Româncele nu se îngrijesc

Româncele nu se îngrijesc

Emanciparea femeii românce e departe de a începe.

Articolul asta nu se referă la femeile care au probleme de sănătate (complicaţii după naştere, boli…). Nu se referă la femeile care au constituţia mai mare sau mai mică decât norma general acceptată. Se refera la restul de 80% dintre românce, cele care se complac în situaţia de a se plânge că sunt asa cum sunt.

Copilul care face ce vede.
Pe strada mea locuieşte o familie. Mama cât uşa, bunica de două ori cât uşa. Fiica e cât o jumatate de uşă. Nu sunt grase prin natură, ci pur şi simplu bagă în ele chestii care le fac să arate ca nişte purcele. Fiica e pur şi simplu obeză. Pentru că la ei în casă aşa se mănâncă, multă grăsime, mult ulei, multe prostii. E obeză de la 12 ani. Şi după aia crede că ea aşa e, şi se îndoapă mai mult şi îşi plânge de milă şi mai mult.
Bonus de pe un forum de mămici: nu pot să slăbesc, pentru că fetiţei mele îi place shaorma şi eu trebuie să i-o mestec.

Puştoaica fardată cu lopata.
Odată crescută, fata trebuie să se îngrijească. O tonă de machiaj, o tonă de parfum. Păr vopsit. Unghii neîngrijite, dar lăcuite. Unghii de la picioare hidoase ies din sandale.

Mama eroină.
Dacă vă uitaţi la patiseriile de pe lângă fabricile în care lucrează multe femei în jurul orei de ieşire, o să vedeţi femei trecute de 40 de ani care îşi cumpără câte ceva. Credeţi că nu mai au răbdare până acasă, unde pot mânca o masă caldă şi sănătoasă? Nu. Femeile se duc acasă şi fac pe eroinele. Nu, mamă, mănâncă tu, lasă că mănânc şi eu după aia. Şi copilul şi sotul mănâncă şi se minunează de mama eroină. De aceea se inventează chestii de genul ăsta
După căsătorie şi copil, mama e automat eroină. Ea nu se mai îngrijeşte, nu se mai machiază, nu se mai uită la siluetă. Pentru că trebuie să mestece copilului mâncarea. Mergeţi pe forumurile de mămici, să vedeţi cum spiritul şi sufletul lor e supt de copilul căruia i-au dat naştere şi pe care nu îl poate lăsa nesupravegheat în pătuţ să alerge o jumătate de oră în jurul blocului sau să se suie pe bicicleta medicinală.

Cura de slăbire.
Acum vreo 7 ani îmi vine genială idee de a ţine de a ţine o cură de îngrăşat. Mă îndopam de 5 ori, băgam în mine ca spartul, până când într-o zi mi s-a făcut rău. Nu am câştigat nici un kilogram în plus. S-ar zice că am o oareşce idee despre ce înseamnă să ţii o cură de slăbit. Problema e că dupa 2 luni de infometare cruntă (un iaurt şi o salată pe zi) majoritatea se întorc la ciocolată şi îngheţată. Lasă, fată, am slăbit, acum pot să mănânc şi eu două shaorme înainte de masa de prânz. Şi în 2 săptămâni e la loc.

Nu mă pot abţine.
Eu nu vreau să fiu cât uşa, dar nu ma pot abţine. Pot să înţeleg asta, asta e situaţia, nu o să te infometezi acuma doar pentru a arăta bine. Pana mea, de aia am murit noi la revolutie, să răbdăm de foame? Dar, nu te mai plânge că…

Nimeni nu mă vrea.
Aşa se lamentează plinuţele. Nu se uită nimeni la mine. Normal, cine o face se gândeşte la câţi bani trebuie să bage în fundul tău mare ca să te menţină la acelaşi gramaj tonaj. Cum să îmi găsesc şi eu un prieten? Societatea a inventat nişte norme. Nu îţi convine? Fă ceva pe tema asta! Suie pe bicicletă. Ştiam pe cineva care se lamenta mereu că nu slăbeşte, dar nu făcea absolut nici un pic de mişcare. Se dădea jos din pat, se suia în maşină, se aşeza pe scaun la serviciu, se suia în maşină, se suia în pat. Nimic, nici 5 minute pe zi de mers pe jos, nu zic de alergat. Ş voia să slăbeasca.

Emanciparea femeii vine odată cu bunul simţ. De a nu vorbi cu gura plina, de a se farda cu măsură, de a nu purta tanga sau chestii strâmte când e cât uşa, de a se spăla pe picioare înainte de a purta sandale. Vine odata cu cele 30 de minute de mers pe jos, mers care face piciorul frumos. Vine odată cu duşul zilnic. Vine odată cu parfumatul destul de discret pentru a fi mirosit doar de bărbatul ei în momentul acela. Mă uit la ardelence şi la nemţoaice. Ardeleanca e îngrijită şi arată bine şi la 3x ani, chiar dacă e măritată şi are doi copii. Nu e nimic în neregulă în a fi cochetă. E ceva in neregula atunci cand ai 40 si te imbraci ca la 20. Nemţoaica merge la sală la 50 de ani, merge cu bicicleta şi aleargă zilnic.

Probabil una dintre cele mai mari dezamagiri ale tinereţii a fost atunci când am realizat că femeia dezbrăcată nu e la fel de mişto ca femeia îmbrăcată. Păi stai, fă, tu erai supergagică, şi acum îţi curg din blugi colăceii şi ai fundul lăsat şi celulitic? Păi ce facem aici? Nu, nu e acelasi lucru, tu ştiai că eu sunt urât şi înainte să mă vezi dezbrăcat, nu te aşteptai să devin Bred Pit după ce îmi dau chiloţii jos. Dar tu, ţi-am dat jos sutienul şi ţi-au căzut ţiţele pe genunchi! Mandingo is not happy!

Ştiu, e oribil ce spun. E oribil pentru că majoritatea ştiu că e adevărat. A te îngriji presupune efort, iar majoritatea sunteţi tare comode. E mai uşor să vă oripilaţi şi să îi faceţi pe bărbaţi porci misogini, care nu vă apreciaza pentru ceea ce sunteţi voi în interior (nişte proaste plictisitoare) decât să faceţi un pic de efort. E mai simplu să speraţi că veţi găsi un băiat bun care să nu vă bată decât să găsiţi unul care să vă respecte.


Tags: , ,

Pe aceeaşi temă


110 comentarii

Pagina: [1] 2 3 » Toate comentariile

    1.
  1. gravatar netics a scris pe

    Femeile grase au o scuza care e la moda acum, probleme cu tiroida.

  2. 2.
  3. gravatar Codrin a scris pe

    Prima data cand am vrut si eu sa scriu despre asa cv mi-am luat niste bucate virtuale de la un grup de femei care evident sunt mai presus decat orice barbat care o pasit pe Earth.

  4. 3.
  5. gravatar De mentionat | Ciprian Mihalache a scris pe

    [...] Romancele nu se ingrijesc [...]

  6. 4.
  7. gravatar Canalia a scris pe

    Sunt sigur ca foarte multe au probleme cu tiroida, de unde si cazurile dese de cretinism.

  8. 5.
  9. gravatar Dnn a scris pe

    O saptamana dormi pe balcon. :)
    Naspa ca s-a facut cam frig.

  10. 6.
  11. gravatar ipo a scris pe

    mah, o fi stiut aia ca esti mai mult sau mai putin urat, altceva poate sa o surprinda cand dai jos textil… :D
    ar fi frumos si un post despre barbatii care in perioada de “mating/dating” sunt niste finuti si dupa ce se vad cu sacii in caruta se apuca de construit burti de bere, de stat cu cracii pe masa si nefacut nimic, sa nu ma refer la o palma doua, asa, de control.
    @netics: da, sa moara ma-sa, e epidemie de boli de tiroida, la dracu!

  12. 7.
  13. gravatar axl a scris pe

    Foarte bine, mai putin faza cu ardelence si nemtoaice, care e ridicola. Ar trebui sa vezi niste nemtoaice pe plaja, cu parul pe picioare mai mare ca al tau.

  14. 8.
  15. gravatar CosminL a scris pe

    Chubby is the new thin !

  16. 9.
  17. gravatar axl a scris pe

    Pe de alta parte, hai sa fim cinstiti. Aproape niciodata nu vezi cupluri cu el in forma si ea neingrijita. Dar am vazut enorm de multe perechi (mai ales peste 30 de ani) in care el arata exact ca un porc bun de taiere, in timp ce ea se tine foarte bine si e destul de atragatoare. Intotdeauna m-am intrebat cum mai suporta femeile astea sa stea cu porcul langa ele. Dar asta e, obisnuinta…

  18. 10.
  19. gravatar Ariel a scris pe

    Cata dreptate, omg! Mai ales faza cu: “parca erai mai super-gagica cand erai imbracata.”

    GG.

  20. 11.
  21. gravatar zoso a scris pe

    axl, sa te uiti mai atent, el e ca trestia de gras si ea nu incape pe usa. putini au inceput asa, majoritatea erau amandoi slabi si ea a spart frigiderul.

  22. 12.
  23. gravatar Ioana a scris pe

    ai perfecta dreptate :) asta asa e! dar ce sa le faci? asta e lumea si timpurile in care traim :)

  24. 13.
  25. gravatar George a scris pe

    Şi s-a făcut linişte în tabăra reprezentantelor sexului celulitic aaaa pardon frumos

  26. 14.
  27. gravatar dana a scris pe

    Scuza cu tiroida e una din cele mai jenante chestii inventate de femei.

  28. 15.
  29. gravatar Zeb a scris pe

    :) )) Super tare articolul !!!!!

  30. 16.
  31. gravatar silvia a scris pe

    am vazut si cupluri in care ea = neingrijita si el = in forma. si chiar m-am intrebat si ma intreb: what the fuck?!

    zoso, ai zis-o excelent. stii care e problema? ca, daca prin intamplare, o dintr-asta iti citeste blogul (si nu te considera nesimtit) si iti da dreptate… asta o tine pana la urmatoarea shaorma. si iar ma intreb… what the fuck?!

    ce ma enerveaza pe mine cel mai tare la femei, in afara de “tiroida”, sunt: radacinile nevopsite, oja sarita, parul de pe picioare/axile/mustata, machiajul prost, hainele rupte sau murdare.

  32. 17.
  33. gravatar GentleArsonist a scris pe

    Unii zic ca femeile au fost eliberate de masina de spalat:
    http://gentlearsonist.com/2009/08/vaticanul-si-eliberarea-femeilor.html

    Din postul tau poate ca ar fi mai nimerit sa zicem ca vor fi eliberate – la un moment dat – prin liposuctie :-)

  34. 18.
  35. gravatar neaorin a scris pe

    Nu-ti pierde vremea cu mamele eroine – ele au fost facute sa fie mame eroine. Prea multa lipsa de respect pentru propria persoana, chestie pe care daca nu o ai, cu greu o mai capeti pe parcurs.

  36. 19.
  37. gravatar oana a scris pe

    Cata dreptate ai! si ti-o spune o femeie. E intradevar foarte greu sa arati bine, mult mai greu pentru femei decat pentru barbati insa sunt perfect de acord cu tine, asta tine de bun simt. Si treaba cu copii e prea adevarata
    ( din pacate) Am o prietena cu care ieseam foarte des la sala, la cosmetica, la coafor insa acum are un bebe si de cate ori o sun sa-i zic de sala sau cosmetica imi zice ca barbatul trebuie sa o placa si asa ca doar a nascut de curand. Nu pot sa o contrazic prea mult insa sper sa reusesc sa o conving ca nu e ok sa nu se ingrijeasca. Acum tu gresesti putin pentru ca bagi toate romancele in aceeasi oala, eu cred, ca tine si de educatia pe care o primesti de acasa. Mama mea are 50 ani si arata foarte, foarte bine, sotul meu cand mi-a cunoscut familia a zis ca nu poate fi ea mama mea si eu nu as putea sa ma neglijez, sa mananc tampenii si sa ma ingras din simplu motiv ca as dezamagi pe toata lumea, inclusiv familia mea care m-a crescut invatandu-ma ce inseamna o viata sanatoasa.

  38. 20.
  39. gravatar Dnn a scris pe

    Pe alea cu “tiroida” trebuie sa le intrebati: hipertiroidie sau hipotiroidie?

    Daca zic hiper, s-au dat de gol. :)
    Daca li se prajeste creierul, la fel.

  40. 21.
  41. gravatar nicu b. a scris pe

    din pacate gradul de ingrasare se vede nu numai la femei-adolescentii au o mare problema din cauza sedentarismului si alimentatiei tip fast food.Ma sperie gandul ce o sa fie peste 10-15 ani

  42. 22.
  43. gravatar zoso a scris pe

    oana, din ce am citit, pana la un an de la nastere e periculos sa incerci sa slabesti.

  44. 23.
  45. gravatar gabibi a scris pe

    super articolul, dar aia cu ardelencele si nemtoaicele e de kk

    sa inteleg ca ti s-au dezbracat doar non-ardelence?

    chestia cu stereotipurile regionale e de discutat…

  46. 24.
  47. gravatar gabibi a scris pe

    bravo Oana! sa-ti dau si eu un numar de telefon ;) , sa mai iei pe cineva la sala ;)
    pe de alta parte se zice ca daca vrei sa o cunosti pe nevastata-ta peste tspe ani, uita-te la maica-sa

  48. 25.
  49. gravatar CatalinM a scris pe

    Da, e obisnuinta in romania. Sa vezi ce surprins am fost cand am ajuns in cehia. Aici orice ocazie e transformata in sport. Plimbari cu bicicleta, role, etc. Am vazut bunici si nepoti pe biciclete. Am trait “rusinea” de a fi depasit pe bicicleta “la deal” de o bunicuta de vreo 50ani, cand eu abia reuseam sa pedalez. Am vazut femei care la 35-40 ani imbracate la fuste mulate care arata extraordinar de sexy. Si trebuie sa recunosc ca mamicile arata mai bine ca pustoicele de 14-20 ani care se indoapa de la fastfood

  50. 26.
  51. gravatar Româncele nu se îngrijesc « Lirca a scris pe

    [...] nu o spun eu, o zice Zoso aici şi are dreptate. Adevărul e crunt şi doare uneori, totuşi, trebuie să-i faci faţă. Ori te [...]

  52. 27.
  53. gravatar brightie a scris pe

    aberezi cu gratie… ai tranformat niste cazuri particulare in generalitati.
    puternic subiectiv si partinitor punctul de vedere.

  54. 28.
  55. gravatar Red a scris pe

    Scuza cea mai intalnita de mine este … “am fost bolnava cand eram mica” … Cercetatorii englezi au descoperit o cura miraculoasa …. se numeste “STOP FUCKING EATING!”

  56. 29.
  57. gravatar Emanciparea femeilor din Romania « Laurentiu Elena a scris pe

    [...] femeilor din Romania Un articol interesant si de actualitate a scris Zoso, in care exemplifica de ce romancele nu se mai ingrijesc si am ajuns un popor cu femei [...]

  58. 30.
  59. gravatar cril a scris pe

    Ai perfecta dreptate, asta e adevarul si trebuie sa recunoastem ca peste tot intalnim romance neingrijite care, fie miros ingrozitor, fie sunt fardate in exces, fie sunt obeze…exista foarte multe femei carora le lipseste autorespectul, iar daca nu te respecti tu degeaba astepti sa te respecte barbatul si restul lumii.
    E greu sa te mentii in forma, dar nu e greu sa te alimentezi sanatos, sa mananci o inghetata pe luna si o ciocolata de 2 ori pe luna! Iar un pic de sport nu e greu pentru nimeni, ba mai mult este foarte indicat!
    Lamentarile nu ajuta de niciun fel!
    Revenind la “neingrjire” am foarte multe colege care au aspect de femei de abia sosite de la camp, daca ar avea o sapa sau o coasa in mana ar semana leit cu “tipul nevestelor de tarani din romanele literaturii secolului trecut”. Sunt de-a dreptul repugnante, nu zice nimeni sa fii eleganta intruchipata, dar nici in halul acesta…

  60. 31.
  61. gravatar nina a scris pe

    Aia care mesteca shaorma ca sa i-o dea copilului cred ca-i culmea nesimtirii.
    Eu cunosc si femei plinute foarte ingrijite si foarte cochete, care emana prospetime si buna dispozitie. Sper ca nu la astea te referi. :)
    Cea mai grava mie mi se pare chestia cu spalatul si cu lipsa de miscare.
    Mie imi place sa mananc tot felul de chestii (nu de la fast food) si compensez cu mers pe bicicleta (adevarata). Nu zice nimeni ca tre sa fim toate ca trase prin inel, dar sa te uiti din cand in cand cu un ochi critic la tine, e o necesitate.

  62. 32.
  63. gravatar antiorice a scris pe

    Rezumam, una e sa mananci sanatos si alta e sa mananci nesanatos si dupaia sa ajungi sa …, stiti voi continuarea. Oricum, fastfoodu’ face gaura in buget si surplus la cantar, pe langa multe altele.

    Stiti care va fi urmatoarea scuza? Metabolismu’.

  64. 33.
  65. gravatar gupi a scris pe

    @zoso, @oana, zicerea din popor e aşa:
    în nouă luni te îngraşi, tot în nouă trebe să slăbeşti.

    Am doi băieţ şi o nevastă super, aşa că ştiu ce vorbesc.

  66. 34.
  67. gravatar FBRonnie a scris pe

    Zoso, ai inceput sa scrii precum prietena ta, Nona:
    http://www.nonaserbanescu.ro/?p=230
    Felicitari.
    Si felicitari si tuturor barbatilor care se ingrijesc.
    Daca te uiti pe strada, intradevar, parca sunt mai multe scroafe decat porci. Noroc ca porcii au o scuze: m-ai vazut din prima ca sunt porc asa ca la ce sa te astepti?
    Cu alte cuvinte: Tu stiai ca eu sunt urat, dar eu nu stiam ca tu esti urata.
    Vai de noi (voi).

  68. 35.
  69. gravatar oana a scris pe

    eu vorbeam despre delasare, nu am zis ca, nasti astazi si a doua zi mergi la sala insa cu siguranta poti merge a 2 a zi la manichiura, insa daca te gandesti la faptul ca esti sotie si mama si nu mai trebuie sa fii frumoasa atunci e problema. Grupi felicitari nevestei tale, de ar gandi toate femeile asa ….. si ziceam ca e greu sa fii frumoasa pentru ca in conceptia mea frumusetea e un adevarat complex: trebuie sa mananci sanatos, trebuie sa faci sport, trebuie sa stii sa vorbesti si cand sa vorbesti, trebuie sa stii sa te aranjezi, si atunci cand ” iesi in lume” o sa atragi cu siguranta atentia asupra ta intr-un mod pozitiv.

  70. 36.
  71. gravatar gupi a scris pe

    PS:
    A moment on your lips
    A lifetime on your hips

  72. 37.
  73. gravatar blablabla a scris pe

    Pe undeva ai dreptate, dar din pacate omiti cateva aspecte. Exista oameni cu probleme reale de sanatate, de unde si kilogramele in plus. Zoso are o viata sedentara, si totusi are aceleasi kilograme de cativa ani, fara sa faca prea multa miscare. E drept, mai nou, din ce-am citit p’aici se da cu bicla. Dar la fel ca el sunt si arhi, sau bobby voicu, care se chinuie din rasputeri sa slabeasca. Si da, reusesc, ca pe urma, daca renunta pentru putin timp la sport sa revina de unde-au plecat.

    Asadar, e foarte usor sa-i critici pe cei cu neste kile in plus, cand tu poti sa bagi orice in tine fara sa pui un kill in plus, si asta pentru ca ai arderile bune, in conditiile in care altii, mananca mult mai putin, au acelasi regim de viata ca si tine, si totusi se ingrasa. E ca si cu aspectul fizic. Nu poti face misto de cineva ca are urechile mai mari, nasu mai carn, c’asa s’a nascut.

  74. 38.
  75. gravatar krossfire a scris pe

    Contrastul e si mai mare. Afara dupa o varsta, femeile stiu ca sanii si fundul oricum se cam lasa si ca nici visage-ul nu e cel mai placut insa se mentin in niste limite ale placutului si se ingrijesc mai mult. Asta e pana la urma secretul unui ”look de invidiat” : sa arati ingrijit, ca unul\una careia ii pasa.

    Femeile romance de la 40 in sus (dar pe la 50 incepe nebunia) incep sa ia aceleasi hainepentru ca oricum nu conteaza, sa poarte batice pentru ca cine se uita, sa manance aiurea pentru ca oricum sunt batrane, sa se spele mai rar pentru ca nu mai intra atat de des in pat…si asa ai impresia ca in Romania exista doar pitipoance si pensionare.

  76. 39.
  77. gravatar zoso a scris pe

    dupa cum ai citit in primul paragraf, oamenii cu probleme de sanatate sunt exclusi. asta pentru ca am cunoscut tot felul de femei care, dupa una sau doua nasteri, au inceput sa aiba complicatii de tot felul. normal ca nu poti sa ii ceri nevestei/prietenei sa isi puna viata in pericol aiurea.

    eu merg cu bicla pentru ca dupa accident am avut interdictie de la efort fizic o perioada.

  78. 40.
  79. gravatar danuc a scris pe

    Multe femei ajung batungi si pentru ca sunt acceptate asa. Sunt multi disperati care ar plimba in masina lor second-hand orice nu are penis, sau si-l ascunde bine, oricat de mult par ar avea intre buza superioara si nas.Nu ai vazut niciodata cele mai hidoase femei-parizer incrustate in aur de bou-frendul care face manareli in piata? Ai vazut sigur si de-alea care cocoseaza cate-un scuter impreuna cu pretenul lor cu bermude albe si tricou naic. Cocalarismul se extinde si e un fenomen. A ajuns sa afecteze si perceptia barbatilor fata de femei si a femeilor de propria persoana.

  80. 41.
  81. gravatar Dojo a scris pe

    Vali, iar musti ;)

    Ma tot uitam la niste documentare saptamanile astea. Cam de toate, de la chestii “intelectuale” despre tot felul de constructii sau chestii stiintifice, la din alea usurele de pe Travel and Living.

    Am vizionat pe comp si niste episoare din “Supersize vs. Superskinny”. In 99,(9) % din cazuri era vorba despre obezitate morbida atinsa DIN VINA PROPRIE. Sau a familiei, dar nu pentru ca sunt probleme cu “glanda” sau altele. Pur si simplu au mancat ca hipopotamii. Cand ajungi deja la 20+ kile peste “normalul” specific inaltimii/masei tale, poate ca e momentul sa te intrebi daca nu e ceva in neregula. Sau poate ca e momentul ca toti astia sedentarii, sa ne mai scoatem dosul la niste miscare. Si faza cu “nu am timp” e doar in creierul nostru. Exact pe cand eram mai prinsa in munca/facultate si eram plecata de acasa 14 ore, tot gaseam resurse seara inca 2 sa merg la antre. Si nu m-am simtit niciodata atat de bine ca in anii aia.

    O chestie care ma scoate si pe mine din sandale e si faza cu “lasa ca s-a insurat cu mine”, e timpul sa ma “calmez”. Pe mine ma intreba o prietena de ce ma obosesc sa fiu mereu epilata/curata/placut parfumata etc. pentru barbatul meu, ca suntem de 7 ani deja impreuna si aproape clar “i-am pus latul”. Pai trebuie, pentru ca si pe mine m-ar deranja daca ar pune 30 de kile peste si i-ar pute picioarele, ca doar “m-a prins”, la ce sa se mai streseze.

    Este clar chestie de educatie, mai ales educatia pe care ne-o facem noi ca oameni in toata firea, mai ales daca in familie sunt exemple “eronate”. Sa te machiezi discret (daca nu esti genul de femeie ‘anti-din astea’), sa mirosi mereu bine, sa fii curata si “prezentabila” la orice ora .. astea ar trebui sa fie chestii de normalitate.

    Cunosc femei care nu se mai ocupa de ele, de cand sunt mame. Avem si prietene care, desi sunt mamici, arata de mori. Sunt la fel de bine ingrijite ca si pe cand “vanau” barbatul ideal, copiii sunt si ei “top”, bine ingrijiti etc.

    Se poate sa arati si la 40 de ani foarte bine, mai ales daca stii clar ce te avantajeaza si ce nu. Si acolo unde sunt probleme, pui mana si “indrepti” ;)

  82. 42.
  83. gravatar maddy a scris pe

    pentru ca problema e educatia cretina “conteaza interiorul si sufletul, nu aspectul fizic”. o da! ca te mai intereseaza de interior dupa ce numeri straturile de slanina.
    si alea care “se gatesc pentru barbat” sunt proaste. daca n`ai barbat inseamna ca n`ai motiv sa arati bine? o femeie trebuie sa arate tot timpul bine, sa fie ingrijita si eleganta, face bine la psihic si iti da o doza de incredere.
    am avut o prietena grasa, aia s`a bucurat 2 zile ca a claxonat`o un tirist. sadness.

  84. 43.
  85. gravatar milina a scris pe

    Of, hai sa ma atac. Eu ma pling ca in Romania barbatii se cam lasa pe tinjala. Majoritatea alora sub 30 de ani au burta. E trist sa ai burta de nenea la 25 de ani. Dar noi nu avem cultura sportului si a mancarii de calitate. Ne mutam curu’ dintr-o masina in alta si mancam cacaturi in oras pentru ca nu e “manly” sa stii sa gatesti.

  86. 44.
  87. gravatar A.Faith a scris pe

    prietene, aia cu mestecatul shaormei mi-a dat stomacul peste cap! mi-ai adus aminte de-o chestie similară, văzută într-o autogară românească. pur şi simplu, e greţos să vezi cum o femeie bagă în gură fără să se spele pe mâini, mestecă şi scoate un bol alimentar din care curge salivă şi-i bagă în gură unui prichindel de câţiva anişori. şi după se miră de ce are hepatită!

    cât despre chestia cu îngrăşatul: du-te la mare să vezi acolo femei cât muntele. du-te spre exemplu în Constanţa. sau în Mamaia. sau oriunde, pentru că sincer să fiu, nu am văzut petic de plajă pe litoralul românesc anul ăsta unde să nu fie măcar una rudă cu balena willy. şi un prieten de-al meu, blogger de altfel, s-a încumetat să scrie pe tema asta şi imediat i-au sărit vreo 10 gagicuţe care o freacă pe net în loc să-şi mişte curu la sală, că vai doamne, discriminează!

    şi pentru că tot m-am apucat de povestit, am nişte cunoştinţe care depăşesc greutatea normală pe care ar trebui să o aibă un om. nu cu mult, dar suficient. şi se întâmplă de la cel mai mic (1 an şi jumătate) până la cel mai mare (de la 60 în sus). şi culmea, pentru că fetiţa de numai 10 ani care arată ca un dinozaur supraponderal bea înainte de fiecare masă nu ştiu ce sirop pentru pofta de mâncare, maică-sa mai soarbe şi ea printre picături vreo 2 pahare, că e dulce şi e bun. minte creaţă!!!

    zoso, din curiozitate, cum a decurs cura de îngrăşare şi în ce-a constat ea?

  88. 45.
  89. gravatar pupu a scris pe

    aici ai dreptate mare, asa e femeile noastre nu se mai ingrijesc (sau oricum procentul este foarte mic) dupa ce au gasit/luat/casatorit/turnat plod fraierului si se complac in mocirla calduta a mariajului cu 1 doi si mai multi copii.

    toate exemplele tale, de la copil/pustoaice la mama eroina le vad si eu pe strada si ma fac sa-mi fie mila de ele, usor usor ne indreptam spre un popor de obezi ce asculta manele si se hranesc cu shaorma….. e aici vroiam sa ajung, la shaorma, ce draqu aveti cu acest minunat fel de mancare, nu shaormaoa e de vina de obezitatea noastra, ci noi cand strigam tare se se auda din dristor pana in dudesti: cu de toate si mai multa maioneza. altfel eu nu vad nimic rau intr-o shaorma= carne de pui la gratar+cartofi prajiti (cine te pune sa-i iei)+maioneza (da sigur, 2 portii)+varza +castraveti+ceapa+condimente (e tocmai aceste 4 elemente esentiale si sanatoase nu intereseaza pe nimeni), dar pana la urma de gustibus…..

  90. 46.
  91. gravatar Marius a scris pe

    Ma sincer si eu mai acceptam ca se poate sa fie si din cauze endocrine grasimea cuiva… Pana am analizat putin imaginile din lagarele de concentrare ale lui Hitler. Toti erau ca trasi prin inel acolo…pielea si osu… Pai WTF, chiar nici unu nu suferea acolo cu tiroida? :D
    Deci e clar ca daca mananci cu bascula si stai ca paralizata inevitabil te ingrasi.

  92. 47.
  93. gravatar zoso a scris pe

    @A.Faith: dietetician (?!) > reteta cu ce sa mananc in fiecare zi a saptamanii > dupa 2 saptamani mi s-a facut facut rau, vomitat si maţele > facut niste analize > intestin subtire mai scurt decat cel normal (am retinut ca seamana oarecum cu al rechinului, de unde boala de a manca mereu, dar fara a procesa hrana indeajuns) > resemnare. plus ca la mine toata familia au fost subtiri, deci n-am cum sa fiu eu ala dolofanul.

    anyway, am greutatea asta din ‘98, singura exceptie fiind dupa accident cand mi-au cusut dintii si am fost nevoit sa mananc numai iaurt si supa. atunci am slabit 15kg. dupa ce am putut manca, am revenit la greutatea initiala intr-o luna.

  94. 48.
  95. gravatar elena a scris pe

    suna a articol scris de bad Pitzi.. in fine, nu ma intereseaza prea mult identitatea voastra..insa……….. de ce nu comentezi si despre barbati? ce crezi, ca barbatii nu sunt la fel??? ce te face sa crezi ca barbatii se spala mai des? ca ei isi taie unghiile de la picioare si se spala cand isi incalta papucii? ce te face sa crezi ca in momentul in care isi da unu’ chilotii jos nu o sa emane un miros extrem de neplacut de la partile sale intime???? te rog, zi’mi, chiar nu ai intalnit barbati are se dau cu tone de parfum de proasta calitate? (pana si chestia aia numita Tarr miroase dragut daca folosita in limita decentei). Am vazut barbati care au negru sub unghiile de la maini desi lucreaza la birou- in fabrica as mai fi inteles ca deh, se lucreaza cu uleiuri etc. Hai zi, chiar nu ai intalnit barbati cu dintii galbeni de la tigara si cu gura imputita de zici ca e ghena de gunoi???? si ce? crezi ca barbatii se spala mai des decat femeile?? iti spun eu: exista barbati care nu s’ar spala cu zilele pe fatza si pe dinti si pe corp! exista barbati care stau la Pc 20 din 24h loc unde mananca , beau, si daca ar putea s’ar si caca in locul ala!
    si mai sunt multe de zis. eu nu scuz nesimtirea in care traiesc unii (femei sau barbati)
    oricun, cred ca ai o problema cu femeile, probabil te’au batut cand erai mic, dar asta e problema ta, nu baga toate buruienile in oala cu bors!

  96. 49.
  97. gravatar blablabla a scris pe

    Marius. n-ar strica sa-ti arunci ochiul si la copiii din Somalia, aia de rabda foame toata ziua, dar au burta.

    Pana la urma, adevarul e undeva la mijloc. Nu stiu cate din femeile ce-au scris aici au vreun plod. Tind sa cred ca niciunul, La fel si cu barbatii. Vorbesc de femei, in conditiile in care ei sunt exact in aceeasi oala. Tin minte ca m-am uitat pe pozele de la blogaria, unde majoritatea au pana in 30 de ani. Si doar cativa dintre cei de acolo n-aveau burta.

    Si mai e o chestie, mai ales la femeile de 35-50 de ani, care au crescut pe vremea comunistilor, cand mancau salam cu soia, si ce mai aveau pe langa casa. Odata ce-au dat de dulciuri, junk food, sucuri carbogazoase si alte tampenii, au inceput sa se indoape in prostie.

  98. 50.
  99. gravatar blablabla a scris pe

    Zoso, cred c-ai vrut sa scrii *nutritionist*.

Pagina: [1] 2 3 » Toate comentariile


Comentezi?

Spamaţi sau scrieţi tâmpenii pe propria piele.

 



carti de vizita

Cumpara produse romanesti

Sex Shop Online