Mă sinucid din cauza crizei

IAŞI. Un bărbat din localitatea Erbiceni a ajuns în spital în stare critică, după ce a băut jumătate de litru de înălbitor. Bărbatul, care are în întreţinere şapte copii, a recurs la acest gest din cauza problemelor financiare.

Zice o ştire din ziar.

E ceva greşit aici. Ceva foarte greşit, lucruri pe care tâmpii nu le realizează.

Sinuciderea ta nu aduce o rezolvare. Ci e o problemă în plus. Banca va trece datoriile asupra soţiei sau asupra copiilor. Datoria e datorie. Doar dacă eşti singur poate ai scăpare. Poate. Mie nu au vrut să imi elibereze o declaraţie de la Taxe si Impozite pentru că tatăl meu nu avea o amendă plătită. Aveţi o amendă neplătită de la tatăl dvs. Pardon? Dar nu e mort, doamnă! Ah, scuzaţi, apare aici. Ştiu că datoriile tatălui trec asupra fiului, dar apare şi că e decedat? Nu. Păi şi atunci?

Apoi, în loc să fie 2 salarii sau doi oameni cu putere de muncă în lupta cu greutăţile vieţii, o laşi doar pe soţie să se descurce şi cu rata şi cu copiii. Dintr-un singur salariu. Te-ai gândit la asta? Nu? Fă bine şi gândeşte-te! Va fi greu să mănânci doar două mese pe zi din două venituri, n-a murit nimeni din asta, dar cum crezi că va fi din un singur venit?

Unii români sunt tâmpiţi. Nu ar renunţa la cheltuielile stupide, la plasma cât peretele, la halitul în oraş şi la călătoriile cu taxiul, în schimb…

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

29 comentarii

  1. Da, n-am inteles fazele astea, din ce in ce mai dese. Macar daca le-ar trece prin cap sa-si faca o asigurare inainte si sa mimeze un accident, sa-si lase familia cu paine pe masa, daca tot crapa…

    00
  2. Asa e,sinuciderea nu e o solutie mai ales ca respectivul are si sapte copii acasa.

    00
  3. Lipsă de cojones. Dar cine e suficient de prost încât să se îndatoreze în aşa mare măsură la bănci, iar apoi e suficient de prost încât să se sinucidă, sigur nu e suficient de luminat încât să se gândească la consecinţe, implicaţii, etc. E şi ăsta un fel de selecţie naturală.

    00
  4. E o rezolvare, dintr-un punct de vedere egoist. El scapa de probleme (orice probleme). De ce l-ar interesa ce ramane-n urma ?

    00
  5. ce te astepti de la unul care a facut 7 (sapte) copii. Stop fucking ffs

    00
  6. Poate mancatul in oras este binevenit, cateodata, dar mancatul in oras in locurile cu adaos de 500% ?

    00
  7. E cu adevarat trist ca in 2009 se intampla asa ceva in Romania …pacat ca noi romanii doar stim sa caracterizam anumite situati dar in shimb ne complacem in ceea ce suntem fara sa ajutam pe semenul de langa noi …
    In situatia de fata statul roman nu a putut gasi resurse pentru a ajuta o familie in pragul disperari (tipic)… singurul lucru pe care il acuz la acest om , de ce 7 copii cand situatia lui financiara era precara …
    Trebuie sa ai cojones inginere ca sa reusesti sa iti pui capat zilelor chiar daca aceasta decizie nu e una inteleapta .
    Din pacate nu sa gasit cineva care sa il ajute si pe acest om… aflat intr-o situatie grea , dar de obicei oamenii se unesc in situatii extreme si poate aceasta situatie va schimba ceva .

    00
  8. Zoso, ce scrii tu e deja clar pt oricine cu 2 neuroni. Te-ai apucat sa scrii pt prostime? Da-o dracului!

    00
  9. O poza cu cei sapte copii ar putea fi o buna reclama la prezervative. 7 copii risca sa duca o viata grea pentru ca parintii nu au stiut sa foloseasca prezervativul sau nu au vrut pentru ca cineva le-a spus ca e malahie.

    00
  10. Crezi ca in localitatea Erbiceni sunt multe plasme cat pertele si taxiuri pe strazi? Perfect de acord cu ce zici tu despre sinucidere, dar sa nu ii bagam pe toti in aceasi oala. Unii chiar u au din ce sa traisca chiar daca nu isi cumpara plasme si nu merg in ‘mol’ de 3 ori pe sapt.

    00
  11. Asta o fost mai destept. o luat cu el toata familia

    „Măcel motivat de criza financiară. Un bărbat din oraşul american Wilmington şi-a omorât soţia şi pe cei cinci copii, după care s-a sinucis.”

    00
  12. Sunt anumite banci, spre exemplu ING, care anuleaza datoria in caz de deces. Eu am o limita de credit deschisa la ei si asta este stipul in contract. Dar chiar si in situatia asta nu vad sinuciderea o solutie. Sinuciderea niciodata nu reprezinta o solutie. Cel putin nu pentru oamenii cu un IQ mai mare de 20.

    00
  13. <>

    + tigari, alcool

    00
  14. Sustin si eu ideea ca probabil in satucul ala nu prea sunt Mall-uri si taxiuri, deci viata grea poate fi chiar si numai din cauza numarului mare de suflete din casa si a banilor putini. Dar sinuciderea nu este o solutie. Nu cand lasi in urma ta 8 oameni pentru care viata va fi chiar si mai grea decat atat. Se pot rezolva lucrurile si altfel.

    00
  15. De fapt, sunt 7 copii. Fiecare primeste pensie de urmas(nu stiu cat e, in cazu meu era un milion jumate/copil)+bursa de orfan(cam 800 mii de persoana).
    Poate e mai mult decat salariul tipului?

    00
  16. Sinuciderea denota incapacitatea unui om de a gandi rational. Practic, un om normal nu are ganduri de acest fel. Trebuie sa fii labil psihic pentru a recurge la un astfel de gest.
    Iar in Romania, mai multi factori (probleme financiare, alcool, probleme sociale) in combinatie cu labilitatea psihica ii determina pe oameni sa ia decizii hazardate.

    00
  17. ai auzit de mostenire sub beneficiu de inventar? sau de renuntarea la mostenire? Mostenitorii pot sa aleaga daca vor sa preia datoriile defunctului.

    00
  18. un american (proaspat somer) a fost ceva mai practic si si-a omorat sotia si cei 5 copii inainte sa se sinucidere. asta sigur nu e egoist. dar e mai bine?

    00
  19. problema principala, din pacate, nu se regaseste intre cele 2 expuse de tine si ar fi: cum plm a ajuns imbecilul ala sa faca 7 progenituri cand era evident ca nu are ce sa le bage-n gura? DE CE faci unul dupa altul daca ii cresti in mizeri?

    00
  20. @adi, ca sa lucreze pamatul, sau sa lucreze si ei, ca sa aiba cine sa-l ingrijeasca cand va fi batran.
    La tara lumea nu se gandeste ce greu e sa-i cresti, ci ce bine va fi cand cresc si au grija de ei.

    00
  21. sinuciderea e o solutie daca iti omori si nevasta si copiii, asa s-a gandit un american care si-a terminat familia tot din cauza crizei.

    00
  22. @adi: de foame, probabil. cand n-ai ce manca, bati nevasta, o futi si te culci. suedejii fac la fel.

  23. „Mie nu au vrut să imi elibereze o declaraţie de la Taxe si Impozite pentru că tatăl meu nu avea o amendă plătită.”

    Tu vorbesti serios?

    Foarte serios va trebui sa ma interesez gare este temeiul legal pentru a proceda asa, si situatia similara cu bancile, cum trec datoria de la unu la altu?

    Pentru prima situatie cred ca d-na de la primarie ar fi facut un abuz, deoarece si eu ma ridicat acte de la primarie , chit ca mi-au zis ca tata are o amenda de platit, dar eu sunt eu si el e el.

    Serios ma poate lamuri careva cu legislatia in domeniu?

    00
  24. @Calin, ce a patit zoso a fost special.

    Datoriile se mostenesc o data cu proprietatea si bunurile. Daca nu faci cerere sa primesti bunurile parintelui, nu ar trebui sa primesti nici datoriile lui. In unele clauze de la banci se mentioneaza ca in caz de deces creditul va fi achitat de catre familie, dar daca stii sa lucrez cu termenii lor poti avea grija sa fie acoperite de catre fondurile de risc ale bancii.
    In alte cuvinte, daca ala pe numele caruia s-a facut creditul a murit, teoretic ar trebui sa preia datoriile familia, dar poti scapa. Faptul ca in ro poti trai in ignoranta juridica, mai ales la tara, face asta posibil.

    Dar tipa asta nu a murit, ci a intrat in spital. Deci va avea de achitat spitalul, poate si ceva consiliere psihologica, va fi intr-o situatie si mai naspa cu familia, si nu va putea lucra o vreme. Doar a inrautatit lucrurile, in alte cuvinte.

    00
  25. Mie îmi pare rău de copii, pentru că ajung în situaţii de-astea fără voia lor. De soţia lui nu-mi pare rău, că ea a ales să-şi ia un dobitoc. De dobitoc cu atât mai puţin îmi pare rău…

    Ce e interesant este că bărbaţii se sinucid mai repede decât femeile când dau de lipsuri materiale. Şi cică ele ar fi materialiste…

    00
  26. @ Fen Mi se pare logic sa mostenesti si bunuri si datorii (daca acestea exista), in conditiile in care te folosesti de acele bunuri, dar cred ca totusi si membrii familiei ar trebui sa fie de acord cu plata creditului solicitat in momentul in care datornicul nu mai poate sa-l achite. Ar trebui sa citesc totusi legea, ma dumiresc mai bine, sau daca nu, solicit un ajutor in acest sens.

    Alfel ai dreptate, ignoranta unora (multora) imbogateste bancile.

    00
  27. @Calin
    Ideea e ca poti folosi bunurile si fara sa le „mostenesti”. Sau, sa zicem asa.
    Tatal are bunuri in valoare de 1000$, dar datorii de 10.000$. Vazand asta, nu faci actul de succesiune, si nu iei niciuna, ca iesi in pierdere. Nu stiu cat de legal este, dar nu te mai bate nimeni la cap cu datoriile si cazul se considera incheiat.

    00
  28. Probabil e cea mai simpla si lasa solutie de a scapa de griji.

    00
  29. Codul Civil interzice transferul datoriilor asupra terţilor, inclusiv rude, dacă aceştia nu sunt în mod expres desemnaţi ca succesori şi codebitori prin testament, acceptul moştenirii sau acte adiţionale. Rahatul pe care-l mănâncă corporatiştii de la firmele de recuperare se numeşte hărţuire şi e pedepsit prin lege, dar prostimea de frica lor nu îi dă în judecată.

    Şi un articol recent pe aceeaşi temă: http://www.dailybusiness.ro/stiri-finante-banci/cum-poti-sa-nu-mai-platesti-creditul-si-sa-scapi-34737/

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.