Ar fi o idee buna ,lumea intra ,transmite mai departe,apoi cu ceva sansa apare pe blogul lui Badea,sau a altora, cu un numar mare de vizitatori ,si altii ca si mine de curiozitate sa afle mai multe detalii intra pe blogul tau.Chiar daca e doar rodul imaginatiei mele sau nu,eu oricum sper sa nu am de-a face cu oameni cu o astfel de judecata si viziune ,desi e inevitabil sa nu te lovesti de acestia ,si nu ca as fi eu mai cu motz dar uau…nu esti cu ceva mai deosebit fata de sarmanii care se calcau in picioare pt o bormasina…aaa ,ba nu, aia n-aveau haine din mall(desi baticul poate revenii printre tendinte).Indiferent de ce-ai fi pus acolo ,de la pesedisti,pedelisti,udemeristi,dinamovisti,stelisti,rapidisti si alti ultrasi dastia ,ti se pare ca e cineva eficient in tara asta si mai ales acum? Daca tu reusesti sa-mi explici sau sa-mi calculezi (cum vad ca ai calculat in sondajul tau) in ce fel au fost eficienti ,in scop personal,cei pe care ii sustii si pe ceilalti ,din tabara adversa ( daca nu ii suport pe portocalii nu inseamna ca sunt pesedisto-comunist :p ),atunci euuu ,pe persoana fizica,care este,imi cer scuze ,iau legatura cu tine ,iti pup mana si fac poza si o public.Dar realizezi ca e imposibil ,la fel ca si sansele tale de scapare…prostia ta e fara limite,iarta-mi cuvintele ,nu asta am cautat,s a jignesc dar ma irita sa vad cum unii se ghideaza dupa culori si nu-si fol cerebelul macar cand aleg sa sustina niste incompetenti.(nu ca ceilalti ar fi obligatoriu mai competenti).Bafta

    00
  73. NOU
    #83

    Realitatea si Antena 3 ar avea toate motivele sa afiseze sondajul.

    Daca e pe bune (si cine ar avea motive sa ma indoieasca de tine ?), atunci arata ca doar un roman din 3 crede ca Boc face treaba buna (pentru ceilalti lucrurile stau mai prost).

    Pana la urmatoarele alegeri mai sunt cativa ani, iar poplaritatea guvernelor made in .ro scade continuu de la instalare pana la urmatoarea rotatie de cadre. Partia e libera pentru Boc & Friends.

    00
  74. domnul zoso, cred că la faza cu ‘tardul nr1 v-aţi înşelat, în sensul în care şpagatistul plii mele n-are loc de ciutacu.

    george rossi, tu ai auzit vreodată de un sondaj în care să ai posibilitatea să dai mai multe răspunsuri? adică să alcătuieşti un clasament? adică întrebarea să sune cam aşa: „care sunt, în opinia dumneavoastră, cei mai eficienţi trei / cinci / şapte / 11 miniştri?”? este că, în astfel de situaţii, suma procentelor depăşeşte 100 la sută? este că judeci cu anusul? este că, „numai din faptul ăsta”, pot să consider că tot postul tău este gândit cu partea pe unde ies fecalele?

    ps: zoso, a fost bine? trebuie să renegociem contractul ăla de „pupinzosism”.

    00
  75. NOU
    #86

    zoso, vezi ca ai uitat un IN inainte de eficient la intrebarea din sondaj.

    Rezultatele sunt perfect valabile pentru CARE-I CEL MAI INEFICIENT MINISTRU?
    boc, udrea, blaga, videanu, berceanu …
    PS: 99% au raspuns „TOTI, tu-i in aripa de hoti!”

    00
  76. Vai si amar !

    00
  77. Eu sunt stupefiat ca oamenii aia sunt ministrii. Acum sunt si eficienti? Laso-n sange.

    00
  78. Un link catre sondaj nu dai?
    Ca este scos din context si nu da nicio informatie
    Emil Boc 34% din ce? Ce reprezinta acei 100% din care boc are 34?
    Si cum a fost facut sondajul, cum au fost formulate intrebarile, cum se alegeau raspunsurile.. Erau doar ministri din guvernul Boc?
    Care e marja de eroare, pe cate esantioane a fost facut?

    Imi pare rau, dar publicarea acelor „rezultate” este complet aberanta.
    Si nu trebuie sa te pricepi la statistica ca sa-ti dai seama.

    00
  79. NOU
    #91

    Proiectul e-Romania. Specialistul IT vorbeste

    00
  80. amice.. vezi ca pute a …… cand ragai..
    zi-mi cum dintr-un sondaj care teoretic se efectueaza pe un esantion de x persoane ce reprezinta100% asta care-l dai tu aici da 147%.. au mai pus de la ei sau cum? ca astia de obicei fura, sau la sondaje sunt darnici?!
    eu recunosc ca-s mai prost ma spal in lighean si n-am clase decat trenu da tu.. tu te bati pe umeri cu base. maine poimaine ii masori si tu viteza labei.. aaa scuze.. a dosuli… de palma.. de ce altceva

    00
  81. la sondajul asta au raspuns numai dereglatii care l-au votat pe baselu si cei care au crezut in pixelul albastru.

    00
  82. Ok, ideea e in felul urmator: oamenii au memoria extrem de scurta: imediat dupa revolutie nu a fost decat FSNul care nu era decat PCRul sub un alt nume. Oamenii au uitat de exemplu ca Basescu a fost ministru in guvernul Roman din ’91 si ca la urma urmei, atat PSDul cat si PDLul se trag direct din acelasi FSN / FDSN / PCR. Acuma, ca Basescu a pozitionat absolut artifical partidul in opozitie fata de PSD, este logic ca nu avea alta alegere, nu se puteau bate in aceeasi zona cu PSD, erau prea multi pentru stanga, si daca dreapta romaneasca PNL / PNTCD (mai tine minte cineva cum ne-am bucurat cu adevarat in ’96 cand a castigat CDRul?) a murit pe mana ei, lasand un providential loc liber, de ce sa nu-l ocupe PDLul? Asa era sigur ca va fi loc pentru toata lumea… Deci, dupa inca 5 ani cu Basescu si PDL chiar nu mai va fi nici o alternativa: multumesc, dar nu mai vreau nici PNLul lui Antonescu, Popescu-Tariceanu, Patriciu, Catarama si compania… hai sa votam toti pe UDMR, ca astia tot au fost in toate guvernarile, tot vor sa obtina autonomie pentru Harghita si Covasna, si trebuie o autostrada ca sa o lege de Ungaria (ungurii se pare ca nu au absolut nici o problema sa faca autostrazi… da, ok ii ajuta si relieful! :D)

    00
  83. Oameni buni,
    E un sondaj care confirma faptul ca ne meritam soarta. Si o sa ne-o meritam multi, multi ani de aici inainte!!!

    00
  84. @zoso Nu era vorba de Badea si de Ciutacu… Cat despre sondaj, nu exista destule ziare probasescu care sa il publice? Totusi, revin intrebarea, dar sub o alta forma: Primesti bani ca sa fii portocaliu sau crezi sincer in Basesc?
    Cat despre Badea si Ciutacu trebuie sa fii copil sa crezi ca sunt independenti. Asta ca sa bifam subiectul asta.

    00
    • @emi: habar n-am de ziare. probabil ca sunt.

      contracarez cu intrebarea cu banii si basescu cu alta: de ce nu vreti sa intelegeti ca ati pierdut razboiul si 4-5 ani o sa trebuiasca sa lustruiti pantoful marinarului? cat de greu e sa intelegi ca, totusi, lumea nu te vrea pentru ca esti mai prost decat ala care e prost?

      ah, stiu, tu nu esti cu pesediştii roşii, tu ai aparut voluntar aici, de placere. dap.
      am scris despre credinta mea in alt articol, probabil nu erai angajat troll pe bloguri pe atunci. dar pun pariu ca vei gasi articolul, dar e important pentru discutie.

  85. @Sakura: de la revolutie pana in ziua de azi am vazut toti ministrii posibili si imposibili (il mai tine minte cineva pe dl. hac? Vacaroiu sau poate pe dl „am facut tot ce era omeneste posibil doamnelor si domnilor” (spus cat mai lent posibil) Ciorbea sau pe sau pe sau pe… Berceanu in top 5 cei mai eficienti ministri?!? Come on! Nu vezi ca spui exat ce spuneam si eu: noi la revolutie aveam si bani n-aveam nici problemele cu nisipurile miscatoare unguresti si uite ca dupa 20 de ani aia au retea de autostrazi pana la granita cu noi… si noi nu mai avem nici balanta pozitiva de atunci, ba din contra, avem probabil si mai multe datorii ca ei atunci… si avem o autostrada de pe vremea lui Ceasca, ceva inceput spre mare dar veci neterminat si 42 de kilometri de autostrada intre Turda si Gilau…
    Ce mi se pare incredibil este ca in cele peste de 100 de comentarii de pana acum la acest post, n-am vazut decat relativ foarte putine care sa fie de acord cu ideea exprimata de acest sondaj, fie el real sau inventat… Deci oamenii sunt satui atat de PSD, cat si de orice alternativa la PSD… Ati trait bine 5 ani? Nici o problema, mai traiti „bine” inca 5 si mai vedem dupa (hai ca azi maiine sunt alegerile parlamentare, alti bani, alta distractie…)

    00
  86. @Vlad: Eu sunt de părere că nu „Basescu a pozitionat absolut artifical partidul in opozitie fata de PSD” ci PSD a poziţionat partidul în opoziţie cu ţara. Că Geoană preşedinte poate ar mai fi fost cumva că nu prea avea putere executivă, dar Cătălin Voicu ministru de interne? Ponta la justiţie? Trebuie să fii masochist din ală înrăit, sinucigaş de-a dreptul, ca să accepţi aşa ceva.
    Mai gândeşte-te cât de mult îi ajută pe unguri relieful când este vorba despre autostrăzi. Da, este câmpie, dar solul pe acele câmpii este deosebit de nisipos, în unele zone doar nisip. Imaginează-ţi cum este să construieşti ceva când îţi fuge nisipul de sub picioare. Oricum dacă relieful ar fi fost diferenţa, ar fi însemnat să avem măcar zonele de câmpie acoperite de autostrăzi. Mai ales că schimbarea din 1989 pe noi ne-a prins cu 20 de miliarde de dolari în conturi, pe ei cu vreo 25-30 de miliarde datorie.

    00
  87. E mai ceva ca televizorul, e de ajuns sa dai refresh la pagina si vezi un nou update sau si mai bine un update completat cu adaugiri! :D

    00
  88. acelasi sondaj l-am gasit si pe blogul lui descreieratul care ne strica diminetile nimeni altul decat mircea badea….si in legatura cu cel mai eficent ministru nu e nici unul…..cred ca mai eficent ar fi daca nu am avea deloc…

  89. Hai ca ti-a raspuns frumos Badea…ce masina ai?

    00
  90. mai eficient la ce? la aparitii platite la tv? care dintre eficienti te-a platit sa dai sondajul asta, cretinule.. pffff.. jigodie ordinara..

    00
  91. pai se poate la valoarea ta sa circuli cu Renault?

    00
  92. Bravo lor! Un guvern cu adevarat competent! Un sondaj exceptional, sa moara Badea de ciuda!
    In 2010 sa votam Elena Udrea presedinte, sa crape dusmanii PDL-ului.

    00
  93. hai ca glumeam, sigur ca e masina buna si taicamiu are laguna 2 si merge foarte fain, pai el conducea pana acuma cateva luni renault megane…acuma s-a mai smecherit:))

    00
  94. Ei, are ce manca, zicea ca mananca din benzinarie.

    00
  95. Badea si-a cumparat casa acu vreo 2 saptamani

    00
  96. @Andrei: Mai câteva articole cu Udrea pe soclu şi parcă văd că cineva va primi o repartiţie pentru un apartament ANL ;)

    00
  97. NOU
    #118

    @baixinho In primul rand nu exista nici un sondaj in care suma procentelor sa nu dea 100%,daia se cheama procentaj si are semnul „%” langa,daia se cheama „la suta”.Daca tu gasesti contrariul in orice carte de marketing iti dau o bere si te las sa-mi dai un pumn cat poti tu de tare in public.In al doilea rand intrebarea „Care este cel mai eficient ministru?” nu are raspuns multiplu.Citeste de 1000 de ori intrebarea ca sa o intelegi! Imi pare rau sa-ti spun dar „miki” din postul cu nr.87 s-a „pishat” pe tine finut…citeste atent!In alta ordine de idei ai grija de cum scrii tu, nu eu.Daca stau sa analizez ai cel putin 3-4 greseli gramaticale.Daca tu consideri ca eu gandesc cu anusul inseamna ca ai probleme mari.Vad ca ai blog cu tema bisericeasca si nu cred ca te pricepi la tehnici de studiere a pietei,dar asta nu inseamna ca trebuie sa te comporti ca un idiot(imi pare rau sa spun asta).

    P.S. zoso,vad ca ai avut cojones sa accepti comentariul anterior,sa te vedem cat te tine sangele in instalatie. :)

    00
  98. de ce depaseste totalul 100 de procente.daca se aduna procentajul fiecarul clasat se ajunge la o suma care e mai mare de 100.cum asa?
    34+32 +29+ 28+ 24=147% wowwwww asta e recor demn de guiness

    00
  99. Am auzit de tine doar pt ca am intrat pe blogul lui Badea.Oricum nu am pierdut nimic,dimpotriva am descoperit ca esti la fel ca toti cei care il urasc .Ori de cate ori doriti sa-l atacati va legati de faptul ca el locuieste cu parintii.Stii ce inseamna asta? ca el se intelege bine cu ei pe cand voi nu cred ca va suportati parintii din moment ce considerati ca e ceva rau in asta.Oare ati fost maltratati in copilarie de parinti ?
    Referitor la sondajul publicat de tine iti ofer o lectie gratuita:
    procentul % se refera la x dintr-o suta,asa ca dupa logica ta daca boc are 34% din 100% (si nu din 147%) inseamna ca 66% il considera ineficient.Daca dupa 3 luni de guvernare au un procent asa de mic cat vor avea dupa 4 ani ? tu nu te-ai prins de ce nu publica nimeni sondajul ? pt ca ii dezavantajeaza pe pdl-isti.
    Sa te binedispun total sa stii ca nu am vazut in viata mea o persoana mai inteligenta ,mai realista si mai normala decat Badea .Daca emisiunea lui ar dura 5 ore tot as avea senzatia ca dureaza 10 min si asta pt ca e prea bun.

    00
    • @dana: nu, inseamna ca e un incapabil care isi da cu parerea despre cursul valutar, in timp ce el nu e in stare sa isi puna viata in ordine. cam cum sunt analistii aia saraci, are sfatuiesc clientii in ce sa investeasca.

  100. Mircea Badea chiar e ofticos, e greu sa fii sluga la motan.

    00
  101. Pe mine ma distreaza ca aia care se revolta nici nu pot interpreta, cum de fapt niciunul nu putem, daca e de bine sau nu sondajul asa; dar au inteles ei ca e de bine pentru portocalii, si-atunci arunca cu otrava.

    00
  102. @zoso… nu am aparut sa trollez, ce dracu chiar imi place blogu’, cat despre pesedei fac ceva pe ei si pe doctrina lor. Ce nu intelegi e ca nu trebuie sa lustruim niciun pantof al niciunui presedinte…
    Poti sa te uiti pe analitics sau trafic ce ai tu pt monitorizat traficul, iei ip-ul si vezi daca intru numai cand postezi probasescu sau nu ;)
    Intre noi fie vorba mi se pare un pic cam limitat sa gandesti ca cine nu e de acord cu tine e troll sau pededist. Daca ma gandesc mai bine e unu’ care sta in gura presei care este tot la fel de „nazi” in gandire, numai ca ia cashcaval din alta parte :))
    PS: Daca ai vreun dubiu asupra ocupatiei mele sa stii ca „trollez” la o revista auto… apolitica :))

    00
  103. oh, las-o incolo de treaba.
    nici bush nu s-a incordat atata la al gore, si era ditamai continentu, putere mondiala, nu ciuri buri.
    tie ti se pare normal ca in anul 2010 in Romania principala preocupare sa fie facutul in ciuda, pe sistemul „ba tu! ba nu! ba al nostru! sugeti plaaaaa, noi suntem mai tari! ba nu, noi! ba tu! ba nu!”? plus de asta, rolul presedintelui nu e sa bage strambe opozitiei, sa o calce pe cap. in loc sa fie cacata asta de tzara prioritatea lor, ei inca se incoarda cine are priza mai mare la public. ce-i aici, se lupta balaurii cu dinozaurii si poporu sta ca prostu si manca popcorn la suprapret? nu-mi vine sa cred ca incurajezi astfel de manifestari. nu ma pot gandi decat la

    00
  104. extras din comentariul 121: Sa te binedispun total sa stii ca nu am vazut in viata mea o persoana mai inteligenta ,mai realista si mai normala decat Badea .Daca emisiunea lui ar dura 5 ore tot as avea senzatia ca dureaza 10 min si asta pt ca e prea bun.
    Iată o afirmaţie pentru care merită să citeşti 3 pagini de comentarii mai mult sau mai puţin neinteresante. Aşa am aflat că încă se mai fac lobotomii în România…

    00
  105. bai zoso da ce cititori ai. toti sunt atotstiutori si din aia carora „le pute”. atatea tinere sperante pentru romania chiar aici la tine pe blog sectiunea comentarii. te felicit pentru postul asta si pentru comentariile vizavi de jegul ala. din punctul meu de vedere gandesti corect.

    00
  106. NOU
    #129

    apropo geniu al blogurilor si mirositor al basinilor prezidentiale, badea iti este superior la orice capitol ..ai tupeu sa te prezinti la o confruntare cu el? Te face praf, spre deosebire de tine nu pupa in cur pe nimeni, stie sa isi argumenteze pertinent opiniile. Tu nu stii decat sa injuri, si sa fi idiot. Si te numesti ca esti mare blogger. Esti modelul perfect de idiot care reuseste in romania. Esti om de isprava.

    00
  107. da, mane, ai dreptate, badea e cel mai destept si cel care nu pupa in cur pe nimeni. iar tu nu ai iq sub 50.

  108. @zoso – pe bune ca nu-mi pot imagina pe nimeni caruia sa-i placa doamna Udrea ca ministru. Sa-mi spuna si mie cineva ce a facut aceasta Mata Hari a Romaniei… ca mie astea-mi scapa. Pana si lui Base-i era jena de ea in campanie – faimoasa remarca ‘ Udrea isi asuma ceea ce este’ inca rulz :).

    Re Base, Geoana, Antonescu – de ce nu intri si tu, macar o data, intr-o disputa bazata pe fapte, nu pe atitudini? E mult mai simplu sa zici, atunci cand Base e acuzat de ceva ca Geoana e / ar fi fost mai prost, dar asta nu e nici o scuza, nici ceva demonstrabil. E pur si simplu o evitare a unei discutii pe fond.

    A, si cat sunt Videanu si Berceanu ministri orice discutie despre lupta anti-coruptie and shit e doar gargara.

    00
  109. Ok, got it. Nu mai insist :)

    00
  110. dar ne vedem la o bere la minister si iti explic :P

  111. ba zoso desteptule. badea are emisiune de 5 ani, i-a supt pla lu felix si lu` geoana pana acum, a stat cu masa pana la 35 de ani da? da si-a platit datoriile de zeci de mii de euro, si-a luat casa acum, conduce o masina decenta, are o femeie draguta, nepitipoanca, la care tu nici laba nu visezi sa-ti faci tu ai muit la basescu 4 ani pe blogu` asta si cu ce te-ai ales ma?

    00
    • well, eu am casa de la 22 de ani, cumparata cu banii mei, nu primita la promoţie. masina personala am de cativa ani buni, acum cateva luni am schimbat-o cu una mai noua si mai puternica, luata din banii mei, nu primita la campanie. si asta fara sa pup dosuri si sa ma fac de ras in fiecare seara. cat despre femei, ma abtin, schiloada cu care umbla dolofanul nu e tocmai genul meu, poa sa se spele cu ea pe cap din partea mea.

      da, exista oameni mai realizati decat mircea badea pe lumea asta. eu. tu nu, ca tu nu stii sa scrii in limba romana, dar te incadrezi perfect in tiparul fanului lui badea: prost gramada si cu impresia ca el chiar le zice pe bune.

  112. @Sakura: Pune colo pt cine nu stie (pt fanii lu’ badea adica) un link catre definitia cuvantului lobotomie, sa priceapa si ei care-i treaba :)

    00
  113. si la 20 de ani imi era rusine ca stau in casa cu ai mei..

    00
  114. Zi-le zoso!!! :)

    Overall eu sunt multumit de Boculetz.

    Udrea isi face treaba.

    Videanu a lasat ceva Bucurestiului (ciocu mic si faceti o plimbare pe la obor, mosilor, colentina, asta asa la prima strigare) – sincer n-am de unde sa stiu cum se descurca el acolo la energie.

    Blaga se agita – dar mai e loc de bine (pe la circulatie nu se aplica legea)

    Berci stie meserie si pune problema bine.

    Intotdeauna este loc de mai bine, progresul nu vine peste noapte. Directia cred ca este buna.

    00
  115. Ia sa mai râdem un pic:
    tzwawa: are o femeie draguta, nepitipoanca, :razz:
    În logica tipică unui admirator de-al lui badea e nevoie de apozitia „nepitipoanca”. Ca sa fie clar, sa se deosebeasca de specia de femeie draguta, DAR PITIPOANCA :razz: Specie care exista doar in capul lor cel sec :) Cu atitudinea asta ofticată („Badea a mancat rahat, dar a fost bine platit” :) ), si mai ales cu „da-ul” epic din a stat cu masa pana la 35 de ani da?(si a uitat o virgula, ca deh), daca vi-l puteti imagina rostind cu voce tare ce-a scris in comment, atunci puteti sa va dati seama ca tzwawa asta ori are sub 16 ani, ori e retardat saracu :)

    Apropo de m.badea si admiratorii lui, ei au câteva lucruri in comun:
    -sunt niste looseri patetici :)
    -se smiorcaie ca niste copii ramasi fara acadea :)
    -seamana foarte bine cu personajele lui Caragiale: sunt atat de ipocriti, incat se mint si pe ei insisi :)
    -asa au ajuns sa pozeze in sfinti, sa ramana fara coae: nu-si pot permite sa fie prea autoritari, pt ca asta ar insemna sa fie „tirani” ca Băsescu :)
    -culmea ironiei, au ajuns sa se victimizeze, asa cum se spunea despre Băsescu :)
    -sufera de paranoia, au impresia că îi urmăresc „securiștii lu’ Băsescu” și că n-au dreptul la libera exprimare :)
    -în fine, dacă n-ar fi atât de proști, am putea să le explicăm cât de proști sunt :razz:

    00
  116. Oameni buni, e comod sa stai cu parintii. Vi acasa, ai masa pusa de bunica, tot ea spala vasele tale, hainele si face curat prin casa. Sau mama.
    Esti practic ca la hotel.
    Asta denota ca Badea nu e numai imatur, agresiv(atributul timidului) si frustrat. Este si putoare. In definitiv e mai comod asa, pentru el, cum comod este sa liga cururi de psd-isti, ca sa scape de datorii(contractate tot de la psd-isti) si sa isi mai ia un ceas cu care sa se laude, ca suprema masura a culturii sale.
    Faptul ca acum un an conducea un cotetz de Renault,dar a uitat asta, acum ca are o Toyota primita(cum altfel?) de pomana, e deja banal.

    00
    • @thorhammer: am impresia ca aia de la toyota nu i-au dat si cauciucuri de iarnă. :)

      deci daca nu sunt moca nu sunt bune.

  117. E adevarat, dar ar fi trebuit sa il cheme si sa-i de unele, ca prea ii face de cacat cu tampenia si aroganta ce zac in creierul lui.

    00
  118. cam asta a fost.chiar imi pareai baiat simpatic dar ai dat-o de perete urat.cum poti sa fii atat de parsiv si sa ne spui ca tu nu pupi funduri pdl-iste cand publici un clasament (pe care cu tarie il sustii) care nu face decat sa puna intro lista cei mai corupti ministri cu niste procente de incredere jenante atasate.penibil….cu adevarat penibil….nu te obosi sa imi raspunzi pentru ca e ultima oara cand mai intru pe acest blog.

    00
  119. @ezertor: in comentariul 137 (tzwawa), nepitipoanca nu e apozitie, ci simplu atribut (draguță, nepițipoancă). Doar daca scrii „looseri” si abuzezi de smiley-uri ai tendinta sa crezi ca in acelasi comentariu „draguta” e si subiect si atribut.

    00
  120. @der: am abuzat de smile-uri pt ca nu eram prea treaz cand am scris commentu’. Fie si atribut, oricum e pueril si aiurea dpdv al logicii. Dar zi care-i problema cu „looseri”, nu vrei sa fii mai explicit? Toată România scrie asa, Zoso la fel, deci care ar fi dupa tine forma corecta ? Ai vrut sa te bagi si tu putin in seama, ca stii diferenta dintre apozitie si atribut ?

    00
  121. :)) pai tu crezi ca ma bag in seama cu de-astia care scriu asa? zoso o scrie asa pt ca asa vrea el, nu am remarcat, ca sa fiu sincer. Ca esti agramat in alta limba decat romana nu e o scuza, dupa cum nu e nici datul vinei pe restul de n-1 analfabeti.

    ma legasem de comentariul tau pentru ca era penal, nu pentru ca mi-a atras atentzia ortografia ta de balta. Si pentru ca, asa cum zici de mine ca „vroiam sa ma bag in seama”, de fapt te bagai tu, comentand si prost si pe langa subiect.

    stai cuminte ca nu are Zoso nevoie de gauleiteri de astia ca tine care sa ii tzina tira… de fapt ii faceti un enorm deserviciu si tu si restul alora ca tine care elucubreaza p-aici. mai bine invata tu frumusel niste romana in loc sa faci tu politia presei (e o metafora, nu „googala” ca n-o s-o gasesti).

    PS: vezi ca se zice smiley, nu smile. In contextul asta, evident.

    00
  122. @der: Zoso nu scrie gresit, m-am uitat mai bine, rezultatele alea erau ale comentatorilor, nu ale lui. Cât despre noi… doi trolli anonimi isi apara reputatia :) My turn now…

    Si americanii fac greseala asta. De la un cuvant gresit la agramat si analfabet e cale lunga, doctorule docent in limbi straine. Pur si simplu n-am bagat in seama cuvantul asta pana acum, dar in rest inteleg 99% dintr-un text in engleza, ca sa ma laud un pic, in anonimitatea mea. De la un cuvant gresit ai impresia ca ma cunosti si stii câtă engleză stiu eu? Unde era specilistu’ lu’ pește!

    Tu-mi spui mie sa invat limba romana ? Tu o faci pe desteptu’ anonim, cand faptul ca ai scris „mi-a atras atentzia ortografia” arata ca esti obisnuit sa scrii „pe mess” cu sh si tz in loc de ș si ț ? Daca te-ai legat de comentariul meu pt ca e penal, de ce n-ai spus ca e penal si ai corectat doua greseli, una de ortografia limbii engleze si alta de gramatica limbii române? Că in afară de ortografie si gramatica nu te duce capu’, de-aia!

    Si cum se face ca te-ai luat doar de mine, cand nu eram eu singurul care a comentat putin pe langa subiect? Ma intreb eu cu putina paranoia, nu cumva tactu e vreun jeg de securist comunist (e pleonasm, stiu, desteptule) care inca mai activeaza in cadrul S R I, si de-asta te-ai luat tocmai de mine, ca nu ti-a convenit commentu’ meu de la cateva post-uri in urmă?

    Te roade grija de ce are nevoie Zoso… da’ de corectori pt comentatori are nevoie Zoso?

    PS: nu zau, smiley se scrie? Si eu n-am vazut (presupunand prin absurd ca pana acum nu m-am intalnit cu cuvantul asta) in commentul tau cum se scrie? Tu de greseli din tastatura ai auzit? Probabil ca tu esti un robot care scrie mereu la perfectie. Hai sictir !

    00
  123. e clar, esti pupincurist rau !

    00
  124. Draga ezertor,

    Ce bine imi pare ca mi-ai scris, cu toate ca nu ti-a luat decat vreo doua zile… Apreciez osteneala-ti, cred ca-ti fuse destul de greu de te scremusi atat, dar recunosc, ai compilat ceva!! Keep up the good work!

    De asemeni, iti multumesc foarte mult pentru tonul extrem de informal pe care il abordezi in conversatia cu mine, esti deosebit de amabil. Retorica ta imi face cu atat mai multa placere cu cat se dovedeste ca esti un erudit, intelegi 99% dintr-un text in engleza doar, ce naiba! It’s over nine thousand!!

    Acum insa, daca tot mi-ai adresat un mesaj in acest registru, permite-mi, rogu-te, sa iti prcizez o serie de aspecte. Le voi lua in ordine.

    Primo, ai inteles eronat ca te-as fi acuzat ca ai fi agramat sau analfabet, pacatele-mi. Fireste, asta insa nu inseamna ca nu esti. Eu doar spuneam, la modul generic, ca a fi agramat intr-o limba nu e o scuza (de folosit apoi in limba ta materna), dupa cum nu e o scuza nici sa preiei exemple gresite si sa dai vina pe cei care le folosesc (tu persisti insa in a ne demonstra contrariul).

    Nu sunt doctor docent in limbi straine si nici macar in limba romana, merci insa ca ma apreciezi. De asemenea, nu imi doresc sa te cunosc, probabil ca ai fani mai de calitate decat mine :)!

    Secundo, iti dau dreptate, folosesc scrierea cu „tz, sh” doar pentru ca imi vine mult mai usor sa scriu, asta e, recunosc cinstit, sunt lenes si nu mi se pare absolut de loc o eroare atata vreme cat sensul se mentine intact. In cazul cuvantului care te descrie pe tine in ambele sale forme, lucrurile stau un pic altfel. Pur si simplu inseamna doua chestii diferite. Pofteste de te documenteaza: https://www.urbandictionary.com/define.php?term=looser

    Terzo, comentariul tau era atat de prost si de „la obiect” incat crede-ma ca daca ma screm sa scriu ceva despre el si nu pot. Esti o gherta (gherță, vezi inruditul http://www.123urban.ro/def/gherţoi) de doi lei care crede ca daca ii sustine parerea lui Zoso despre orice subiect e cool. Ei bine, oamenii au pareri diferite, „mane”. Pentru tine, daca cuiva ii place de x-ulescu si tie nu, automat persoana e de slaba calitate. Ce sa comentez aici? E vizibil din avion ca e pierdere de vreme. In plus, comentariul tau sare in ochi ca o piti plina de gablonturi – e ca si cum i-ai baga unei cartite o lanterna in ochi, ziua in amiaza-mare – din cauza tonei de smiley-uri pe milimetru patrat (figura de stil, cu cat mai mica unitatea de masura cu atat mai… forget it, e complicat). De aia, intr-un mod oarecum ironic, recunosc, am incercat sa iti atrag atentia ca comentezi aiurea. S-a vazut imediat dupa asta cat ai priceput.

    Prietene, pai tu crezi ca eu am timp sa iti citesc tie toate ineptiile? Oi fi si tu vreun smecher si nu am auzit de tine? Ma faci curios si poate te caut (pe blog, stai calm). Sa vad ce grozavii oi mai fi scris, ca vad ca ai ceva condei! Si sa stii ca mi-a placut, ai potrivit-o frumos tare de tot, aia cu securist comunist pleonasm mi-a facut seara! Mai mult de aia ti-am si raspuns. Eu zic sa te mai documentezi, nu de alta dar poate in viitor, cand te-o mai baga si pe tine in seama cineva, sa ai argumente. Pentru moment te afli intr-o mare eroare. Dar cred ca in cazul tau e un status quo.

    In final, nu ma roade grija de ce are nevoie Zoso, el e pe blogul lui si isi vede de treaba; de altfel, (if) you know how they say: the more, the merrier. Cat mai multe posturi la Zoso, duduie biznisu’. Si nu, nu am auzit de greseli din tastatura, am auzit doar de handicapati care nu sunt in stare sa scrie corect si dau vina pe mediul inconjurator, pe incalzirea globala (care nu mai exista), pe securitate, pe basescu, pe iliescu, pe zoso, pe mircea badea, pe der, si pe toata lumea, in general. Fireste, aici nu ma refeream la tine, generalizam doar, nu o lua personal :)!

    Te salut si iti doresc sa fii fericit in continuare in excelenta ta mediocritate de doi bani, iti urez mult succes (sau succesuri conform idolului tau eba), sa cresti mare si asa mai departe. De asemeni, tin sa iti spun ca nu ar strica sa fii mai putin zevzec, pe viitor. Ca doar, vorba aia, traim in secolul vitezei, si unuia „meserias” ca tine i-ar prinde bine ceva mai multa vigoare. Oh shit, ce-am mai umplut-o de sange p-asta, mii de virgule, imi da Zoso la cap acuma, oh nooooesssss!

    der

    00
  125. @der: Iti multumesc pt link-ul catre urbandictionary.com; cum stiu ca tu nu ti-ai fi pierdut pretiosul timp sa te uiti, iti sugerez eu acum sa dai click pe al doilea link (ala din „Si americanii fac greseala asta) din commentul #153; vei afla cu uimire ca il pusesem deja; asta ca sa te gandesti mai bine ce multe stii tu in comparatie cu mine. Si-am recunoscut ca am abuzat de smiley-uri, dar tu ai abuzat cu critica.

    Ai reusit sa demonstrezi faptul ca stii ceva mai mult decat gramatica si ortografie; bravo, pt asta meriti o diploma! Dar in rest, jalnic. In primul rand ai umplut pagina cu aprecieri exagerat de gresite la adresa mea. Suferi de un complex de superioritate, si-ai impresia ca ma cunosti din 2-3 comentarii, stii deja ca sunt o gherta mediocra de doi bani, care ar avea nevoie sa creasca mare. Vai ce ironii fine stii tu sa faci, esti un geniu, ce sa mai.

    Un geniu care are probleme cu logica. Nu am inteles eu gresit ca m-ai fi acuzat de a fi agramat, ci chiar asta reiese in mod logic din comentariul tau. Nu exprimi asta in mod explicit, dar se intelege implicit. Pt cine ar logica, nu si pt tine. Mai ai de invatat la capitolul asta.

    La fel, daca ai avea logica te-ai gandi si la posibilitatea ca eu sa am intamplator aceeasi parere cu Zoso. Asta desfiinteaza afirmatia ta, cum ca eu cred ca daca ii sustin parerea lui Zoso sunt cool. Tu spui ca oamenii au pareri diferite (nu folosesc niciodata apelativul „mane” cu nimeni, alta apreciere gratuita din partea ta, iar crezi ca ma cunosti). Pai daca au pareri diferite, nu cumva se poate intampla sa fie cativa cu aceeasi parere? Sau dupa tine e omu’ si parerea, nu gasesti doua pareri la fel? 22 mil. romani, 22 mil. pareri, nu? Aa, era sa uit: o parte din astia „copiaza” parerile celorlalti si deci sunt niste lingai care se cred cool, nu?

    Ai incercat sa-mi atragi atentia, zici. Si nu puteai altfel, pt ca „comentariul tau era atat de prost si de “la obiect” incat crede-ma ca daca ma screm sa scriu ceva despre el si nu pot”. Nu puteai sa zici ceva de genul ai atins culmile olimpice ale imbecilității oftopice… care or fi ele…(de aici tot pe zoso.ro)? Nu, era prea greu pt IQ-ul tau. Am vazut tot acolo ce bine te pricepi tu la demografia SUA…esti cult, nu te compari tu cu mine. Eu n-aveam nevoie sa-mi atragi tu atentia ca comentam aiurea; mi-am dat seama a doua zi, cand eram mai treaz. Dar tu n-ai fost fair-play, in loc sa te iei de continut, te-ai luat de ortografie si de smiley-uri, asa ca eu m-am aparat in consecinta, ca la tribunal. Te ia unu la bataie, si la tribunal te plangi ca e un cocalar urat, in loc sa spui ce ti-a facut, cam asta ai facut tu cu comentariul meu, da’ lasa, forget it, e complicat si n-ai cum sa intelegi.

    Probabil, insist probabil, traiesti in Bucuresti, unde concentratia de ghertoi pe km patrat e mare, si-ai impresia ca toti care comenteaza intamplator cu multe smiley-uri sunt automat cocalari. Imi pare rau pt tine ca numarul mare de idioti din Bucuresti ti-a distrus moralul in asa hal incat ai ajuns sa plangi frustrat si disperat pe bloguri. Nu esti singurul; ar fi bine sa se faca pt destia ca voi un fel de Alcoolicii Anonimi, sa va mai reveniti.

    Biznisu’ lu Zoso nu o sa duduie pt ca niste trolli se cearta off-topic pe blogul lui. Iti garantez ca nu e nimeni interesat de subiecte destea, sa-i faca vizite, iar cele cateva pe care i le facem noi chiar n-au nici o importanta. Dar tu traieste cu parerea ta, ce dracu. Faci o confuzie de rahat sa spui ca nu-s in stare sa scriu corect, si dau vina pe tastatura. Pur si simplu m-am grabit si n-am mai apasat suficient de bine o tasta, ce-i asa greu de crezut?? Si-n plus, nu iau eu bani sa scriu perfect pe-aici. Asta nu inseamna ca nu sunt in stare sau nu stiu cum se scrie smiley.

    Mi-a luat doua zile :) Sa stii ca eu stau toata ziua cu nasu-n monitor, asteptand cu sufletul la gura raspunsul tau. Si cand vad ca mi-ai raspuns tu, care esti un om normal, fata de mine care sunt un ghertoi prost si cocalar, m-am gandit la o replica doua zile, ba sa stii c-am apelat si la pretinii mei cocalari, ca singur nu ma ducea capu’. Pt raspunsul asta sa stii c-am conlucrat vreo 30 de cocalari ghertoi, altfel n-aveam sanse!

    In final, repet, te crezi tare superior fata de mine. Tu nu esti „mediocru de doi bani”, n-o ai ca idol pe Eba, tu nu te scremi doua zile sa-mi dai reply. Din partea mea, salutari, esti un om destul de OK, dar in mediul online e usor s-o iei pe aratura, tragand concluzii gresite despre cineva, crezand ca-l cunosti dintr-un comentariu. Daca m-ai fi cunoscut altfel… As putea sa fiu bine-mersi vreunul din cercul tau de prieteni, si nu ti-ai da seama (ipotetic, nu zic ca sunt, nu-ti fă idei). Data viitoare ia-te de continutul mesajului, nu de forma lui. Fii direct, si-o sa eviti ocazii destea de pierdere de timp cu cititul si scrisul comentariilor. Ca nu cumva sa-ti strici reputatia, e recomandabil sa nu-mi raspunzi, stii doar ca desteptu’ cedeaza primul.

    00
  126. dar vai, am scapat o greseala in ultimul paragraf…iar trebuie sa dau vina pe ora tarzie pt ca sunt eu incompetent. Sa vedem daca o sa te abtii sau nu să te agati de greseala aia ca sa-mi desfiintezi intreg mesajul.

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube